duminică, 31 decembrie 2017

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 31, 32, 33, 34, 35.

Versetul 31
sugakkaḍal pongach cholluṇar vaḍaṅgach

chummā porundiḍaṅ garuṇāchalā

Simpla prezență a Domnului în inima devotului îi va umple sufletul de bucurie, iar în acest verset, Dumnezeu este implorat să vină și să se așeze în inima devotului. Acolo va fi o revărsare de bucurie și toate vorbele și gândurile vor înceta.

Versetul 32
sūdusey dennaich chōdiya diniyun
jōthi yurukkāṭ ṭaruṇāchalā

Sufletele care sunt amăgite de maya (puterea iluziei) încă din timpuri imemoriale, pot fi salvate doar prin grația Domnului. Sufletul-devot care se zbate puternic pentru obținerea grației divine apelează la Domnul ca să-i dezvăluie luminoasa Sa formă. Acest verset exprimă dorința devotului de a nu mai fi pus la alte încercări ci să-i apară în fața lui în forma Luminătorului luminos în Sine. 

Versetul 33
seppaḍi viddaikaṭr rippaḍi mayakkuviṭ
ṭuruppaḍu viddaikāt ṭaruṇāchalā

În acest verset, devotul solicită lui Arunachala să-i dezvăluie cunoașterea unei tehnici de magie care-l va face desăvârșit, pentru a ieși de sub amăgirea lumii. Această cunoaştere este cunoaşterea superioară (paravidya) prin care Sinele Suprem este realizat. 

Versetul 34
sērā yeninmey nirā yurugikkaṇ
ṇirāṭṛ ṛazhivē naruṇāchalā

Acest verset prezintă starea chinuitoare interioară a sufletului-devot cauzată de întârzierea răspunsului Domnului la chemarea sa iubitoare, și strigă că va fi distrus cu siguranţă de epuizare şi mâhnire dacă Domnul nu va veni să-l salveze la timp. 

Versetul 35
chaiyenat taḷḷiṛ seyvinai suḍumalā
luyvagai yēdurai yaruṇāchalā

În acest verset este arătat că grația divină este mai puternică decât efectul prarabdhaPrarabdha este acea parte neconsumată a faptelor din trecut care este responsabilă pentru prezenta naştere. Nu există ceva imposibil pentru Domnul. El nu poate oferi nicio scuză. Dacă El nu va salva sufletul, atunci cine îl va salva?


http://www.sriramanamaharshi.org/portfolio-item/sri-arunachala-akshara-mana-malai-english/



vineri, 29 decembrie 2017

Imunl ARUNACHALA SIVA versetele 26, 27, 28, 29, 30.

Ziua de 30 decembrie este sărbătorită de toți devoții lui Sri Ramana Maharshi ca fiind ziua lui de naștere. Eu o voi sărbătorii prin continuarea postărilor versetelor din Imnul ARUNACHALA SIVA.
A trecut mai bine de doi ani de la ultima postare și era momentul să continui, atât pentru mine cât și pentru alți doritori.

Versetul 26

gowthamar pōṭṭrum karuṇaimā malaiyē
kaḍaikkaṇit tālvā yaruṇāchalā

În acest verset se face referire la legenda în care Parvati a acoperit, în joacă, cu mâinile ei ochii lui Siva. Deși a fost doar pentru o clipă, întunericul a învăluit lumea o perioadă lungă de timp. În scopul de a ispăși pentru fapta sa, Parvati a trebuit să se nască în această lume, făcând tapas și venerând pe Domnul, la Kanchipuram (Tamil Nadu, India). Domnul a călăuzit-o să continue tapas la Tiruvannamalai și să învețe de la înțeleptul Gautama disciplina care ar putea-o conduce la reuniunea ei cu Siva. Ea a făcut tot ce i s-a spus și în cele din urmă a obținut identitatea cu jumătatea de corp a lui Siva. Sufletul-devot se roagă astfel încât și el trebuie să primească grația lui Dumnezeu și să fie salvat. 

Versetul 27
sakalamum vizhuṅguṅ kadiroḷi yinamana

jalaja malarttiyi ḍaruṇāchalā

Arunachala este 'Colina de lumină', Lumina luminii, Soarele sorilor. Sufletul-devot face apel la Soarele sorilor să strălucească în lotusul inimii pentru că aceasta să se deschidă. Când înțelepciunea se ivește, inima se deschide rupând legăturile cu care a fost ținută până atunci. Robia este descrisă ca nod al inimii (hridaya granthi).

Versetul 28
sāppā ḍunnaich chārnduna vāyān
sāntamāip pōva naruṇāchalā

Acest verset arată că indiferent de motivul pentru care cineva se apropie de Dumnezeu, devoțiunea crește și îl maturizează pe cel în cauză, iar în final se topește în El.

Versetul 29
chittaṅ kuḷirakkadi rattamvait tamudavā
yaittiṛa varuṇmadi yaruṇāchalā

Aici, Arunachala este asemănat cu strălucirea lunii care deschide bobocul florii de crin. Dumnezeu este luna de har care răcorește mintea ce se infierbântă de la pasiunile arzătoare. El este cel care poate deschide crinul sufletului și care poate să-l umple cu ambrozia fericirii divine. 

Versetul 30
sirai yazhittunir vāṇamāch cheydarut
sirai yaḷittaru ḷaruṇāchalā

Uitând de adevărata sa natură de Sine pur, sufletul trece prin viață bazat doar pe experiențe senzoriale care sunt ca niște ornamente ce îl înconjoară. Acestea sunt cinci învelișuri realizate din ignoranță care acoperă sufletul. Acestea ar trebui înlăturate ca niște veșminte iar sufletul ar trebui recuperat. Sufletul-devot (ca o mireasă) se roagă de Arunachala să o dezbrace și să-i dea veșmintele grației Sale. 

http://www.sriramanamaharshi.org/portfolio-item/sri-arunachala-akshara-mana-malai-english/