Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 56, 57, 58, 59, 60

Versetul 56

ninā naṛappuli nidaṅkaḷi mayamā

ninḍriḍu nilaiyaru ḷaruṇāchalā

Versetul acesta subliniază faptul că atâta timp cât simţul diferenţierii persistă, nu poate exista fericire. Când simțul diferențierii este depășit atunci este realizată adevărata și eterna fericire. Pentru sufletul-devot fericirea constă în stabilizarea sa în autenticul Sine. 

Versetul 57

nuṇṇuru vunaiyān viṇṇuru naṇṇiḍa

veṇṇalai yiṛumen ḍraruṇāchalā

În acest verset sufletul-devot se întreabă despre momentul când vor înceta valurile gândurilor pentru a se putea uni în eterul inimii cu ființa subtilă a celui Ales.

Versetul 58

nūlaṛi vaṛiyāp pēdaiya nenḍran

mālaṛi vaṛuttaru ḷaruṇāchalā

În acest verset sufletul-devot, conștient de amăgirea sa datorată lipsei cunoașterii exacte a scripturilor, tânjește după grația divină care este esențială pentru distrugerea ignoranței. Graţia este aceeași cu cea mai înaltă cunoaștere care dezvăluie imuabilul, Realitatea non-duală.

Versetul 59

nekkunek kurugiyān pukkiḍa vunaippuha

nakkanā ninḍranai yaruṇāchalā

Acest verset prezintă rezultatul devoțiunii intense a sufletului-devot, în urma abandonării de sine și a fuziunii cu cel iubit. Rezultatul este că nu există altă realitate decât Dumnezeu. Un Dumnezeu 'dezgolit' de condiționări și atribute. El este non-dual și pur.

Versetul 60

nēśami lenakkun nāśaiyaik kāṭṭini

mōśan seyyādaru ḷaruṇāchalā

Versetul acesta vorbește despre dorul divin care pune stăpânire pe suflet prin grația divină. Sufletul-devot este conștient că fără acest dor generat de Dumnezeu, ar fi avut în continuare înclinația spre obiectele simțurilor. Speră ca Dumnezeu să se preocupe și în continuare de satisfacerea acestui suflet înfometat.

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 51, 52, 53, 54, 55

Versetul 51

toṭṭaruṭ kaimey kaṭṭiḍā yeniliyā

naṭṭamā vēnaru ḷaruṇāchala

Unul dintre modurile prin care un învăţător îşi iniţiază elevul său este prin atingere. În acest verset, sufletul-devot îl invită pe Domnul să-i aplice acest mod particular de iniţiere. Atingerea mâinii Domnului este atingerea graţiei Sale. Acesta este începutul unui proces al cărui scop este experienţa non-diferenţierii. În limbajul mistic al nunţii această experienţă este descrisă ca "îmbrăţişare".

Ardoarea devotului pentru Dumnezeu este atât de intensă încât el (ca mireasă în această cununie) este sigur că va pieri dacă Dumnezeu nu i-ar răspunde. Sufletul insistă ca El să nu-l neglijeze sau să-l ignore. Spre cine altcineva s-ar mai putea întoarce dacă El nu ar veni să-l salveze?

Versetul 52

tōḍamiḷ niyahat tōḍonḍri yenrunsan

dōḍamon driḍavaru ḷaruṇāchalā

Dumnezeu este unica realitate neîntinată. Întinările sunt cauzate de neştiinţă, egoism şi ramificaţiile lor. Dumnezeu este neatins de oricare dintre acestea. În Yoga Sutra, Patanjali declară că Dumnezeu este neatins de obstacole sau de fapte, ori de roade, ori prin acumulări latente. Upanishadele spun că impurităţile din lume nu afectează originea Sa, întocmai cum poluarea care se observă pe cer nu aparţine eterului. Dumnezeu este veşnic pur, conştient şi eliberat. 

Prin urmare, sufletul-devot se adresează Domnului în acest verset, ca fiind cel "neîntinat". Acesta este Dumnezeu întotdeauna pur, singurul care poate salva sufletul devotului prin revărsarea graţiei Sale peste el. Care este efectul revărsării Graţiei? Este dobândirea uniunii cu Dumnezeu. Aceasta este adevărata fericire pentru sufletul-devot. Ea este numită adevărata fericire pentru că nu este amestecată cu mizerie şi este veşnică. Ea este eternă, este fericire neîntreruptă. Realizarea acestei fericiri este scopul miresei mistice. 

Versetul 53

nagaikkiḍa milainin nāḍiya venaiyaru

ṇagaiyiṭṭup pārni yaruṇāchalā

Versetul acesta exprimă dorința sufletului-devot de a fi înveșmântat în Grația divină.

Dumnezeu nu ar trebui să respingă sufletul-devot pe considerentul că (mireasa) este o modestă căutătoare, fără podoabe, rău situată, etc. Există peţitori lumeşti care se vor ocupa de ornamentele miresei. Mama mirelui poate dori bani, tatăl mirelui poate dori un comportament nobil, iar mirele poate dori o înfăţişare plăcută. Dar astfel de consideraţii nu sunt apreciate de Dumnezeu. El nu are părinţi. El este supremul Domn existent în sine. Dacă sufletul-devot este neornamentat, cine să-i reproşeze? Cine ar trebui s-o împodobească şi care este podoaba? Dumnezeu este cel care ar trebui s-o înfrumuseţeze pe mireasă cu cel mai de preţ ornament şi anume, graţia Sa. Când graţia acoperă sufletul, mireasa ar deveni o frumuseţe fără pereche, potrivită pentru a fi acceptată de Domnul. Fie ca Domnul să privească la ea cu ochiul de har. Apoi, El nu va descoperi la mireasă niciun cusur. Tot ceea ce are de făcut Dumnezeu este să devină iubitul sufletului. Odată ce sufletul devine obiectul iubirii lui Dumnezeu, toate defectele sale vor dispărea. 

Versetul 54

nāṇilai nāḍiḍa nānā yondrini

tāṇuvā ninḍranai yaruṇāchalā

La fel ca și alte versete ale acestui imn și acesta are două sensuri. Primul sens prezintă o aparentă ceartă a îndrăgostiților, în limbajul mistic al căsătoriei. Sufletul-devot îl ceartă pe Domnul ei pentru lipsa replicilor la apelurile făcute. Renunţând la sentimentul natural al modestiei, el se apropie de Domnul cerându-i să fie acceptat. Dar nu găseşte răspuns; Domnul stă nemişcat precum un stâlp. De aceea, îi administrează o dojană astfel încât El poate va fi înduplecat şi va răspunde.

Sensul tainic al acestui verset este acesta: Domnul Arunachalei nu este altul decât sufletul care caută. Nu există diferenţă între căutător şi ceea ce caută. Sufletul, datorită iluziei, îşi imaginează că Domnul este celălalt şi că ar trebui să fie câştigat. Când cercetarea interioară dă roade, sufletul descoperă că Domnul a fost tot timpul realitatea sa interioară sau el însuşi. El este nemişcat (achala) deoarece nu există un loc unde El să nu fie. El este Atotpătrunzător, Întreg. Atharva Veda îl numeşte Skambha (suportul). Conform unei legende din Purane, Arunachala este forma lui Siva ca un stâlp de lumină, al cărui capăt de sus şi de jos, Brahma şi Vishnu nu l-au putut descoperi. 

Versetul 55

ninneri yerittenai niṛāk kiḍumun

ninnaruṇ mazhaipozhi yaruṇāchalā

În acest verset, se poate vedea relaţia dintre devoţiune (bhakti) şi cunoaştere (jnana). Suprema Realitate, Brahman sau Arunachala, este de natura cunoaşterii. Cunoaşterea lui Brahman este cea care arde  toata karma cu originea sa care este neştiinţa. Sacra cenuşă este un simbol al restului rămas după arderea întregii zguri. Egoismul, care este un rezultat al neştiinţei este complet distrus când soarele înţelepciunii răsare. Acesta se reduce la cenuşă în focul cunoaşterii.

Totuşi, ego-ul trebuie să fie pregătit pentru a primi arderea. Acesta ar trebui să fie înmuiat în ploaia de graţie. Devoţiunea îndeplineşte acestă muncă pregătitoare. Calea cunoaşterii devine uşor de străbătut pentru devotul care a primit graţia lui Dumnezeu. 

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 46, 47, 48, 49, 50.

Versetul 46

tuppaṛi villā vippiṛap penpaya

noppiḍa vāyē naruṇāchalā

Versetul acesta prezintă o întrebare despre folosul acestei nașteri fără cunoașterea venită din cercetarea adevărului. Omul este înzestrat în mod deosebit cu abilitatea de a discerne şi a cerceta adevărul. Şi, întrucât cercetarea este metoda directă care duce la perfecţiune (moksha), naşterea în trup omenesc este cea mai preţioasă. După ce a fost născut ca o fiinţă umană, dacă acea persoană nu se străduieşte să obţină cunoaşterea Sinelui, acest lucru este o mare tragedie. Irosirea preţioasei vieţi umane în preocupări inutile este “ca şi cum ai fierbe turte de oleaginoase într-un vas făcut din smarald, la un foc alimentat cu lemn de santal ca şi combustibil, sau ca şi cultivarea de buruieni într-o fermă care a fost arată cu un plug făcut din aur, sau ca şi cultivarea porumbului prin folosirea camforului ca îngrăşământ”. 

În măsura în care preocupările fiinţei umane sunt de îngrijorare, nu există deosebire între om şi animal; acesta din urmă, de asemenea mănâncă, doarme şi se înmulţeşte. Singura deosebire pe care omul o deţine este că el poate cunoaşte adevărul. Dacă el nu beneficiază de acest dar special, starea lui devine mai deplorabilă decât cea a animalelor. Prin urmare, Bhagavan spune în prezentul verset că o astfel de viaţă inutilă nu poate fi asemănată cu nimic – nici măcar, spune el, cu viaţa unui câine.

Versetul 47

tūymana mozhiyar tōyumun meyyakan

tōyavē yaruḷen naruṇāchalā

Sfinții sunt cei care-şi cufundă egoismul lor în Divin. În prezentul verset, sufletul-devot se roagă la Arunachala ca prin graţia Sa şi urmând exemplul sfinţilor, să se poată pierde în El. Uniunea cu Dumnezeu nu este posibilă pentru acei care au mintea, vorbirea şi trupul impure. Dorinţa sau pasiunea este cea care face ca mintea să fie impură. Inerţia (tamas) şi acţiunea pasională (rajas) împiedică mintea să reflecte Sinele. Prin urmare, aspirantul ar trebui să-şi elibereze mintea de aceste defecte şi să o facă să funcţioneze într-o manieră dezinteresată şi neataşată. Cu alte cuvinte, toate dorinţele egoiste ar trebui eliminate iar calităţile sattvice ar trebui să devină natura dominantă a minţii. Chiar şi devoţiunea pentru Dumnezeu ar trebui să devină altruistă; acela, ar trebui să-şi dedice acţiunile şi rodul acestor acţiuni către Dumnezeu. Aşa cum este declarat în Bhagavad Gita: “Când cineva îl venerează pe Dumnezeu prin munca sa alocată, acesta dobândeşte împlinirea.”

Versetul 48

deivamen ḍrunnaich chāravē yennaich

chēra vozhittā yaruṇāchalā

Versetul acesta arată ce se întâmplă la apropierea de Dumnezeu. Sufletul-devot se apropie de Dumnezeu cu presupunerea că Dumnezeu este Celălalt. Dar în timp ce devoţiunea sa se maturizează, distanţa dintre suflet şi Dumnezeu se reduce progresiv; atunci când există o abandonare completă din partea sufletului, sufletul descoperă starea eternă de non-diferenţiere. Astfel, experienţa căii Advaita este ţelul chiar şi pentru calea bhakti. Devoţiunea nu îşi găseşte împlinirea până ce ego-ul nu este anihilat fără reziduuri. A se pierde pe sine în Dumnezeu constituie adevăratul câştig în sine al aspirantului. Când sufletul-devot se dăruieşte pe sine lui Dumnezeu, ceea ce primeşte în schimb este anihilarea ego-ului. Arunachala este Hara, distrugătorul a tot ceea ce este limitat şi fragmentat.

Versetul 49

tēḍā duṭranaṭr tiruvaruḷ ṇidhiyahat

tiyakkan tirttaru ḷaruṇāchala

În prezentul verset, Bhagavan îl face pe sufletul-devot să considere că graţia infinită al Domnului este cea care l-a atras irezistibil la El. Domnul este adevărata comoară; această comoară singură poate elimina mizeria interioară a sufletului. Bogăţia materială poate doar să adauge la necazurile noastre; ea nu ne poate dărui pacea. De aceea, Shankara ne cere să considerăm bogaţia ca fiind ceva dăunător. Singura valoare şi cea mai înaltă valoare pentru devot este graţia lui Dumnezeu. După ce a atins aceasta, el nu mai tânjeşte după nimic altceva. Aici se face referire la experienta proprie a lui Bhagavan, ca urmare a Graţiei colinei Arunachala fără niciun efort deosebit din partea sa. După sosirea la Tiruvannamalai ca băiat de şaptesprezece ani, el nu a simţit nicio înclinaţie de a părăsi locul. Arunachala era totul pentru el. Arunachala şi el nu erau diferiţi. 

Versetul 50

dairiya mōḍumun meyyaha nāḍayān

ṭaṭṭazhim dēnaru ḷaruṇāchalā

Versetul acesta arată despre îndrăzneala de a căuta realitatea lui Dumnezeu. Ego-ul nu poate determina mărimea lui Dumnezeu. Orice astfel de efort se va încheia prin dizolvarea ego-ului. Până ce se întâmplă acest lucru Dumnezeu nu poate fi sesizat. Fără ajutorul dat de graţia lui Dumnezeu nu este posibil ca El să fie cunoscut cu adevărat. Nicio cantitate de efort depusă de sufletul-devot, nu va putea să descopere natura lui Dumnezeu. Dumnezeu este cel care ar trebui să se lase revelat Lui Însuşi. Dacă cineva îndrăzneşte să facă o călătorie pe o mare necartografiată şi fără o îndrumare, acela cu siguranţă va suferi un naufragiu. Astfel, devotul îşi înţelege greşeala iniţială şi apelează la Dumnezeu pentru ajutor. 

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 41, 42, 43, 44, 45.

Vesertul 41

jnimiṛupō niyu malarndilai yendrē

nērnin dranaiyen naruṇāchalā

În acest verset, sufletul-devot se aseamănă cu o floare de lotus încă boboc nedeschis, care așteaptă albina (Arunachala) să-i soarbă nectarul. Arunachala este soarele înțelepciunii care deţine puterea de a face ca inima-lotus a devotului să înflorească. Sufletul-devot îi spune Domnului că nu va accepta scuza Lui pentru că inima sa nu s-a deschis. A face inima să fie matură nu este mai presus de puterea Lui. 

Versetul 42

tattuvan teriyā dattanai yuṭrāi

tattuva miduven naruṇāchalā

Sufletul-devot se bucură de faptul ca i-a fost acordată viziunea adevărului de către Dumnezeu, din abundenţa iubirii Sale. El laudă aici harul Domnului care i-a permis să realizeze adevărul, fără nicio instrucţiune formală. Acest adevăr al non-distincţiei – adevărul care este predat în studiul mahavakya ‘Tu ești Acela’ (tat tvam asi) – a venit la sufletul-devot ca un cadou.  Experienţa non-dualităţii, nu poate veni la cineva fără graţia Domnului. Chiar şi înclinaţia pentru Advaita trebuie să răsară în cineva numai din graţia Domnului. 

Versetul 43

tānē tānē tattuva midanait

tānē kāṭṭuvā yaruṇāchalā

În acest verset, sufletul-devot îi cere Domnului să-și dezvăluie acest adevăr prin El Însuși căci El este Sinele în toate. Domnul îşi dezvăluie adevărata Sa natură ca Sine a toate. Sinele este baza realităţii, şi acesta este Dumnezeu. Identificările limitate ale lui Dumnezeu cu această formă sau cu acea formă, nu constituie adevărul final. Aceste identificări limitate sunt numai pentru acei care nu pot înţelege  Universala Formă a Domnului.

Versetul 44

tirumbi yahandanait dinamaha kaṇkāṇ

ṭeriyumen dranaiyen naruṇāchalā

După ce a indicat natura Adevărului final, modul de realizare este predat aici. Această învăţătură, de asemenea, vine de la Domnul Însuși. Modul de a realiza aceasta constă în auto-introspecţie. Cercetătorul trebuie să-şi întoarcă atenţia de la obiectele exterioare în direcţia acelui ego ce curge de regulă prin canalele simţurilor şi conduce atenţia în interior. Acest lucru nu este exact ceea ce se înţelege în psihologie prin introversiune. Aceasta înseamnă întoarcerea minţii către propria sa sursă de lumină, care este Sinele. Aceasta este adevărata interiorizare. Când atitudinea sau interiorizarea devine constantă, adevărul este revelat. Adevărul este că Sinele, care este Dumnezeu, este singura realitate, pură Conştientizare luminoasă în Sine.

Versetul 45

tirami lahattiṛ ṭēḍiyun tanaiyān

tirumbavuṭr ṛēnaru ḷaruṇāchalā

Acum, Domnul ne învaţă că El este Sinele ce rezidă în inima fiecărei fiinţe şi că introspecţia Sinelui este calea pentru a ajunge la El. Sufletul-devot declară în acest verset că l-a căutat pe Domnul şi că l-a găsit, respectând indicaţia dată. Cercetarea este examinarea lăuntrică. Inima care este locaţia Domnului nu este inima fizică ci inima spirituală, inima-eterică nelimitată. Aceasta este ceea ce el a realizat în acest verset. Domnul este mereu în inimă; dar sufletul nu este conştient de Prezenţa Lui din cauza ignoranţei. Atunci când, ca rezultat al cercetării lăuntrice ignoranţa este distrusă, sufletul-devot îl descoperă pe Domnul ca fiind Sinele său tainic. Aceasta este recâştigarea a ceea ce nu a fost pierdut vreodată cu adevărat, descoperirea eternului Adevăr.

http://www.sriramanamaharshi.org/portfolio-item/sri-arunachala-akshara-mana-malai-english/

Imnul ARUNACHALA SIVA versetele 36, 37, 38, 39, 40.

Versetul 36

sollādu solini sollara nillendṛu

chummā virundā yaruṇāchalā

În acest verset, la întrebarea 'cum pot fi salvat?' sufletul-devot primește răspunsul, care îi este revelat în tăcere. Sufletul-devot înțelege: "O Arunachala! Vorbești fără cuvinte, stai fără grai, Tu acționezi rămănând tăcut". 

Tăcerea, nu vorbăria este mijlocul de a obţine salvarea. Deşi cugetarea şi vorbirea sunt necesare până la un anumit stadiu, dincolo de acesta ele nu mai sunt de niciun folos. Realitatea Supremă este dincolo de sfera cugetării şi vorbirii. Pentru a exprima aceasta nu este adecvat niciun cuvânt şi niciun concept. Astfel, adevărata învăţătură despre aceasta este în tăcere. 

Atunci când există dualitate, există şi discuţii; dacă discuțiile nu vor fi sonore, vor fi mentale. Învăţătura supremă este că nu există dualitate. Asta este adevărata tăcere.

Versetul 37

sōmbiyāich chummā sugamuṇ ḍuṛangiḍiṛ

solvē ṛengati yaruṇāchalā

Sufletul-devot întreabă în acest verset, dacă ar rămâne tăcut fără să facă ceva și dacă s-ar bucura de fericire și odihnă,  aceasta ar constitui o cale de a atinge ținta? Această stare este libertatea fără simțul dualității?

 Este adevărat că în somnul profund nu există dualitate şi nici suferinţă; dar în acea stare există încă rădăcina tuturor suferinţelor, adică ignoranţa. Pentru a distinge starea de adevărată transcendenţă a Sinelui de cele trei stări empirice de veghe, de vis şi de somn, este indicată starea numită turiya (a patra). Cu toate acestea, turiya, nu este a patra - o stare în plus, următoare celor trei stări. Aceasta indică natura eternă şi fundamentală a Sinelui. Dând o explicaţie despre turiya, Gaudapada a spus: “În turiya nu există nicio urmă de ignoranţă; este lumina înţelegerii care nu se stinge niciodată. În aceasta nu există nici visare şi nici ne-ştiinţă. Este Conştiinţa Pură care ţine de nondualitate şi de realitatea luminoasă în Sine.” 

Versetul 38

sowriyaṅ kāṭṭinai sazhakkaṭra denḍrē

saliyā dirundā yaruṇāchalā

Natura colinei Arunachala este de soare auto-emiţător al cunoaşterii și prin urmare în prezența Sa nu poate fi nici urmă de întunericul ignoranței. Acest verset subliniază că Arunachala stând nemișcat distruge ignoranţa iar noi scăpăm de întunericul orbitor al amăgirii.

Versetul 39

jnamaliyiṛ kēḍā nānen nurudiyā

nāḍinin nuṛuvē naruṇāchalā

Aici, sufletul-devot înțelegându-și micimea și neputința sa în prezența glorioasă a Domnului său Arunachala, se blamează singur considerandu-se mai rău decât un câine. Ce drept are un câine să ceară intrarea într-un loc sfânt? Cum poate sufletul prin propriul efort să ajungă la picioarele Domnului? Chiar şi pentru a fi apt să venerezi picioarele Lui, graţia Sa este necesară.

Versetul 40

Jnānamil lādun nāśaiyāt ṭraḷarvaṛa

Jnānam terittaru ḷaruṇāchalā

Îngrijorarea născută din iubire fără cunoaștere produce neliniște. Arunachala este autenticul nostru Sine. Realizarea acestui adevăr este cel care ne va elibera de îngrijorare. În acest verset, sufletul-devot imploră pe Domnul să-i acorde cunoaşterea divină.

http://www.sriramanamaharshi.org/portfolio-item/sri-arunachala-akshara-mana-malai-english/