Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 106, 107, 108

 Versetul 106 

enburu kanbarta minśoṛkoḷ seviyumen

punmozhi koḷavaru ḷaruṇāchalā 

Acest verset este despre lauda adusă Domnului. Din smerenia şi modestia înnăscută, sufletul-devot descrie efortul său ca fiind sărăcăcios în comparaţie cu rafinata expresivitate a psalmiştilor, cum ar fi Sfântul Manikkavachakar. De fapt, toată vorbirea vine de la Domnul. Nimeni nu poate rosti niciun cuvânt fără graţia Sa, El este Cuvântul vorbit, cuvântul primordial. Fără graţia Sa, noi nu putem nici chiar să-L lăudăm. În versetul de închidere al imnului Saundarya Lahari, Acharya Sankara se roagă astfel la Mama Universală: “O Mamă a vorbirii! Compunând acest imn de laudă adresat Ţie, alcătuit din cuvintele care eşti Tu, este la fel ca venerarea soarelui prin mişcarea unui şir de lumini aprinse; ca şi strădania de a mulţumi luna prin oferirea de picături de apă, acea picurare de la piatra lunii; ca şi îndestularea oceanului prin turnarea propriei sale ape în ocean.” 

Versetul 107 

poṛumaiyām bhūdara punsolai nansolāp

poṛuttaru ḷishṭampin naruṇāchalā 

Versetul acesta pledează pentru răbdare. A greşi este omeneşte, a acorda iertarea este divin. Sufletul-devot se roagă ca greşelile din imnul său de laudă să fie trecute cu vederea şi doar devoţiunea care a inspirat acest imn ar trebui să fie acceptat. Orice încercare de a lăuda pe Domnul este obligată să eşueze; pentru că El este dincolo de influenţa cuvintelor şi a gândurilor. Sufletul-devot nu poate decât să-L laude pe Domnul; dar acesta nu poate spera vreodată să găsească cuvintele care sunt potrivite. Sufletul-devot nu are voinţa sa proprie. Aceasta este voinţa Domnului care pune lumea în mişcare. Şi devotul ştie acest lucru. Sfântul Manikkavachakar cânta astfel: “Ceea ce este bine de dorit, Tu ştii cel mai bine; Tu eşti cel care împlineşte ceea ce este bine de dorit. Pentru Brahma şi Vishnu care Te roagă, Tu eşti rareori obţinut, dar din proprie iniţiativă Tu ţi-ai asumat calitatea de Domn asupra mea; prin urmare, oricare ar fi plăcerea Ta împlineşte-o cu bunăvoinţă. Eu urmăresc acelaşi lucru. Iar dacă ar rămâne în mine vreo urmă de însuşire care doreşte ceva din propriea mea voinţă, nu este şi aceasta tot voinţa Ta dulce?”

Versetul 108 

mālai yaḷittaru ṇāchala ramaṇaven

mālai yaṇindaru ḷaruṇāchalā 

Litania-iubirii se încheie în acest verset. Sufletul-devot se roagă pentru intensificarea iubirii divine în inima sa şi solicită Domnului să accepte ghirlanda cununiei făcută din scrisori. 

BINECUVÂNTARE

aruṇāchalam vāzhi, yanbarkaḷum vāzhi akshara maṇamālai vāzhi

TRĂIASCĂ ARUNACHALA! TRĂIASCĂ DEVOŢII!

TRĂIASCĂ ACEASTĂ GHIRLANDĂ DIN SCRISORI!

Astfel se încheie această ghirlandă de versete destinată uniunii sufletului-devot cu Domnul Suprem, ghirlandă a devoțiunii valabilă pentru fiecare suflet-devot din trecut, prezent și viitor.  Adaug aici și rugăciunea universală de la versetul 105, care simt că se potrivește în aceste zile de sărbătoare:

“Fie ca toţi să fie fericiţi aici!

Fie ca toţi să fie sănătoşi,

Fie ca toţi să vadă lucrurile care sunt auspicioase,

Fie ca nimeni să nu aibă suferinţă în soarta sa.”

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 101, 102, 103, 104, 105

 Versetul 101 

ambuvi lālipō lanburu vunilenai

yanbāk karaittaru ḷaruṇāchalā 

 În versetul acesta, sufletul-devot se roagă pentru dizolvarea individualităţii sale separate, astfel încât să poată realiza adevărata sa natură ca Iubire non-duală. Chiar dacă toate versetele acestui minunat imn sunt pline de semnificație spirituală, pline de emoție, devoțiune, recunoștință și adevăr, acest verset mie mi se pare foarte apropiat sufletește. Zăpada şi apa nu sunt diferite una de alta. Ele diferă numai în aparenţă. Când se topeşte zăpada, aceasta devine apă. Sufletul şi Brahman nu sunt diferiţi. Atributele ignoranţei sufletului sunt cele care fac aparentele diferenţe. Când ignoranţa este distrusă prin cunoaştere, adevărul non-dual este realizat. Un text din Upanishade aseamănă eliberarea (moksha) cu laptele turnat în lapte sau cu apa turnată în apă. Nu există nicio diferenţă între laptele care este turnat şi laptele în care se toarnă, între apa care este turnată şi apa în care se toarnă. Acolo este tot lapte sau tot apă. Natura Sinelui este iubire pură, fericire, beatitudine. Lucrurile pe care noi ni le imaginăm că le iubim, reflectă doar o mireasmă a iubirii care este Sinele. Înţeleptul Yajnavalkya îi spune lui Maitreyi în Brihadaranyaka Upanishad: “Nu de dragul soţului îi este drag soţul, ci de dragul Sinelui îi este drag soţul. Nu de dragul soţiei îi este dragă soţia, ci de dragul Sinelui îi este dragă soţia… Nu de dragul a toate îi sunt dragi toate, ci de dragul Sinelui îi sunt dragi toate.” Sinele este sediul fericirii. Acesta este Iubirea însăşi. 

Versetul 102 

aruṇaiyen ḍreṇṇayā naruṭkaṇṇi paṭṭenun

naruḷvalai tappumō varuṇāchalā 

Versetul acesta este despre grația divină asemănătoare unei plase de perscar în care este prins sufletul-devot. Extraordinarul Pescar care este Domnul Arunachala, aruncă plasa graţiei Sale pentru ca sufletele să poată fi prinse în ea. Chiar în momentul în care sufletul-devot se gândeşte la Arunachala el cade pradă graţiei Sale. Plasa este atât de puternică încât nicio scăpare nu este posibilă pentru cei care şi-au găsit drum în ea. Sufletul-devot nu doreşte să scape din ea. În cazul plasei fizice şi a peştelui, acesta din urmă îşi pierde libertatea atunci când este prins. Dar în cazul sufletului-devot, acesta îşi găseşte adevărata libertate atunci când intră în sfera de activitate a graţiei divine. 

Versetul 103 

chindit taruṭpaḍach chilandipōṛ kaṭṭich

chiraiyiṭ ṭuṇḍanai yaruṇāchalā 

În acest verset este folosită analogia cu păianjenul şi plasa acestuia. Păianjenul ţese pânza scoasă din propriile măruntaie, aşteaptă ca insectele să se prindă în plasă, înfăşoară plasa peste aceste victime şi le consumă. Arunachala - Divinitatea supremă, întinde plasa graţiei Sale astfel încât devoţii să poată fi salvaţi. A fi devorat de Dumnezeu înseamnă că distrugerea ego-ului s-a făcut prin iluminare şi graţie. Sufletul-devot realizează identitatea sa cu Realitatea Supremă sau ne-diferenţierea de aceasta, atunci când se întâmplă acest lucru. 

Versetul 104 

anboḍun nāmaṇke ḷanbarta manbaruk

kanbanā yiḍavaru ḷaruṇāchalā 

Nu există nicio diferenţă între Domnul Arunachala şi numele Său. Nu există diferenţă nici între Domnul şi devotul Său. Versetul acesta arată cum slujirea acordată devotului Domnului este slujirea acordată Domnului. Prin urmare, mulţi dintre devoţi s-au rugat de Domnul astfel încât el sau ea să poată primi privilegiul de a sluji pe devoţii Domnului. Sfântul Tayumanavar a spus: “Dacă eu voi fi antrenat în a sluji pe devoţii Domnului, starea de extaz va veni la mine de la sine.” Unul din cântecele Sfântului Appar ne oferă o povestire emoţionantă despre un devot nebun după Dumnezeu, astfel: “La început, ea a auzit numele Lui. A auzit despre forma şi caracterul Lui. Apoi a auzit despre îndrăgitul Lui loc de reşedinţă. În consecinţă ea a devenit nebună după El. Chiar din acea zi ea a părăsit pe mama şi pe tatăl ei. A renunţat la activităţile lumeşti în totalitate. A uitat de ea însăşi. Şi-a pierdut numele. Fecioara şi-a pus capul la Picioarele Domnului ei.” 

Versetul 105 

enpōlun dinarai yinbuṛak kāttuni

yennāḷum vāzhndaru ḷaruṇāchala 

Acest verset arată cum în starea de devoțiune nu există egoism. Arunachala este protectorul celor neputincioşi. El vine în sprijinul celor care sunt în suferinţă. Adevărata Sa natură este cea de salvator. El nu poate decât să salveze pe devoţii Săi, iar în cele din urmă să salveze toate sufletele. Sufletul-devot se roagă ca toţi să fie salvaţi. În devoţiune şi cunoaştere nu există loc pentru egoism. Căutarea eliberării nu este o preocupare egoistă. Când cineva este cu adevârat devotat lui Dumnezeu, acesta contribuie la binele întregii lumi. Există următoarea rugăciune universală:

“Fie ca toţi să fie fericiţi aici!

Fie ca toţi să fie sănătoşi,

Fie ca toţi să vadă lucrurile care sunt auspicioase,

Fie ca nimeni să nu aibă suferinţă în soarta sa.”

 

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 96, 97, 98, 99, 100

 Versetul 96 

viṭṭiḍiṛ kaṭṭamām viṭṭiḍā dunaiyuyir

viṭṭiḍa varuḷpuri yaruṇāchalā 

Versetul acesta este despre importanța atenției devotului. Dacă atenția sa este asupra unor gânduri lumești, atunci este firesc ca devotul să revină mereu la cele lumești. Ultimele gânduri sunt cele mai importante; deoarece acestea sunt cele care determină viitorul sufletului. Devotul Jada Bharata a trebuit să se nască ca un cerb în pofida austerităţilor sale anterioare, pentru că ultimele sale gânduri au fost centrate în jurul creşterii unui animal de companie, o caprioară. Sufletul-devot se roagă ca ultimele sale gânduri să fie către Domnul.

Sri Krishna spune în Bhagavad Gita: Indiferent de obiectul la care se gândeşte cineva care-şi părăseşte corpul în momentul morţii, acel lucru şi numai acela este atins, gândirea acestuia fiind puternic preocupată de acel lucru (Capitolul VIII, verset 6). Cel care se desparte de corp, gândind doar la Mine, chiar în momentul morţii, atinge starea Mea; în această privinţă nu există nicio îndoială (Capitolul VIII, versetul 5).

Ultimele gânduri vor depinde de ceea ce se gândeşte în mod obişnuit. Prin urmare, acela ar trebui să cugete întotdeauna la Dumnezeu, cel puţin ultimile lui gânduri ar trebui să fie despre Dumnezeu. 

Versetul 97 

vāḍuviṭ ṭirttuḷa viḍupukkup paiyavun

viḍukāt ṭinaiyaru ḷaruṇāchalā  

Versetul acesta vorbește din nou despre ego și inimă. Ego-ul este falsul ‘eu’. Acesta este cel care înlănţuie sufletul. Prin graţia lui Dumnezeu devotul este eliberat din strânsoarea înlănţuirilor plăsmuite de ego. Devotul intră în Raiul Inimii-eterice care este casa lui Dumnezeu, sediul adevăratului Sine. În limba tamilă cuvântul vidu înseamnă atât ‘casă’ cât şi ‘eliberare’. Ego-ul este casa-închisoare a sufletului. Inima este adevărata casă unde îşi află eliberarea. Aici poate fi văzută referirea la Ramana părăsind casa unchiului său din Madurai şi sosirea la Arunachala. 

Versetul 98 

veḷiviṭṭē nunseyal veṛuthiḍā dunnaruḷ

veḷiviṭ ṭenaikkā varṇāchalā 

În acest verset sufletul-devot a vorbit despre glumele pe care acesta le-a făcut cu Domnul. În aceste glume El nu ar trebui să vadă nicio insultă. Dorul pentru El este cel care l-a determinat să vorbeasca în modul în care a făcut-o. Domnul în infinita Sa îndurare ar trebui să treacă cu vederea toate acestea şi să vină să-l salveze. 

Versetul 99 

vēdān tattē vēṛaṛa viḷaṇgum

vēdap poruḷaru ḷaruṇāchalā  

Aici  este vorba despre adevărul aflat în scripturi. Vedanta este înţeleasă ca sfârşitul sau ca scop al Vedelor. Este numită astfel deoarece sensul Vedelor este predat acolo. Explicaţia este că Sinele Suprem - Brahman, este non-dual, este unul fără al doilea. Deosebirile care sunt experimentate în lume şi particularităţile pe care acestea le formează nu sunt reale; ele sunt doar aparente. Sufletul-devot se roagă ca acest adevăr deplin să-i fie revelat. Brahman este sursa Vedelor; Brahman este făcut cunoscut de către Vede. 

Versetul 100 

vaidalai vāzhttā vaittaruṭ kuḍiyā

vaittenai viḍādaru ḷaruṇāchalā 

 Acest verset arată că Domnul cunoaște intenția din spatele cuvintelor. Permiţându-şi familiarităţi cu Domnul, devotul a aruncat cuvinte de dojană împotriva Lui. Aceasta se datorează faptului că devotul are o iubire intensă pentru Domnul său. Domnul nu este cineva care se lasă păcălit de cuvintele exprimate. El cunoaşte intenţiile interioare. Cunoaşte că expresiile exagerate ale devoţilor sunt doar laude. El trebuie să salveze nu doar pe cei care vorbesc dulce despre El, dar şi pe cei care spun lucruri aspre despre El. Nu există cazuri de sfinţi care au aruncat în El cu pietre ori L-au bătut cu un arc, o bâtă sau un baston? El cunoaște intenția din interiorul inimii.

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 91, 92, 93, 94, 95

 Versetul 91 

rāppaga lillā veṛuveḷi vittil

ramittiḍu vōmvā varuṇāchalā  

În acest verset, sufletul-devot invită pe Domnul să vină în casa inimii sale, care este locul potrivit pentru a se bucura împreună de fericirea non-dualităţii. Inima-eter este pură şi neîntinată, spre deosebire de mintea-eter şi de elementul eter. Ultimele două sunt manifestări ale lui prakrti, maya. Inima-eter este Conştiinţa Pură. În aceasta nu există nici mintea, nici eterul şi nici alte elemente. ‘Inima’ este realitatea atunci când acea persoană a fost eliberată de ego, etc. Este starea de repaos, unde nu există dualitate. Este experienţa atemporală unde nu există zi sau noapte. Sufletul-devot tânjeşte după această experienţă în care va fi unul cu Domnul său. 

Versetul 92 

latchiyam vaittaru ḷastiram viṭṭenaip

batchittāi prāṇano ḍaruṇāchalā 

Într-un text din Upanishade se spune: ‘Pranava (OM) este arcul; adevăratul Sine este săgeata; iar Brahman este stabilit a fi ţinta. Această ţintă trebuie atinsă fără şovăială şi asemeni săgeţii, acela trebuie să devină una cu acea natură.’ Acelaşi adevăr este sugerat în acest verset, doar relaţia este inversată, întrucât limbajul folosit este limbajul cununiei mistice. Sufletul este ţinta, săgeata este graţia, iar cel care pune stăpânire pe ţintă este Domnul. Vânătorul din Cer coboară pentru a vâna prada pe care nu o va lăsa până nu o va anihila complet. Dar, această distrugere este ceea ce-şi doreşte devotul cu devoţiune. De asemenea, acesta este hotărât să se ofere ca hrană spre a fi mistuit de Dumnezeu. Împlinirea bucuriei constă în completa anihilare a ego-ului. 

Versetul 93 

lābani yihapara lābami lenaiyuṭṭru

lābamen nuṭṭranai yaruṇāchalā 

Versetul acesta vorbește despre beneficiul suprem obținut de sufletul-devot. Munca lui Dumnezeu este aceea de a salva sufletele prin oferirea graţiei Sale. Chiar şi cele mai bune suflete au un defect sau altul. Nici un suflet nu poate pretinde că a obţinut tot ce şi-a dorit să obţină. Sufletul-devot îşi înţelege propria sa nevrednicie. Dumnezeu nu are nimic de obţinut din acceptarea acestui suflet. Faptul că El acceptă sufletul-devot se datorează numai manifestării nemărginitei Sale compasiuni. Unul dintre Sfinţii Saiva, Manikkavachaka cânta: “Ceea ce ai oferit Tu a fost pe Tine Însuţi; şi ceea ce ai obţinut Tu, este pe mine însumi. O Sankara, dintre noi doi, care este cel cunoscător? Eu am obţinut fericirea care nu cunoaşte sfârşit; ce ai câştigat Tu de la mine?”

Versetul 94 

varumbaḍi solilai vanden paḍiyaḷa

varundiḍun ṭalaividhi yaruṇāchalā 

Acest verset este despre asumarea responsabilității lui Dumnezeu în legătură cu salvarea sufletului-devot. Salvarea sufletelor făcută chiar cu forţa şi fără voia lor conştientă este ceea ce înfăptuieşte graţia lui Dumnezeu. Chemarea lui Dumnezeu există întotdeauna pentru suflet. Rare sunt cazurile în care sufletul este pregătit cu un răspuns la această chemare. Devotul a venit la Dumnezeu la chemarea Lui. El nu poate să-l renege acum spunându-i că trebuie să sufere mai mult. Soarta are vreo putere în faţa voinţei lui Dumnezeu? Dumnezeu a chemat sufletul-devot iar aceasta ar trebui să fie problema Lui, chiar dacă este greu de purtat povara sa. 

Dumnezeu nu poate arunca vina pe soartă şi apoi să tacă. Este El atât de lipsit de putere încât nu poate stabili ce este drept? Într-adevăr, ce poate sta împotriva puterii lui Dumnezeu? Ce poate face soarta în faţa graţiei lui Dumnezeu? Sri Krishna a făcut această promisiune în Bhagavad Gita: Acei oameni care Mă venerează cu adevărat, cugetând la Mine ca şi cum nu sunt diferiţi de Mine (ca Sinele non-dual) – pentru cei care sunt mereu uniţi cu Mine în gând, Eu port responsabilitatea de a le asigura ceea ce-şi doresc şi de a proteja ceea ce ei au. (Capitolul IX, verset 22). 

Aspirantul sincer nu are niciun motiv să fie îngrijorat, nici măcar pentru subzistenţa corpului. Teamă, nelinişte etc. nu-şi pot găsi loc în mintea lui. Viaţa lui este cu adevărat lipsită de griji. Singura sa preocupare este progresul său spiritual. El ar trebui să privească lumea, inclusiv corpul său, ca aparenţe suprapuse peste non-dualitatea Sinelui. 

Versetul 95

vāven ḍrahampukkun vāzhvaru ḷanḍrēyen

vāzhvizhan dēnaru ḷaruṇāchalā  

Acest verset este despre dobândirea Sinelui prin pierderea de sine în care ego-ul este pierdut. Dobândirea Sinelui se datorează graţiei Sinelui. Ego-ul este doar o fantomă creată din ignoranţă. Când acesta este distrus acolo rămâne doar strălucitorul Sine strălucind în Inimă. Sufletul-devot tânjeşte după uniunea cu Domnul, Sinele Suprem. Când acesta intră împreună cu Domnul său în centrul Inimii, ego-ul devotului este anihilat complet. Îşi dobândeşte Sinele prin pierderea de sine. Existenţa separată de divinitate este cauza suferinţei; când acest lucru este înţeles ca fiind o manifestare iluzorie, suferinţa dispare şi se experimentează o neîntrecută fericire. 

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 86, 87, 88, 89, 90

 Versetul 86 

mōhan tavirttun mōhamā vaittumen

mōhanti rāyen naruṇāchalā 

În acest verset, sufletul-devot se roagă pentru transcenderea atașamentului. Atașamentul pentru lucrurile care au o existență limitată și trecătoare nu pot oferi adevărata fericire. Sub vălul iluziei, sufletul își imaginează că obiectele sunt sursele bucuriei sale și se atașează de acestea. Pentru ca sufletul să poată fi salvat de la durere, acesta trebuie să fie detașat de obiecte. Acest lucru poate fi realizat în mai multe moduri. Dar cel mai sigur mod și în afară de orice primejdie este ca sufletul să se atașeze de Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu este puternicul remediu pentru vindecarea bolii dorinței pentru obiecte. Pentru a dezvolta iubirea de Dumnezeu este absolut necesară graţia lui Dumnezeu. Această graţie a Sa este simțită atunci când este făcută venerarea Sa. În timp ce relația cu divinul servește pentru eliminarea relațiilor cu cele ne-divine, acțiunea în sine nu poate fi lăsată neaplicată. Relația de venerator-venerat purifică în plus și toate celelalte relații. Și astfel, acesta transcede în experiența Advaita. 

Versetul 87 

mowniyāik kaṛpōn malarā dirundān

maunami dāmō varuṇāchalā 

Versetul acesta vorbește despre tăcerea reală. Dacă tăcerea exterioară ar fi condiţia sine qua non a înţelepciunii, atunci cei muţi ar fi cei mai înţelepţi. Ba mai mult, starea de perfecţiune ar trebui să fie comparată cu cea a unei pietre. Controlul conştient al exprimării este fără îndoială o disciplină valoroasă. Dar nu trebuie să confundăm starea de fără cuvinte cu starea de iluminare. Adevărata tăcere este liniştea minţii. Aici, liniştea mentală înseamnă redarea calmului minţii şi netulburarea acesteia. De fapt, tăcerea neprefăcută este experienţa plenară numită upasanta, liniştea supremă. Aceasta este mauna în adevăratul sens al cuvântului.

Versetul 88 

yavanen vāyin maṇṇinai yatti

yenpizhaip pozhitta daruṇāchalā 

Aici, sufletul-devot aduce laude graţiei salvatoare a  Domnului pentru îndepărtarea acestuia de obiectele de simţ şi pentru distrugerea ignoranţei. Graţia Domnului face ca viaţa decăzută şi traiul fals să fie insuportabile. 

Versetul 89 

yārumaṛi yāden madiyinai maruṭṭi

yevarkoḷai koṇḍa daruṇāchalā 

 În acest verset, sufletul-devot se minunează de compasiunea nelimitată a Domnului, de grija Sa nemărginită pentru suflet. Domnul este vicleanul hoţ al inimii devotului. El vine fără a fi văzut de cineva. Nu este El locatarul invizibil din toate fiinţele? El cunoaşte totul, dar nimeni nu-L poate cunoaşte. El este cunoscătorul cunoaşterii, vederea văzătorului. În starea de robie, sufletul este sub fascinaţia pluralităţii lumii. Această falsă atracţie este biruită de fascinaţia superioară a graţiei Domnului. El vine, vine, vine mereu, fără zgomot şi hoţeşte, cu scopul de a răscumpăra sufletul şi de a-i satisface acestuia bucuria uniunii divine. 

Versetul 90 

ramaṇanen ḍruraittēn rōshaṅ koḷādenai

ramittiḍach cheyavā varuṇāchalā 

Versetul acesta, prezintă unele libertăți pe care sufletul-devot şi le-a luat față de Domnul. L-a înţepat cu glume, L-a luat în derâdere şi chiar L-a dojenit. Acum el reflectă asupra comportamentului şi se teme că ar fi depăşit limitele. Speră ca Domnul să nu se fi ofensat şi să fi fost nemulţumit de comportamentul său. Toată extravaganţa sa era determinată de iubire şi numai de iubire. Sufletul-devot nu are nicio plângere împotriva Domnului a cărui graţie este spontană. Prin urmare, acesta îl imploră pe Domnul să vină şi să-l binecuvânteze. În cazul în care sufletul-devot a folosit în vreun fel cuvinte aspre, este necesar să-L facă să vină şi să nu-L alunge. De fapt, cum poate fi El alungat, întrucât El este nemuritorul conducător interior.

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 81, 82, 83, 84, 85

 Versetul 81 

mūkkilan munkāṭṭu mukuramā gādenait

tūkki yaṇaindaru ḷaruṇāchalā 

În versetul acesta este arătat că sufletul-devot este conștient de mulțimea defectelor sale și recunoaște că i-ar fi  rușine ca Domnul să i le arate ca într-o oglindă. Cel mai bine ar fi ca aceste defecte să fie eliminate de grația divină iar el să fie salvat. 

Versetul 82 

meyyahat tinmana menmala raṇaiyinā

meykalan diḍavaru ḷaruṇāchalā 

Versetul acesta vorbește despre pregătirea locului în care va fi invitat mirele mistic. Un loc neprimitor, neplăcut și nearanjat este exclus. Inima ar trebui să fie primul loc pregătit pentru primirea Domnului. Fie ca inima să transmită blândețe și parfum. Apoi, fie ca sufletul ca o mireasă, să-l roage pe Domnul să vină în interior și s-o îmbrățișeze. Este spus în limbajul Advaita: când ignoranța, cauza obstacolelor este eliminată, când nodul inimii este tăiat, cea mai însemnată identitate este realizată. 

Versetul 83 

mēnmēṭr tāzhndiḍu melliyarch sērnduni

mēnmaiyuṭ ṭranaiyen naruṇāchalā 

Aici este arătat în ce constă măreția Domnului. Adevărații devoți sunt extrem de umili. Nu este nici cea mai mică urmă de mândrie în ei. Cu cât devoțiunea lor este mai adâncă, cu atât mai mare devine umilința lor. Domnul se grăbește să-și ajute devoții. El este pregătit să parcurgă orice distanță pentru susținerea și salvarea lor. Se poate spune cu adevărat că El este subordonat devotului. Splendoarea Sa constă în coborârea din locul Lui preamărit și ridicarea sufletului din decădere spirituală și întristare. Cu cât coboară El mai adânc, cu atât mai măreață este manifestarea splendorii Sale. 

Versetul 84 

maimaya nittaruṇ maiyinā lunaduṇ

maivaśa mākkinai yaruṇāchalā 

Acest verset vorbește despre trecerea sufletului-devot de la iluzie la adevăr sub remediul oferit de Domnul. Iluzia născută din avidya este orbirea sufletului. Acesta este întunericul care învăluie adevărul. Remediul care va elimina orbirea este unguentul graţiei Domnului. Când Domnul aplică această alifie magică, cade vălul care acoperă perspicacitatea sufletului iar sufletul este autorizat să vadă adevărul. Sub farmecul iluziei, sufletul și-a imaginat că aparține non-sinelui, opus lui Dumnezeu. Acum, că iluzia a fost distrusă prin graţie divină, sufletul cunoaște adevărul și anume că aparține în mod inalienabil lui Dumnezeu. 

Versetul 85 

moṭṭai yaḍittenai veṭṭa veḷiyini

naṭṭamā ḍinaiyen naruṇāchalā 

În acest verset, renunțarea la ego este asemănată cu bărbieritul capului. Cu ego-ul dat jos, inima devine un loc potrivit pentru manifestarea Domnului. Dansul Său este expresia neîntrecutei fericiri care constitue natura Sa. În chidakasa (chidambaram) Nataraja efectuează dansul bucuriei. Ori de câte ori cineva privește acest dans acela se pierde el însuși. Atâta timp cât ego-ul se menține, fericirea nu poate fi adevărată. Când ego-ul este distrus atunci și fericirea non-duală este realizată.

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 76, 77, 78, 79, 80

 Versetul 76 

malaimarun diḍani malaittiḍa vōvaruṇ

malaimarun dāyoḷi raruṇāchalā

Versetul acesta arată că avem un leac pentru boala de care suferă sufletul-devot. Boala principală de care suferă este faptul că se simte înlănțuit, înrobit. Iluzia, ignoranța, este cauza înlănţuirii. Dumnezeu administrează leacul pentru această boală. El Însuși este și medicul dar și madicamentul. Astfel stând lucrurile, de ce ar mai deznădăjdui sufletul? Realitatea supremă sub forma Muntelui Aruna este medicamentul suprem pentru boala sufletului. Simplul gând la acesta va vindeca boala, cauză a robiei. Fie ca divinitatea să nu întârzie în a administra leacul care va vindeca boala ca urmare a iluziei!

Versetul 77 

mānańkoṇ ḍurubavar mānattai yazhittabhi

mānamil lādoḷi raruṇāchalā 

Acest verset prezintă factorul determinant care provoacă robia și anume trufia sufletului. Acesta este orgoliul lui 'eu' și 'al meu' acordat corpului și lumii care constrânge sufletul și-l aruncă în ciclul transmigrației. Modul de a salva sufletul este eliberarea acestuia de trufia sa. Acest lucru este îndeplinit prin graţia lui Dumnezeu. Eliberarea de trufie este trăsătura caracteristică a nelimitării. Dumnezeu care este Realitatea non-duală nu are trufie. Prin realizarea grandioasei identități, cineva poate deveni liber de trufie. 

Versetul 78 

minjiḍiṛ kenjiḍuń konja vaṛivaniyān

vanjiyā daruḷenai yaruṇāchalā 

Despre o falsă mândrie este vorba în acest verset, care pretinde cunoașterea realității. Ego-ul se umflă de mândrie și își supraestimează importanța. Necunoscându-și neputința, acesta își imaginează că este atotputernic. Când experiența nemiloasă îi bate în față și-l umilește, egoul se pitește și așteaptă cu nerăbdare de dragul instinctului de autoconservare. Realizând inutilitatea ego-ului, sufletul-devot se roagă la Dumnezeu pentru revărsarea graţiei Sale, astfel încât el să poată fi salvat de vicleniile ego-ului. 

Versetul 79 

mikāma nillāman mākāṭ ṭralaikala

mākāmaṛ kāttaru ḷaruṇāchalā 

Aici, versetul prezinta sufletul ca fiind o corabie pe o mare tulburată, prins într-o furtună înverșunată. Pe marea necartografiată a samsarei, sufletul se lasă în voia soartei, fără vreun simț al direcției sau al scopului. Vânturile dorinței îl poartă pretutindeni pe unde acestea sulfă. Vasul sufletului este fără pilot. Într-o astfel de stare, acesta este sortit pieirii. Ceea ce va salva sufletul de la pieirea sa este graţia lui Dumnezeu. Când Dumnezeu devine pilotul iar graţia Sa cârma, sufletul nu va suferi naufragiul, oricât de puternică ar putea fi furtuna și oricât de agitată ar fi marea. 

Versetul 80 

muḍiyaḍi kānā muḍiviḍut tanainēr

muḍiviḍak kaḍanilai yaruṇāchalā 

Un alt factor care păstrează sufletul în constrângerile robiei este prezentat în acest verset. Nodul ignoranței este cauza robiei. Se numește nod deoarece suprapune adevărul cu neadevărul și îl confundă pe unul cu celălalt. Este fără început și fără sfârșit, în sensul că sufletul care este legat de acest nod nu își poate înțelege limitele sau scopurile. Deci, cum poate acesta să dezlege nodul de unul singur? Doar Domnul este cel care poate dezlega acest nod. Ca o mamă ce se grăbește să-și ajute copilul, astfel permite Domnul prin graţia Sa infinită, eliberarea sufletului din înfășurarea ignoranței. 

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 71, 72, 73, 74, 75

                   Versetul 71 

pēyttanam viḍaviḍāp pēyāp piḍittenaip

pēyanāk kinaiyen naruṇāchalā

În acest verset este prezentată lumea ca o fantomă. Ego-ul este fantoma principală care controlează sufletul. Pentru ca această fantomă să poată fi alungată, Dumnezeu trebuie să stăpânească sufletul. Anterior, sufletul a fost nebun pentru lume; acum acesta a devenit nebun pentru Dumnezeu. Când sufletul devine stăpânit de Dumnezeu, acesta se comportă ca un copil sau ca un nebun, sau ca un posedat. Sufletul-devot este uimit de noua viață care a venit spre el ca un rezultat al graţiei divine. Noua sa nebunie este o experiență înălțătoare. Noua stăpânire este cea care-l va salva și-l va face întreg. Toți cei care se complac în cele lumești pot să-l numească pe acesta nebun. Dar dacă acest lucru este nebunie, atunci nebunia are valoare și nu sănătatea psihică.

Versetul 72 

                                       paińkoḍi yānān paṭrinḍri vāḍāmaṛ

paṭrukko ḍāykkā varuṇāchalā

Printre analogiile în ce privește devoțiunea minții către Dumnezeu, dăruite de Shankaracharya în lucrarea sa Sivanandalahari, este cea a îngemănări dintre o liană și un copac. Fără un copac ca stâlp de sprijin o liană nu poate supraviețui. Ceea ce-i dă putere lianei și o face să crească este suportul copacului sau al stâlpului. În mod similar, acest verset arată că sufletul-devot nu poate exista fără Dumnezeu. Dumnezeu îi este sprijinul și suportul principal. Astfel că el apelează la Dumnezeu rugându-L să nu-l părăsească. Maya și samsara sunt forțe puternice care crează condiții nefavorabile. În cazul în care sufletul-devot trebuie să lupte împotriva lor și să învingă, trebuie să aibă sprijinul constant și susținut al lui Dumnezeu. 

Versetul 73 

poḍiyān mayakkiyen bōdattaip paṛittun

bōdattaik kāṭṭinai yaruṇāchalā

În acest verset este arătat că a fi deștept este un atribut al ignoranței. Deșteptăciunea sufletului de fapt nu este inteligență; aceasta este neștiință. Este ignoranța dându-se drept cunoaștere. Din această cauză eliminarea acesteia este dificilă. Doar Graţia lui Dumnezeu poate ajuta eliminarea. Graţia poate face minuni asemeni prafului magic. Magicianul presară puțină pudră magică asupra persoanei; persoana își pierde inițiativa și voința și devine un instrument în mâinile magicianului. El nu mai vede cu ochii săi; el vede cu ochii magicianului. În mod similar, Domnul care este cel mai mare magician, supune sufletul-devot cu vraja magiei Sale, graţia, astfel încât ignoranța sufletului care era confundată cu inteligența, poate fi distrusă. Când acest lucru este făcut, înțelepciunea lui Dumnezeu, care este suprema cunoaștere este revelată sufletului. În acest moment, nu mai este deosebire între văzător, vedere și obiectul văzut. Această cunoaștere nu este o modificare a minții. Aceasta este Conștientizare Pură care este Dumnezeu, Sinele. 

Versetul 74 

pōkkum varavumil poduveḷi yinilaruṭ

pōraṭṭankāṭ ṭaruṇāchalā 

În acest verset este făcută asemănarea dintre spațiul infinit și eterul inimii unde nu există plecări sau sosiri. Spațiul comun despre care se vorbește aici este nelimitata Realitate a non-dualității, Brahman. Eterul inimii este un simbol pentru aceasta. În acest spațiu nu există constrângeri, nici dualitate, nici naștere, nici moarte. Aceasta este zona de dincolo de transmigrare. Brahman este Infinitul, Realitatea fără limite. Deoarece în acest loc nu există dualitate, nu se pune problema plecării și revenirii. Nașterea și moartea și toate celelalte transformări pot aparține doar individualităților. Dar nu există individualitate în Brahman, care este doar unul, fără un al doilea. Dobândirea acestui Brahman este scopul vieții. Cum poate fi obținut acesta? Prin lupta împotriva pluralității și prin subjugarea ei sau a noțiunii de pluralitate și cauza acesteia, neștiința. Această luptă poate fi dusă cu succes numai cu ajutorul graţiei lui Dumnezeu. Sufletul-devot se roagă aici, pentru o viziune a acestei bătălii regale dintre întunericul ignoranței și lumina înțelepciunii, succesul celei din urmă este asigurată de ajutorul graţiei divine, care este doar un alt nume pentru înțelepciune. 

