Versetul 101
ambuvi
lālipō lanburu vunilenai
yanbāk
karaittaru ḷaruṇāchalā
În versetul acesta, sufletul-devot se roagă pentru
dizolvarea individualităţii sale separate, astfel încât să poată realiza
adevărata sa natură ca Iubire non-duală. Chiar dacă toate versetele acestui minunat imn sunt pline
de semnificație spirituală, pline de emoție, devoțiune, recunoștință și
adevăr, acest verset mie mi se pare foarte apropiat sufletește. Zăpada şi apa nu sunt diferite una de alta. Ele diferă numai în aparenţă.
Când se topeşte zăpada, aceasta devine apă. Sufletul şi Brahman nu sunt diferiţi. Atributele ignoranţei sufletului sunt cele care
fac aparentele diferenţe. Când ignoranţa este distrusă prin cunoaştere,
adevărul non-dual este realizat. Un text din Upanishade aseamănă eliberarea (moksha) cu laptele turnat în lapte sau cu apa turnată în apă. Nu
există nicio diferenţă între laptele care este turnat şi laptele în care se
toarnă, între apa care este turnată şi apa în care se toarnă. Acolo este tot
lapte sau tot apă. Natura Sinelui este iubire pură, fericire, beatitudine. Lucrurile
pe care noi ni le imaginăm că le iubim, reflectă doar o mireasmă a iubirii care
este Sinele. Înţeleptul Yajnavalkya îi spune lui Maitreyi în Brihadaranyaka Upanishad: “Nu de dragul soţului îi este drag soţul, ci de dragul
Sinelui îi este drag soţul. Nu de dragul soţiei îi este dragă soţia, ci de
dragul Sinelui îi este dragă soţia… Nu de dragul a toate îi sunt dragi toate,
ci de dragul Sinelui îi sunt dragi toate.” Sinele este sediul fericirii. Acesta
este Iubirea însăşi.
Versetul 102
aruṇaiyen
ḍreṇṇayā naruṭkaṇṇi paṭṭenun
naruḷvalai
tappumō varuṇāchalā
Versetul acesta este despre grația divină asemănătoare unei plase de perscar în care este prins sufletul-devot. Extraordinarul Pescar care este Domnul
Arunachala, aruncă plasa graţiei Sale pentru ca sufletele să poată fi prinse în
ea. Chiar în momentul în care sufletul-devot se gândeşte la Arunachala el cade
pradă graţiei Sale. Plasa este atât de puternică încât nicio scăpare nu este posibilă
pentru cei care şi-au găsit drum în ea. Sufletul-devot nu doreşte să scape din
ea. În cazul plasei fizice şi a peştelui, acesta din urmă îşi pierde libertatea
atunci când este prins. Dar în cazul sufletului-devot, acesta îşi găseşte
adevărata libertate atunci când intră în sfera de activitate a graţiei divine.
Versetul 103
chindit
taruṭpaḍach chilandipōṛ kaṭṭich
chiraiyiṭ
ṭuṇḍanai yaruṇāchalā
În acest verset este folosită analogia cu
păianjenul şi plasa acestuia. Păianjenul ţese pânza scoasă din propriile
măruntaie, aşteaptă ca insectele să se prindă în plasă, înfăşoară plasa peste
aceste victime şi le consumă. Arunachala - Divinitatea supremă, întinde plasa
graţiei Sale astfel încât devoţii să poată fi salvaţi. A fi devorat de Dumnezeu
înseamnă că distrugerea ego-ului s-a făcut prin iluminare şi graţie.
Sufletul-devot realizează identitatea sa cu Realitatea Supremă sau ne-diferenţierea
de aceasta, atunci când se întâmplă acest lucru.
Versetul 104
anboḍun
nāmaṇke ḷanbarta manbaruk
kanbanā
yiḍavaru ḷaruṇāchalā
Nu există nicio diferenţă între Domnul
Arunachala şi numele Său. Nu există diferenţă nici între Domnul şi devotul Său. Versetul acesta arată cum slujirea acordată devotului Domnului este slujirea acordată Domnului. Prin
urmare, mulţi dintre devoţi s-au rugat de Domnul astfel încât el sau ea să
poată primi privilegiul de a sluji pe devoţii Domnului. Sfântul Tayumanavar a
spus: “Dacă eu voi fi antrenat în a sluji pe devoţii Domnului, starea de extaz
va veni la mine de la sine.” Unul din cântecele Sfântului Appar ne oferă o
povestire emoţionantă despre un devot nebun după Dumnezeu, astfel: “La început,
ea a auzit numele Lui. A auzit despre forma şi caracterul Lui. Apoi a auzit
despre îndrăgitul Lui loc de reşedinţă. În consecinţă ea a devenit nebună după
El. Chiar din acea zi ea a părăsit pe mama şi pe tatăl ei. A renunţat la
activităţile lumeşti în totalitate. A uitat de ea însăşi. Şi-a pierdut numele.
Fecioara şi-a pus capul la Picioarele Domnului ei.”
Versetul 105
enpōlun
dinarai yinbuṛak kāttuni
yennāḷum
vāzhndaru ḷaruṇāchala
Acest verset arată cum în starea de devoțiune nu există egoism. Arunachala este protectorul celor
neputincioşi. El vine în sprijinul celor care sunt în suferinţă. Adevărata Sa
natură este cea de salvator. El nu poate decât să salveze pe devoţii Săi, iar
în cele din urmă să salveze toate sufletele. Sufletul-devot se roagă ca toţi să
fie salvaţi. În devoţiune şi cunoaştere nu există loc pentru egoism. Căutarea
eliberării nu este o preocupare egoistă. Când cineva este cu adevârat devotat
lui Dumnezeu, acesta contribuie la binele întregii lumi. Există următoarea
rugăciune universală:
“Fie ca toţi să fie fericiţi aici!
Fie
ca toţi să fie sănătoşi,
Fie
ca toţi să vadă lucrurile care sunt auspicioase,
Fie
ca nimeni să nu aibă suferinţă în soarta sa.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu