Perioada în care nu am fost prezentă pe blog am folosit-o traducând din limba engleză una din cărţile aduse de mine de la Ramanaashramam.
În libraria ashramului erau foarte multe cărţi al căror conţinut voiam să-l cunosc, aşa că am cumpărat câteva, unele chiar şi în mai multe exemplare, în speranţa că dăruind din ele prietenilor ce se descurcă mai bine cu limba engleză le vor traduce. Aşa am făcut, dar nu am primit nici un "replay" în acest sens. Probabil că fiecare a citit pentru el şi nu a avut timp de tradus şi pentru mine.
Având foarte mult timp liber m-am hotărât să înţeleg singură ce scrie în cărţi. Am luat o carte ce mă interesa mai mult şi cu dicţionarul de pe Google şi alte câteva dicţionare de prin casă am încercat să traduc.
Groaznic! Nu reuşeam să înţeleg nici o frază. Pentru câteva şedinţe am apelat la ajutorul unei profesoare de limbă engleză.
Tradusul mergea în pas de melc, dar fiecare moment liber l-am folosit în această muncă de înţelegere a celor scrise în carte.
Dorinţa mea creştea pe măsură ce propoziţiile prindeau contur. A fost o mare izbandă când am realizat că am tradus singură o pagină întreagă. Mi-a crescut egoul când am tradus un capitol. Apoi număram câte pagini am tradus şi câte au mai rămas de tradus.
Dacă am început traducerea cu gândul să înţeleg eu ce scrie în carte, acum aspiram să fac o traducere cât mai exactă în speranţa că o va mai citi şi altcineva, care la fel ca mine nu ştie engleza dar vrea să afle conţinutul cărţii.
Nu exclud varianta că şi altcineva poate lucrează la traducerea aceleiaşi cărţi. Cu siguranţă traducerea cealaltă va fi mai bună decât a mea, dar atâta vreme cât eu nu o pot citi trebuie să continui.
Acum traducerea cărţii este gata, deja am început şi corectarea ei.
Traducerea a durat nouă luni, timp în care o femeie devine mamă. Şi pentru mine această carte tradusă este ca şi un copil al meu. Am pus în ea timp, dragoste şi suflet. Este o carte vie. Mi-a fost dat s-o traduc. Aparent eu voiam s-o traduc, dar în fapt, ea, cartea mă trăgea de mânecă. Sunt multe alte cărţi care merită traduse şi sper să le văd traduse.
Este primul "copil" şi poate şi ultimul, dar rezultatul este că am sentimentul satisfacţiei că am depăşit handicapul creat de necunoaşterea limbii engleze.
Întrucât traducerea cărţii are legatură cu Sri Bhagavan Ramana Maharshi o ofer ca ofrandă acestei zile de 30 decembrie, ce-mi aminteşte de venirea în trup pământean a celui ce este cunoscut drept Ramana Maharshi.
Maitreyi
“Eu sunt cel care sunt” rezuma intregul adevar. Metoda poate fi rezumata la doua cuvinte: “Fii liniştit”. Ramana Maharshi.
duminică, 30 decembrie 2012
joi, 13 decembrie 2012
FINALUL CĂLĂTORIEI ÎN INDIA..
Se pare că au trecut nouă luni de când nu am mai scris pe
blog, timp în care o femeie putea deveni mamă, aducând pe lume un copil.
Bineînţeles, că şi pentru mine, aceste nouă luni au rodit, dar într-un
"copil " de o altă natură. Voi aborda acest subiect la următoarea
postare.
Acum, vreau să văd ce mi-a mai rămas în amintire
din această călătorie în minunata Indie, de care mă desparte mai bine de un an
de zile. Timpul aşterne amprenta uitării peste multe lucruri, peste care
memoria mea nu mai are putere de acţiune, dar revine insistent la acele momente încărcate de hrană spirituală.
Parcă mă văd în faţa măreţelor turnuri-porţi de intrare în
marele templu destinat zeului Siva, cu o mie de coloane, cunoscut sub numele de
Arunachaleshvara. Trecând de uşile deschise păşim cu picioarele goale pe
marmura fierbinte a incintei exterioare templului. Prietena mea Samadhi, mă conduce spre
nişte covoare groase, lungi şi înguste, ţesute din iută sau cânepă, ce traversează curtea templului. Cărările de iută sunt şi ele fierbinţi, dar destul de
suportabil şi ele duc către centrul curţii unde se află templul propriu-zis.
Aici e răcoare printre cei o mie de pilastri de marmură. Aproape de intrare ne întâmpină un elefant masiv care, pentru câteva monede, ne atinge cu trompa.
Sunt mai multe altare;
e plin de lume şi nici nu ştiu unde să mă uit. Mă las ghidată de Samadhi. Înconjur în tăcere un altar, în sens orar, la fel ca toţi ceilalţi. Este un
obicei tradiţional în care prezinţi omagii divinităţii altarului respectiv.
Mergem apoi la alte altare. În dreptul unui altar mai măreţ aşteptăm la rând să fim introduşi, câte un mic grup, chiar în interiorul altarului unde se
oficiază o ceremonie de puja. Ceremonia este săvârşită de către doi brahmini, îmbrăcaţi de la brâu în jos într-o pânză albă, înfăşurată într-un mod ciudat,
pe fiecare picior în parte. La terminarea ceremoniei, fiecare participant a primit puţin prasad: dulciuri, flori şi un plic cu cenuşă sacră de pus pe frunte.
După o vizită destul de superficială a templului am ieşit iar în arşiţa curţii să căutăm locul unde Ramana Maharshi
a poposit pentru un timp, atunci când a ajuns la Tiruvannamalai. Am găsit acel
loc coborând câteva trepte. Stând pe acele trepte am închis ochii încercând
să mă pătrund de liniştea şi atmosfera acelui spaţiu. Era răcoare şi bine. Locul
era pustiu cât timp noi două am meditat, apoi s-a aglomerat şi am plecat cu
satisfacţia deplină în inimile noastre şi cu ochii în lacrimi. Bucuria
obţinută mă făcea să cred că sunt uşoară şi că pot zbura.
La ieşirea din templu ne-a izbit aglomeraţia bazarului,
gălăgia şi căldura străzii, praful ridicat de maşini, claxoane, strigăte,
mirosuri, dar nu scădea cu nimic bucuria şi pacea interioară obţinută.
Împreună cu Samadhi am intrat în câteva magazine şi am făcut
câteva cumpărături: beţişoare parfumate, mirodenii, etc.
După shopping am luat o riksha ce ne-a dus la gazdele
noastre din apropierea ashramului. Amândouă eram mulţumite de momentele
petrecute împreună, chiar şi fără acea comunicare verbală, sau poate tocmai
pentru că doar inimile vorbeau.
Grupul nostru se aduna de regulă dimineaţa la un iaurt cu
fructe şi o cafea şi seara la cina de la restaurantul Usha, unde se putea mânca
bine şi ieftin şi unde veneau mulţi pelerini cu care puteai lega relaţii de tot
felul. Acesta este bătrânul copac din curtea ashramului:
Vizitam zilnic ashramul Ramanaashramam, purtam conversaţii
tăcute cu Ramana Maharshi în timpul cât înconjuram altarul; mă reculegeam în
tăcerea stării fără gânduri în marea sală a templului, stând jos cu spatele la
perete; priveam cu plăcere păunii din curtea ashramului sau de pe acoperişurile
clădirilor ashramului; frecventam librăria ashramului căutând cărţi ce aş fi
putut să le fac cadou prietenilor de acasă.
Într-o zi, în curtea ashramului am întâlnit o fostă colegă de la cursul de Advaita Vedanta, de la Coimbatore. Era cu soţul ei şi făceau
un mic pelerinaj la locurile sfinte, din care bineînţeles nu putea lipsi
Muntele Sfant Arunachala.
Îmi amintesc de pregătirile pentru vizitarea unor temple din
vecinătatea oraşului Tiruvannamalai. Swami Ajatananda a închiriat o maşină care să ne
transporte în scurtul nostru pelerinaj. Am vizitat Templul de Aur - Sripuram apoi Templul şi ashramul lui swami Gnanananda Giri Swamigal
Templul de Aur nu m-a impresionat doar ca bogaţie şi
opulenţă, cât şi ca frumuseţe, ordine şi curăţenie. Avea un parc imens într-o
ordine desăvârşită, o curăţenie izbitoare rar întâlnită. În mijlocul parcului
se află Templul de Aur înconjurat de o apă curgătoare. Până acolo se parcurgea
un traseu lung acoperit în formă de stea. Din aceste coridoare acoperite
aveai vedere liberă de jur împrejur în acest măreţ parc. Din loc în loc erau
statui, arbori ornamentali sau garduri vii, tunse la milimetru în diverse forme
geometrice iar unele reprezentau animale cum ar fi elefanţi, păuni şi altele.
Ajunşi în faţa altarului Templului de Aur din mijlocul apei puteai sta puţin în meditaţie după care eliberai locul pentru ceilalţi care aşteptau la rând. La ieşirea din templu era un mare bazar de unde puteai
cumpăra orice. Nu aveai voie să filmezi, dar unele imagini grăitoare pot fi urmărite accesând:
http://www.youtube.com/watch?v=72rBHeuofhc
http://www.youtube.com/watch?v=72rBHeuofhc
Următorul templu vizitat a fost al lui swami Gnanananda Giri Swamigal care se spune că ar fi trăit sute de ani. Este un templu relativ modest în comparaţie cu ce am întâlnit până acum, dar se simte un puternic aer de "acasă". Poarta de intrare în templu:
Grupul nostru era singurul care vizita templul la acea oră,
aşa că ne-am putut uita lejer şi nestingheriţi peste tot.
Către curtea interioară a templului erau mai multe intrări
ale mai multor clădiri: administrative, librărie, bibliotecă, altare, locuinţe,
etc. În partea dreaptă a curţii era un altar la care se făceau pregătiri pentru
o ceremonie. În mijlocul incintei, se afla un altar măreţ, înalt, la care
trebuia să urci câteva trepte pentru a intra.
Ni s-a permis să intrăm şi să înconjurăm în sens orar altarul interior, căruia un brahmin îi oficia
ceremonia de venerare a divinităţii altarului. Templul avea în interior un
tablou cu imaginea lui swami Gnanananda, ce privea pe oricine cu ochi pătrunzători, din orice
unghi ar fi privit.
Ni s-a permis apoi să vizităm şi locuinţa în care acesta a
trăit o parte din viaţa sa lungă, părasind forma în anul 1974. Tot grupul ne-am aşezat şi am meditat în
camera de meditaţie şi fiecare a simţit pacea fără margini ce stăpânea locul.
Apoi fiecare am făcut poze cu statuia ce-l reprezenta pe swami Gnanananda, ce se afla într-una din camerele alăturate. La plecare ne-am oprit la libraria templului
de unde fiecare a cumpărat câte ceva. Am găsit pe Youtube câteva imagini filmate cu swami Gnanananda din timpul vietii:
http://www.youtube.com/watch?v=wOshF7aMpwE
http://www.youtube.com/watch?v=wOshF7aMpwE
Înainte de a pleca spre Tiruvannamalai, grupul nostru a
vizitat şi ashramul-şcoală dedicat aceluiaşi swami Gnanananda. Aici am fost primiţi de un
swami cu care grupul nostru a purtat câteva discuţii. Astfel am aflat că şi aici se
studia Advaita Vadanta, dar mai mult ca o bază de reflecţie şi meditaţie sub îndrumarea unui swami.
Cred că pacea şi liniştea desăvârşită a acelui loc ne-a
pătruns şi pe noi rămânând tăcuţi şi în maşină, pe drumul de întoarcere.
Îmi mai amintesc de o ploaie torenţială din orele amiezii fiind
pe terasa unui restaurant din Tiruvannamalai, ce avea deschiderea spre muntele
Arunachala. Stând la mese noi priveam ploaia ce cădea peste munte schimbându-i în
fiecare moment înfăţişarea. Din când în când muntele aproape nu se mai vedea de
la atâta ploaie. La final, când ploaia s-a oprit se vedeau aburii cum se
ridicau de pe munte spre cer. Era o privelişte uimitoare! Pe cerul curăţat de
nori se înălţa conturul muntelui, din care parcă ieşeau flăcări.
Săptămâna a trecut pe nesimţite şi ne pregătim de plecare cu
mare părere de rău.
Dar viaţa este o călătorie iar călătorului îi stă bine cu
drumul.
Călătoria spre aeroport ne dezvăluie peisaje minunate,
câmpii cultivate, dealuri împădurite sau dealuri din bucăţi mari de piatră, de
parcă o basculantă cosmică le-a descărcat chiar atunci.
Facem popas într-un sat pentru ceai şi fructe. Ceaiul indian
este preparat în mod tradiţional şi are un gust total diferit de ceaiul de acasă. Aici îl
beau cu mare plăcere.
Avionul ne-a adus in siguranţă acasă.
Maitreyi
Avionul ne-a adus in siguranţă acasă.
Maitreyi
vineri, 13 aprilie 2012
SWAMI SHANTANANDA PURI LA RAMANASHRAMAM
Din când în când voi mai adăuga amintiri ale momentelor speciale petrecute în India.
Acum în preajma zilei de 14 aprilie, când gândurile devoţilor se îndreaptă câtre gurul lor Bhagavan Ramana Maharshi şi gândurile mele se îndreaptă spre Ramanashramam unde am avut parte de momente deosebite, pe care vreau să le postez pe blog, spre aducere aminte.
Partea a doua a călătoriei începe cu dimineaţa zilei de 28 august 2011 când, împreună cu încă doi colegi (ce s-au alăturat grupului nostru în ultimul moment, Elena din Australia şi Ravi din India), am urcat în maşină şi la ora 5 am, am plecat spre Tiruvannamalai, spre muntele sfânt Arunachala.
Cu un scurt popas pe la jumătatea drumului pentru masa de prânz, am ajuns la destinaţie spre seară.
Muntele Arunachala l-am recunoscut încă de la o distanţă de 14 km până să ajungem la el, cu toate că mai erau munţi asemănători în drumul nostru.
Inima l-a recunoscut. Cineva din grup m-a întrebat dacă sunt sigură că este Arunachala sau doar presupun şi i-am zis că sunt sigură şi aşa a fost.
La Tiruvannamalai ne-am cazat rapid şi apoi ne-am dus la Ramanashramam.
Am regăsit locurile aşa cum le lăsasem cu câtva timp în urmă (5 ani) părea că nimic nu s-a schimbat.
Este posibil să fi rămas neschimbat din aprilie 1950?
După o scurtă meditaţie şi pradakshina în jurul templului interior al sălii de meditaţie, ne-am îndreptat spre locuinţa provizorie (rezervată pentru perioada cât locuieşte la ashram) a lui Swami Shantananda Puri.
Swami Shantananda Puri, născut în 1928, este discipolul lui Parama Poojya Sri Purushottamananda Puri Maharaj, care a fost discipolul lui Swami Brahmananada (marele discipol al lui Sri Ramakrishna Paramahamsa).
Swami este prin excelenţă un savant în scripturile Vedice, texte Purane şi alte texte.
Stăpâneşte limba sanskrită, engleza, hindi, tamila.
În aceste vremuri când aproape totul este de vânzare, inclusiv spiritualitatea, iar mulţi lideri spirituali sunt atraşi de faimă şi celebritate creând ashramuri şi website-uri în goana după discipoli, mai sunt perle rare care trăiesc în spiritul renunţării, cântându-şi în tăcere şi smerenie propiul cântec.
Ei nu sunt ahtiaţi după discipoli, mai degrabă oamenii sunt conduşi spre astfel de persoane, ca fluturii atraşi de o lumină strălucitoare.
O astfel de lumină este Swami Shantananda, o perlă rară.
Prin simplitatea lui şi modul de expunere lucidă a scipturilor este recunoscut ca un ghid autentic, iar adepţi din India şi străinătate îi caută îndrumarea.
Din anul 1999, Ajati devine primul lui discipol de origine română şi recent a primit sannyasa devenind swami Ajatananda.
Swami Shantananda Puri locuieşte în nordul Indiei, în Himalaya la 22 km de Rishikesh, în peştera Vasishta Guha.
Odată pe an vine la Ramanashramam, ocazie cu care l-am putut cunoaşte şi eu. De fapt prezenţa lui la Ramanashramam a fost hotărâtoare pentru plecarea mea spre India.
Swami Shantananda era în acelaşi timp guru pentru cei din grupul nostru.
O întrebare mă zgândărea: va fi şi gurul meu?
Nici nu ştiu de ce aveam întrebarea asta în minte, deoarece eu consideram pe Ramana Maharshi ca fiind gurul meu (chiar daca era într-o formă subtilă),
De la poarta ashramului ne-am dotat cu ghirlande de flori cu miros asemănător cu mireasma florilor de iasomie, dar cu un miros mult mai puternic.
Aici ghirlandele se vând la metru, adică cumperi ghirlanda cât vrei de lungă.
Prima întâlnire cu Swami Shantananda Puri a fost încarcată de bucuria revederi cu toţi, el cerând să afle amănunte despre cursul de Vedanta de şase săptămâni de la Coimbatore.
Swami Shantananda stătea pe pat iar noi toţi jos, în jurul patului.
Aici se poate urmări câteva imagini cu Swami Shantananda:
http://www.youtube.com/watch?v=ZOOgrERLHkI&feature=related
Chipul lui răspândea un aer de tinereţe chiar dacă părul, barba şi sprincenele erau albe-albe.
Zâmbetul lui era fermecător şi-ţi pătrundea în inimă, fără şanse de scăpare.
La picioarele lui stătea o indiancă tânără, discipol devotat ce-i urmărea fiecare mişcare în caz că ar fi fost nevoie de ajutor să-l poată oferi.
La ora 19 îl însoţea la ashram, unde lua masa de seară.
Noi rămâneam în cameră şi-l aşteptam.
După trei zile a mai sosit o tânără indiancă/discipol din Nord, cu care se cunoştea mai demult şi care stătea şi ea mereu lângă el, slujindu-l cu mult devotament.
Swami Shantananda avusese probleme de sănătate şi cele două tinere devotate se încredinţau ca el să ia cu stricteţe medicamentele.
Eram mulţi în camera mică aşa că cei care veneau după noi şi vedeau că nu este loc, doar salutau, vorbeau ceva scurt în limba hindi şi se retrăgeau.
Privirea vioaie a lui Swami Shantananda se plimba de la unul la altul, iar noi aşteptam să îi prindem privirea.
Văzând că privirea lui nu poposea mai mult asupra mea, i-am cerut în gând să facă asta şi ca răspuns imediat şi-a aţintit ochii asupra mea.
Telepatia funcţiona sau era doar o întâmplare?
Privirea era pătrunzătoare chiar dacă pleoapele erau întredeschise, motivul fiind că se uita de sus în jos, de pe pat spre noi, ce stăteam pe covor, la picioarele lui.
Era cât pe ce să mă simt vinovată că l-am provocat, dar m-a privit iar cu blândeţe şi cu un zâmbet ce parcă-mi zicea: stai liniştită! nu-ţi fă griji! pentru asta sunt aici...
Plecam de la el în jur de ora 8-8,30 pm
Deja e întunecat afară, iar farurile unui autoturism ce venea spre noi pe stradă, semănau cu ochii lui Swami, o lumină de fază scurtă, cu obloanele trase pe jumătate, aşa păreau.
În altă seară la fel, eu ceream ca dovadă ca e un guru veritabil să-şi aţintească mai mult timp privirea asupra mea.
Am primit şi privirea dorită (de la care nu am clipit), dar am primit mult mai mult: peste chipul lui s-a suprapus chipul lui Ramana Maharshi.
Nu-mi venea să cred...
Imaginea suprapusă a persistat îndelung.
Eu sunt de regulă Toma necredinciosul şi starea asta de a fi s-a impus şi acum.
Nu voiam să cred, dar imaginea suprapusă era în continuare prezentă.
Erau doi în unul.
O singură fiinţă cu două chipuri.
Mă priveau blând, cu îngăduinţă.
Uimită şi fără cuvinte am aplecat capul şi nu am mai avut curajul să-i cer dovezi suplimentare.
Satsang-ul continua cu întrebări şi răspunsuri, dar eu eram şocată şi nu mai puteam urmări discuţiile.
Mai mereu cele două discipole devotate înregistrau discuţiile ce se purtau la satsang pe câte 2-3 sau chiar 4 telefoane mobile, pregătite din timp.
În seara când a venit discipola din nordul Indiei (parcă din Rishikesh), Swami Shantananda a făcut prezentările, iar când a ajuns în dreptul meu aştepta să-mi spun numele iar eu am zis că numele meu este Geta, dar că aştept de câteva zile să primesc un nume nou.
Toţi din grup aveau nume spiritual, doar eu rămăsesem la vechiul nume: Geta, ce putea fi luat şi ca Geeta sau Gita (de la Bhagavad Geeta).
Swami Ajatananda a spus că deja pregătise trei nume, dar că încă nu era decis.
Atunci Swami Shantananda mi-a zis că nu are deloc importanţă numele, dar dacă este să am un nume atunci mi s-ar potrivi numele "Maitreyi".
Apoi a început să spună povestea despre Maitreyi.
Cică era un rege care, ajuns la o vârstă potrivită, a hotărât că este timpul să se retragă din lume în solitudine, să devină un sannyasa.
Astfel, regatul lăsă pe seama fiului, iar pe cele două soţii le întreba ce parte din avere îşi doresc.
Una din ele a revendicat o parte de avere, cealaltă însă i-a cerut să nu se retragă în solitudine până nu o ajută să realizeze Sinele.
Regele a rămas s-o susţină în demersul ei spiritual.
Această soţie avea numele Maitreyi.
Auzind această povestire, imediat mi-am amintit de discuţiile cu soţul meu când s-a întors în 1993 din Canada.
Mi-a spus că se vede pe sine ca pe cel ce mă va susţine în totalitate să-mi realizez Sinele în această viaţă.
Despre dicuţia noastră nu ştia nimeni altcineva, doar eu şi el, nu avea cum să ştie Swami Shantananda.
Fără îndoială Swami Shantananda Puri este un guru autentic însufleţit de Ramana Maharshi.
Rămânând cu această convingere, totuşi nu am îndrăznit să-i cer să-mi fie guru sau eu să-i fiu discipol.
Acest lucru se întampla deja fără vre-o formalitate anume.
Puterile şi protecţia lui ne-au urmărit mereu, nu doar la Arunachala ci şi pe drumul de întoarcere spre ţară.
A păstrat legătura telefonică cu Ajata şi astfel ştiam că era (în mod subtil) cu noi mereu şi orice dificulate apărea, el le rezolva de la distanţă.
Probleme au fost şi cu extra/bagajele şi cu transportul şi cazarea în Delhi şi multe altele pe care nici nu le mai ţin minte, dar mereu am simţit susţinerea şi ajutorul lui Swami Shantananda Puri.
A fost tot timpul cu noi chiar dacă nu s-a deplasat de la Arunachala.
Aceasta a fost doar o parte din povestirea momentelor petrecute în partea a doua a călătoriei.
Pe curand,
Maitreyi.
Acum în preajma zilei de 14 aprilie, când gândurile devoţilor se îndreaptă câtre gurul lor Bhagavan Ramana Maharshi şi gândurile mele se îndreaptă spre Ramanashramam unde am avut parte de momente deosebite, pe care vreau să le postez pe blog, spre aducere aminte.
Partea a doua a călătoriei începe cu dimineaţa zilei de 28 august 2011 când, împreună cu încă doi colegi (ce s-au alăturat grupului nostru în ultimul moment, Elena din Australia şi Ravi din India), am urcat în maşină şi la ora 5 am, am plecat spre Tiruvannamalai, spre muntele sfânt Arunachala.
Cu un scurt popas pe la jumătatea drumului pentru masa de prânz, am ajuns la destinaţie spre seară.
Muntele Arunachala l-am recunoscut încă de la o distanţă de 14 km până să ajungem la el, cu toate că mai erau munţi asemănători în drumul nostru.
Inima l-a recunoscut. Cineva din grup m-a întrebat dacă sunt sigură că este Arunachala sau doar presupun şi i-am zis că sunt sigură şi aşa a fost.
La Tiruvannamalai ne-am cazat rapid şi apoi ne-am dus la Ramanashramam.
Am regăsit locurile aşa cum le lăsasem cu câtva timp în urmă (5 ani) părea că nimic nu s-a schimbat.
Este posibil să fi rămas neschimbat din aprilie 1950?
După o scurtă meditaţie şi pradakshina în jurul templului interior al sălii de meditaţie, ne-am îndreptat spre locuinţa provizorie (rezervată pentru perioada cât locuieşte la ashram) a lui Swami Shantananda Puri.
Swami Shantananda Puri, născut în 1928, este discipolul lui Parama Poojya Sri Purushottamananda Puri Maharaj, care a fost discipolul lui Swami Brahmananada (marele discipol al lui Sri Ramakrishna Paramahamsa).
Swami este prin excelenţă un savant în scripturile Vedice, texte Purane şi alte texte.
Stăpâneşte limba sanskrită, engleza, hindi, tamila.
În aceste vremuri când aproape totul este de vânzare, inclusiv spiritualitatea, iar mulţi lideri spirituali sunt atraşi de faimă şi celebritate creând ashramuri şi website-uri în goana după discipoli, mai sunt perle rare care trăiesc în spiritul renunţării, cântându-şi în tăcere şi smerenie propiul cântec.
Ei nu sunt ahtiaţi după discipoli, mai degrabă oamenii sunt conduşi spre astfel de persoane, ca fluturii atraşi de o lumină strălucitoare.
O astfel de lumină este Swami Shantananda, o perlă rară.
Prin simplitatea lui şi modul de expunere lucidă a scipturilor este recunoscut ca un ghid autentic, iar adepţi din India şi străinătate îi caută îndrumarea.
Din anul 1999, Ajati devine primul lui discipol de origine română şi recent a primit sannyasa devenind swami Ajatananda.
Swami Shantananda Puri locuieşte în nordul Indiei, în Himalaya la 22 km de Rishikesh, în peştera Vasishta Guha.
Odată pe an vine la Ramanashramam, ocazie cu care l-am putut cunoaşte şi eu. De fapt prezenţa lui la Ramanashramam a fost hotărâtoare pentru plecarea mea spre India.
Swami Shantananda era în acelaşi timp guru pentru cei din grupul nostru.
O întrebare mă zgândărea: va fi şi gurul meu?
Nici nu ştiu de ce aveam întrebarea asta în minte, deoarece eu consideram pe Ramana Maharshi ca fiind gurul meu (chiar daca era într-o formă subtilă),
De la poarta ashramului ne-am dotat cu ghirlande de flori cu miros asemănător cu mireasma florilor de iasomie, dar cu un miros mult mai puternic.
Aici ghirlandele se vând la metru, adică cumperi ghirlanda cât vrei de lungă.
Prima întâlnire cu Swami Shantananda Puri a fost încarcată de bucuria revederi cu toţi, el cerând să afle amănunte despre cursul de Vedanta de şase săptămâni de la Coimbatore.
Swami Shantananda stătea pe pat iar noi toţi jos, în jurul patului.
Aici se poate urmări câteva imagini cu Swami Shantananda:
http://www.youtube.com/watch?v=ZOOgrERLHkI&feature=related
Chipul lui răspândea un aer de tinereţe chiar dacă părul, barba şi sprincenele erau albe-albe.
Zâmbetul lui era fermecător şi-ţi pătrundea în inimă, fără şanse de scăpare.
La picioarele lui stătea o indiancă tânără, discipol devotat ce-i urmărea fiecare mişcare în caz că ar fi fost nevoie de ajutor să-l poată oferi.
La ora 19 îl însoţea la ashram, unde lua masa de seară.
Noi rămâneam în cameră şi-l aşteptam.
După trei zile a mai sosit o tânără indiancă/discipol din Nord, cu care se cunoştea mai demult şi care stătea şi ea mereu lângă el, slujindu-l cu mult devotament.
Swami Shantananda avusese probleme de sănătate şi cele două tinere devotate se încredinţau ca el să ia cu stricteţe medicamentele.
Eram mulţi în camera mică aşa că cei care veneau după noi şi vedeau că nu este loc, doar salutau, vorbeau ceva scurt în limba hindi şi se retrăgeau.
Privirea vioaie a lui Swami Shantananda se plimba de la unul la altul, iar noi aşteptam să îi prindem privirea.
Văzând că privirea lui nu poposea mai mult asupra mea, i-am cerut în gând să facă asta şi ca răspuns imediat şi-a aţintit ochii asupra mea.
Telepatia funcţiona sau era doar o întâmplare?
Privirea era pătrunzătoare chiar dacă pleoapele erau întredeschise, motivul fiind că se uita de sus în jos, de pe pat spre noi, ce stăteam pe covor, la picioarele lui.
Era cât pe ce să mă simt vinovată că l-am provocat, dar m-a privit iar cu blândeţe şi cu un zâmbet ce parcă-mi zicea: stai liniştită! nu-ţi fă griji! pentru asta sunt aici...
Plecam de la el în jur de ora 8-8,30 pm
Deja e întunecat afară, iar farurile unui autoturism ce venea spre noi pe stradă, semănau cu ochii lui Swami, o lumină de fază scurtă, cu obloanele trase pe jumătate, aşa păreau.
În altă seară la fel, eu ceream ca dovadă ca e un guru veritabil să-şi aţintească mai mult timp privirea asupra mea.
Am primit şi privirea dorită (de la care nu am clipit), dar am primit mult mai mult: peste chipul lui s-a suprapus chipul lui Ramana Maharshi.
Nu-mi venea să cred...
Imaginea suprapusă a persistat îndelung.
Eu sunt de regulă Toma necredinciosul şi starea asta de a fi s-a impus şi acum.
Nu voiam să cred, dar imaginea suprapusă era în continuare prezentă.
Erau doi în unul.
O singură fiinţă cu două chipuri.
Mă priveau blând, cu îngăduinţă.
Uimită şi fără cuvinte am aplecat capul şi nu am mai avut curajul să-i cer dovezi suplimentare.
Satsang-ul continua cu întrebări şi răspunsuri, dar eu eram şocată şi nu mai puteam urmări discuţiile.
Mai mereu cele două discipole devotate înregistrau discuţiile ce se purtau la satsang pe câte 2-3 sau chiar 4 telefoane mobile, pregătite din timp.
În seara când a venit discipola din nordul Indiei (parcă din Rishikesh), Swami Shantananda a făcut prezentările, iar când a ajuns în dreptul meu aştepta să-mi spun numele iar eu am zis că numele meu este Geta, dar că aştept de câteva zile să primesc un nume nou.
Toţi din grup aveau nume spiritual, doar eu rămăsesem la vechiul nume: Geta, ce putea fi luat şi ca Geeta sau Gita (de la Bhagavad Geeta).
Swami Ajatananda a spus că deja pregătise trei nume, dar că încă nu era decis.
Atunci Swami Shantananda mi-a zis că nu are deloc importanţă numele, dar dacă este să am un nume atunci mi s-ar potrivi numele "Maitreyi".
Apoi a început să spună povestea despre Maitreyi.
