Versetul 96
viṭṭiḍiṛ
kaṭṭamām viṭṭiḍā dunaiyuyir
viṭṭiḍa
varuḷpuri yaruṇāchalā
Versetul acesta este despre importanța atenției devotului. Dacă atenția sa este asupra unor gânduri lumești, atunci este firesc ca devotul să revină mereu la cele lumești. Ultimele gânduri sunt cele mai
importante; deoarece acestea sunt cele care determină viitorul sufletului. Devotul Jada
Bharata a trebuit să se nască ca un cerb în pofida austerităţilor sale
anterioare, pentru că ultimele sale gânduri au fost centrate în jurul creşterii
unui animal de companie, o caprioară. Sufletul-devot se roagă ca ultimele sale
gânduri să fie către Domnul.
Sri Krishna spune în Bhagavad Gita: Indiferent de obiectul
la care se gândeşte cineva care-şi părăseşte corpul în momentul morţii, acel
lucru şi numai acela este atins, gândirea acestuia fiind puternic preocupată de
acel lucru (Capitolul VIII, verset 6). Cel care se desparte de corp, gândind
doar la Mine, chiar în momentul morţii, atinge starea Mea; în această privinţă
nu există nicio îndoială (Capitolul VIII, versetul 5).
Ultimele gânduri vor depinde de ceea ce
se gândeşte în mod obişnuit. Prin urmare, acela ar trebui să cugete întotdeauna
la Dumnezeu, cel puţin ultimile lui gânduri ar trebui
să fie despre Dumnezeu.
Versetul 97
vāḍuviṭ
ṭirttuḷa viḍupukkup paiyavun
viḍukāt
ṭinaiyaru ḷaruṇāchalā
Versetul acesta vorbește din nou despre ego și inimă. Ego-ul este falsul ‘eu’. Acesta este cel
care înlănţuie sufletul. Prin graţia lui Dumnezeu devotul este eliberat din
strânsoarea înlănţuirilor plăsmuite de ego. Devotul intră în Raiul
Inimii-eterice care este casa lui Dumnezeu, sediul adevăratului Sine. În limba
tamilă cuvântul vidu înseamnă atât
‘casă’ cât şi ‘eliberare’. Ego-ul este casa-închisoare a sufletului. Inima este
adevărata casă unde îşi află eliberarea. Aici poate fi văzută referirea la
Ramana părăsind casa unchiului său din Madurai şi sosirea la Arunachala.
Versetul 98
veḷiviṭṭē
nunseyal veṛuthiḍā dunnaruḷ
veḷiviṭ
ṭenaikkā varṇāchalā
În acest verset sufletul-devot a vorbit
despre glumele pe care acesta le-a făcut cu Domnul. În aceste glume El nu ar trebui să vadă
nicio insultă. Dorul pentru El este cel care l-a determinat să
vorbeasca în modul în care a făcut-o. Domnul în infinita Sa îndurare ar trebui
să treacă cu vederea toate acestea şi să vină să-l salveze.
Versetul 99
vēdān
tattē vēṛaṛa viḷaṇgum
vēdap
poruḷaru ḷaruṇāchalā
Aici este vorba despre adevărul aflat în scripturi. Vedanta este înţeleasă ca sfârşitul sau
ca scop al Vedelor. Este numită astfel deoarece sensul Vedelor este predat
acolo. Explicaţia este că Sinele Suprem -
Brahman, este non-dual, este unul fără al doilea. Deosebirile care sunt
experimentate în lume şi particularităţile pe care acestea le formează nu sunt
reale; ele sunt doar aparente. Sufletul-devot se roagă ca acest adevăr deplin
să-i fie revelat. Brahman este sursa
Vedelor; Brahman este făcut cunoscut
de către Vede.
Versetul 100
vaidalai
vāzhttā vaittaruṭ kuḍiyā
vaittenai
viḍādaru ḷaruṇāchalā
Acest verset arată că Domnul cunoaște intenția din spatele cuvintelor. Permiţându-şi familiarităţi cu Domnul, devotul a aruncat cuvinte de dojană împotriva Lui. Aceasta se datorează faptului că devotul are o iubire intensă pentru Domnul său. Domnul nu este cineva care se lasă păcălit de cuvintele exprimate. El cunoaşte intenţiile interioare. Cunoaşte că expresiile exagerate ale devoţilor sunt doar laude. El trebuie să salveze nu doar pe cei care vorbesc dulce despre El, dar şi pe cei care spun lucruri aspre despre El. Nu există cazuri de sfinţi care au aruncat în El cu pietre ori L-au bătut cu un arc, o bâtă sau un baston? El cunoaște intenția din interiorul inimii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu