16
kānta mirumbupōṛ kavarndenai viḍāmaṛ
kalandenō ḍiruppā
yaruņāchalā
Într-un verset din Sivananda Lahari sunt descrise cinci
comparații pentru bhakti (devoțiune):
1 Seminţele fructelor arborelui ankola (un arbore rar) după ce ajung pe
sol se
deplasează în direcţia
copacului şi se fixează singure la baza trunchiul copacului.
2 Acul se lipeşte de magnet.
3 Femeia virtuoasă se gândeşte
constant la domnul ei.
4 Lianele se încolăcesc singure pe
un copac.
5 Râul curge necontenit spre ocean.
Când mintea într-un mod asemănător rămane la
picioarele lui Dumnezeu, fără să se mişte de acolo chiar şi pentru o clipă,
aceasta este bhakti.
Aici, în acest
vers, sufletul tânjeşte să se piardă în Fiinţa lui Dumnezeu. Acesta împloră să
fie înghiţit de Domnul, astfel încât să nu mai existe individualitate în el.
Unirea văzută din partea sufletului este ceva comparat cu unirea dintre apă cu
apă, lapte cu lapte, ulei cu ulei.
17
giriyuru vāgiya kirubaik kaḍalē
kripaikūrn daruluvā yaruņāchalā
Acest verset este
despre importanța rugăciunii. Nu există o rugăciune mai eficientă sau mai
nobilă decât cea pentru coborârea graţiei divine. Deseori, oamenii se roagă pentru
lucruri mărunte. Acest lucru este, fără îndoială, mai bun decât să nu se roage
deloc. Dar cea mai bună rugăciune este cea care nu este motivată de spiritul
negustoresc. Cineva trebuie să se roage pentru că asta trebuie să facă întâi.
Graţia este complementară rugăciunii. Sufletul devot se roagă la Dumnezeu
pentru lucruri mărunte, dar Dumnezeu este cel care împlineşte harul; şi
rugăciunea în sine este posibilă datarită graţiei.
18
kizmē leņguń kiḷaroḷi maṇiyen
kizhmaiyaip pāzhsei yaruṇāchalā
Acest verset
pledează pentru îndepărtarea ignoranței. Deşi strălucirea radiantă a Sinelui este mereu acolo, noi
închidem ochii şi ne tânguim că nu vedem. Ignoranţa ne orbeşte. Ea este cauza tuturor nenorocirilor şi păcatelor.
Aceasta constitue nemernicia de bază. Sufletul devotat apelează la Dumnezeu
pentru îndepărtarea acesteia.
19
kuṭramuṭr raruttenai guṇamāip paṇittāḷ
guruvuru vāyoḷi raruṇāchalā
Versetul 19 insistă asupra celor trei factori care generează păcatul rădăcină: necunoașterea. Toate
păcatele vor dispărea când necunoașterea este complet distrusă. Necunoaşterea
este asemănată cu întunericul care orbeşte, cu nodul care obligă, etc.
Înţelepciunea este lumina care risipeşte întunericul, sabia care va tăia acest
nod. Aceasta se întâmplă prin graţia lui Dumnezeu pentru că înţelepciunea este
dobândită. Înţelepciunea este binele suprem. Socrate obişnuia să spună, 'cunoaşterea este virtute'. Bunătatea firească a sufletului este dezvaluită când
defectele sunt îndepărtate. Dumnezeu îndepărtează defectele acţionând ca Guru.
Cuvântul Guru înseamnă, ‘cel care
distruge întunericul ignoranţei’. Cel care distruge ignoranţa nu poate fi el
însuşi supus ignoranţei.
20
kūrvāṭ kaṇṇiyar koḍumayiṛ paḍādaruḷ
kūrndenaich
chērndaru ḷaruṇāchalā
În acest verset se
cere iar revărsarea grației divine pentru izbăvirea din primejdia căderii în
vulgaritate. Lumea se ţine prea mult de noi. Noi cădem în vulgaritatea ei neştiind că în acest mod se configurează soarta noastră. Simţurile noastre ne
îndepărtează de la ceea ce este bun şi permanent, Supremul Sine. Mintea noastră
devine captivă în manifestările trecătoare care doar demoralizează şi distrag
atenţia noastră. Jocul maya ne
amăgeşte; reprezentanţii săi, obiectele au întins o plasă ca să zicem aşa, în
care suntem prinşi. Făcând din noi sclavi, ei ne hărţuiesc şi ne chinuiesc fără
milă. Cine poate scoate sufletul devotat din această stare regretabilă în afară
de Dumnezeu, Domnul său? Astfel, acesta cere ca El să vină să-l ajute şi să-l
izbăvească din primejdia cumplită. Numai dacă sufletul devotat se va putea uni
cu Domnul său prin harul Lui, niciun rău nu i se va mai putea întâmpla.
http://www.sriramanamaharshi.org/portfolio-item/sri-arunachala-akshara-mana-malai-english/