Versetul 75 

bhautika māmuḍaṛ paṭraṭru nāḷumun

bhavisukaṇ ḍuravaru laruṇāchalā 

Acest verset vorbește despre dorința sufletului-devot de a scăpa de atașamentul față de falsele identificări. Ceea ce condiționează sufletul și îl face limitat este atașamentul său față de corp. Corpul și mintea sunt produse ale elementelor care constituie non-sinele. Având în vedere ignoranța, sufletul gândește, ‘eu sunt corpul; corpul este al meu’. Această falsă identificare antrenează sufletul în transmigrație. Când această falsă identificare este eliminată, sufletul realizează adevărata sa ființă în Realitatea non-duală, Brahman. Brahman este sat, chit, ananda, suprema splendoare. Sufletul este aceeași splendoare aparent întemnițat. Când această închisoare este eliminată datorită graţiei, care este aceeași ca și cunoașterea, sufletul realizează adevărul non-dualității. 

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 66, 67, 68, 69, 70

                  Versetul 66 

pittuviṭ ṭunainēr pittanāk kinaiyaruḷ

pittan teḷimarun daruṇāchalā

Acest verset vorbește despre remediul pentru depășirea agitației în scopul  obținerii plăcerilor senzoriale.  Nebunia pentru plăcerile senzoriale este ceea ce este numit pofta trupească. Nebunia pentru Dumnezeu este ceea ce este cunoscută ca devoțiune. Tehnica de a scăpa de prima nebunie este prin a o înlocui cu devoțiune. Dumnezeu trebuie să fie pus în inima în care anterior au dominat obiectele simțurilor. Nebunia pentru Dumnezeu, de asemenea, implică imperfecțiunea în măsura în care comportă un simț al separării. Aceasta va fi folosită în scopul de a contracara nebunia pentru plăcerile senzoriale, întocmai cum un ghimpe este folosit pentru scoaterea altui ghimpe. Dar până și nebunia pentru Dumnezeu trebuie depășită, în sensul că scopul non-dualității trebuie să fie dobândit. Definitiva Realizare a Sinelui este compensația pentru nebunia de Dumnezeu. Și această compensație este avută prin graţia lui Dumnezeu. 

Versetul 67                    

                                      bithiyi lunaichchār bithiyi lenaichchēr

       bithiyun ḍranakkē naruṇāchalā 

 Îngrozit de atracția față de obiectele simțurilor, sufletul-devot a căutat să fie unificat cu Dumnezeu, care este neînfricat.  Doar acolo unde există dualitate poate exista frică. Sufletul-devot tânjește după realizarea non-dualității care este neînfricare. Dumnezeu ar trebui să întâmpine aceasta. Atunci, El de ce a ezitat să accepte sufletul? Înseamnă că El este speriat? Ce motiv există ca El să fi ezitat? Astfel că, sufletul-devot insistă față de Domnul că El ar trebui să îndeplinească dorința sa fără întârziere. 

Versetul 68                  

                                                pullaṛi vēdurai nallaṛi vēdurai

       pulliḍa vēyaru ḷaruṇāchalā 

Versetul acesta arată dorința devotului de a distinge între cunoașterea adevărată de cea falsă. Pentru a atinge acest țel final, sufletul-devot se roagă pentru primirea graţiei Domnului. Chiar și pentru a putea distinge între cunoașterea corectă și greșită, îndrumarea lui Dumnezeu sau a unui guru este necesară. Otrava ignoranței constă în pretenția sa de a fi adevărul. Pentru a demasca falsul este necesară obținerea înțelepciunii care rezultă din graţia divină. Când înțelepciunea este dobândită, nu mai există dualitate și nici întristare. 

Versetul 69                   

                                       bhūmaṇa māmanam pūraṇa maṇańgoḷap

    pūraṇa maṇamaru ḷaruṇāchalā

Aici, sufletul-devot își dorește ca mintea, care acum este atașată de lume să devină atașată de Întreg și să devină căsătorită cu Întregul. În starea de ignoranță mintea este preocupată de lumea non-reală, din care ea însăși este o parte. Lumea umple mintea; lumea este prea mult în grija acesteia. Este din cauză că există nefericire și suferință fără sfârșit. Modul de eliminare a nefericirii constă în detașarea minții de la lume și atașarea acesteia de Dumnezeu, care este Întregul (purna). Când Întregul ocupă mintea – în limbajul mistic al căsătoriei, când mintea este căsătorită cu Dumnezeu – mintea se sfârșește prin dizolvare și ceea ce rămâne este non-dualul Brahman – experiența fericirii. Purana manam care înseamnă ‘căsătorie plenară’ sau ‘căsătorie cu deplinătatea’ este împlinirea vieții divine. 

Versetul 70                   

                                       peyarninait tiḍavē piḍittizhut tanaiyun

perumaiyā raṛivā raruṇāchalā

Versetul acesta vorbește despre puterea de atracție a grației divine sub forma muntelui sfânt Arunachala. Simpla cugetare asupra muntelui Arunachala este considerat a fi eficient pentru eliberarea sufletului din sclavie. Ramana, era un băiețaș când a auzit numele ‘Arunachala’ rostit întâmplător de o rudă mai vârstnică. Fără vreo motivație ostentativă, el a fost atras de Arunachala și a făcut glorioasa călătorie până la Muntele Sacru, iar după ce a ajuns aici nu a mai avut nicio dorință de a pleca în altă parte. A trăit la Arunachala pentru tot restul vieții sale. Arunachala așteaptă doar un pretext pentru a salva sufletul-devot. Este suficient dacă își aduce aminte numele de Arunachala; și atunci Domnul vine și îl revendică. Sufletul-devot este atras chiar și fără voia sa – este îndepărtat de la atașamentele lumești și atras până în ființa Domnului. Astfel este transcendenta măreție a Arunachalei! Este mai presus de orice evaluare, este mai presus de orice descriere.

Continuarea versetelor din Imnul ARUNACHALA SIVA

              A trecut ceva timp de la ultima postare și cumva pare că timpul a rămas pe loc. Sunt tentată să continui postările la Imnul ARUNACHALA SIVA cu versetele rămase. Se apropie ziua de 30 decembrie când se împlinesc 141 de ani de la nașterea lui Sri Ramana Maharshi iar ofranda mea va fi această împărtășire a Imnului Arunachala Siva la picioarele sale de lotus, cu tot respectul și recunoștința mea. 

              Versetul 61   

                                                       naindazhi kaniyā nalanilai padatti 

                                                        nāḍiyuṭ koḷnala maruṇāchalā 

În versetul acesta, sufletul-devot se compară cu un fruct care este numai bun pentru a fi mâncat. Dacă Domnul întârzie să se apropie de mireasă, aceasta ar fi asemănător acţiunii unui grădinar care culege fructele coapte în exces. În limbajul cununiei mistice, mireasa este pregătită pentru mire şi acesta este momentul optim pentru întâlnirea ei; dacă mirele întârzie şi nu vine acum, el se va putea întâlni cu ea dar numai cu amărăciune. O iubire care şi-a pierdut ardoarea nu mai poate fi sursă de încântare. Sufletul-devot ar putea să-şi piardă interesul faţă de Domnul dacă El nu răspunde la timpul potrivit. Aşadar, acesta cere Domnului să nu piardă timpul, ci să-i vină în ajutor imediat, chiar la momentul potrivit.

Versetul 62   

                                        nondiḍā dunḍranai tandenaik koṇḍilai

yantaka niyenak karuṇāchalā

Aici, sufletul-devot cântă laude pentru compasiunea fără limite a Domnului. "Acceptându-mă, Tu m-ai distrus. Astfel, Tu ai devenit Moartea (antaka) pentru mine. Ai nimicit ego-ul meu. fără a mă expune la vreo suferință (nondidadu) în acest proces." Moartea ego-ului este o condiție prealabilă pentru obținerea vieții eterne. 

Versetul 63         

                                    nōkkiyē karudimey tākkiyē pakkuva

mākkini yāṇḍaru ḷaruṇāchalā

În versetul acesta devotul spune că, chiar dacă este considerat a fi nepotrivit pentru momentul întâlnirii, este de datoria Domnului să facă posibilă potrivirea. S-a arătat deja că iniţiativa a venit de la Domnul, că însăşi înclinaţia sufletului către Dumnezeu este cauzată de Dumnezeu. Apoi este clar, Dumnezeu are obligaţia de a face sufletul potrivit de a primi graţia Sa. Maturizarea este posibilă prin iniţierea spirituală (diksha). Dumnezeu apare ca Maestru (guru) şi iniţiază discipolul. Sunt menţionate trei moduri de iniţiere – prin privire, prin gând şi prin atingere (chaksu diksha, bhava diksha şi hasta diksha). Aceste trei tipuri de inițiere sunt similare celor trei moduri de clocire a ouălor, respectiv a peștelui, a broaștei țestoase și a păsării. Se spune că peștele clocește ouăle prin puterea privirii, broasca țestoasă prin puterea gândului, iar pasărea prin puterea contactului fizic. În mod similar, guru inițiază discipolul prin puterea privirii, prin puterea intenției sau prin atingerea cu mâna sa a capului discipolului (hasta-mastaka-samyoga). Dacă sufletul-devot este atât de lent încât niciunul din cele trei moduri nu poate fi considerat destul de potrivit pentru sine, atunci fie ca toate cele trei moduri să fie aplicate pentru ca sufletul să poată fi salvat. Aici, devotul pretinde dreptul său de a fi salvat, care necesită din partea lui Dumnezeu datoria corespunzătoare de salvator.

Versetul 64                   

                                    paṭrimāl viḍantalai yuṭriru munamaruḷ 

                                             paṭriḍa varuḷpuri yaruṇāchalā 

“Înainte de a pieri din cauza maya”, sufletul-devot insistă, “Salvează-mă prin graţia Ta!” Neștiința (avidya) este un alt nume pentru maya. Din cauza neștiinței adevărul rămâne acoperit de văl iar non-adevărul devine proiectat. Metoda de îndepărtare a ignoranței este cunoașterea Sinelui. Pentru a obține această cunoaştere graţia lui Dumnezeu este esenţială. Prin urmare, sufletul-devot se roagă aici pentru obținerea graţiei. Ignoranța este moarte; Înțelepciunea este viață. Cei care sunt îndrumați de ignoranță sunt morți din punct de vedere spiritual (atmahano janah). Iluminarea duce la viața veșnică. Pentru obținerea iluminării, solicitantul trebuie să merite graţia divină.

Versetul 65           

                                         pārttaruṇ mālaṛap pārttilai yeninaruḷ

     pārunak kārsolva raruṇāchalā

Oare ar trebui ca cineva să spună focului că el trebuie să ardă? Este nevoie să i se spună unei mame că trebuie să-și protejeze și să-și hrănească copilul? Esența lui Dumnezeu este graţia. Activitatea Sa inalienabilă este de a dărui graţie. Această activitate, inevitabil trebuie să fie cu referire la sufletul-devot. În cazul în care Dumnezeu nu vine în ajutorul sufletului-devot, către cine altcineva ar putea să-și îndrepte atenția? Există cineva în această lume sau în oricare altă lume, care să vorbească lui Dumnezeu în avantajul sufletului-devot? Chiar dacă un astfel de om ar putea fi găsit, de ce ar trebui acesta să-i comunice lui Dumnezeu care este funcția Sa naturală? În acest verset sufletul-devot nu are nicio îndoială că Dumnezeu îl va acoperi cu Graţia Sa și că-l va salva din maya.