Cică era un rege care, ajuns la o vârstă potrivită, a hotărât că este timpul să se retragă din lume în solitudine, să devină un sannyasa.
Astfel, regatul lăsă pe seama fiului, iar pe cele două soţii le întreba ce parte din avere îşi doresc.
Una din ele a revendicat o parte de avere, cealaltă însă i-a cerut să nu se retragă în solitudine până nu o ajută să realizeze Sinele.
Regele a rămas s-o susţină în demersul ei spiritual.
Această soţie avea numele Maitreyi.
Auzind această povestire, imediat mi-am amintit de discuţiile cu soţul meu când s-a întors în 1993 din Canada.
Mi-a spus că se vede pe sine ca pe cel ce mă va susţine în totalitate să-mi realizez Sinele în această viaţă.
Despre dicuţia noastră nu ştia nimeni altcineva, doar eu şi el, nu avea cum să ştie Swami Shantananda.
Fără îndoială Swami Shantananda Puri este un guru autentic însufleţit de Ramana Maharshi.
Rămânând cu această convingere, totuşi nu am îndrăznit să-i cer să-mi fie guru sau eu să-i fiu discipol.
Acest lucru se întampla deja fără vre-o formalitate anume.
Puterile şi protecţia lui ne-au urmărit mereu, nu doar la Arunachala ci şi pe drumul de întoarcere spre ţară.
A păstrat legătura telefonică cu Ajata şi astfel ştiam că era (în mod subtil) cu noi mereu şi orice dificulate apărea, el le rezolva de la distanţă.
Probleme au fost şi cu extra/bagajele şi cu transportul şi cazarea în Delhi şi multe altele pe care nici nu le mai ţin minte, dar mereu am simţit susţinerea şi ajutorul lui Swami Shantananda Puri.
A fost tot timpul cu noi chiar dacă nu s-a deplasat de la Arunachala.
Aceasta a fost doar o parte din povestirea momentelor petrecute în partea a doua a călătoriei.
Pe curand,
Maitreyi.
marți, 3 aprilie 2012
VIZITA LUI SWAMINI VIMALANANDA
Prezenţa lui Swamini Vimalananda a fost o încântare continuă pentru grupul de studiu Chinmaya Mission Romania.
Meditaţiile de dimineaţă urmate de satsang şi de cele două conferinţe au fost făcute într-o engleză simplă, comună tuturor, chiar şi pentru cei cu mai puţină practică în această limbă.
Pe lângă gazdele lui Swamini Vimalananda, Daniela şi Traian au fost prezenţi adepţi ai Advaita Vedanta din Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Târgovişte şi chiar din Anglia.
Momente speciale au fost la ceremonia focului, la puja şi la plantarea unui pom, a unui cedru, ce ne va aduce aminte de aceste zile.
Fiecare dintre cei prezenţi au avut bucuria să primească răspunsuri, lămuriri şi îndrumări referitoare la metodele şi practica meditaţiei şi la cele două întrebări sâcâitoare: "Cine sunt eu?" şi "Care este scopul meu?".
A fost o întâlnire de neuitat, pentru care-i mulţumim cu adânc respect lui Swamini Vimalananda, dar şi cu speranţa de a ne reîntâlni.
Hari Om!
Meditaţiile de dimineaţă urmate de satsang şi de cele două conferinţe au fost făcute într-o engleză simplă, comună tuturor, chiar şi pentru cei cu mai puţină practică în această limbă.
Pe lângă gazdele lui Swamini Vimalananda, Daniela şi Traian au fost prezenţi adepţi ai Advaita Vedanta din Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Târgovişte şi chiar din Anglia.
Momente speciale au fost la ceremonia focului, la puja şi la plantarea unui pom, a unui cedru, ce ne va aduce aminte de aceste zile.
Fiecare dintre cei prezenţi au avut bucuria să primească răspunsuri, lămuriri şi îndrumări referitoare la metodele şi practica meditaţiei şi la cele două întrebări sâcâitoare: "Cine sunt eu?" şi "Care este scopul meu?".
A fost o întâlnire de neuitat, pentru care-i mulţumim cu adânc respect lui Swamini Vimalananda, dar şi cu speranţa de a ne reîntâlni.
Hari Om!
luni, 12 martie 2012
SWAMINI VIMALANANDA ÎN ROMÂNIA
Pentru cei care preţuiesc studiul scripturilor hinduse este o binecuvântare prezenţa lui Swamini Vimalananda în Bucureşti.
Swamini Vimalananda va ţine două discursuri pe teme de Vedanta, la sfârşitul acestei luni.
Programul se va ţine în Sala de spectacole "Tinerimea Română", din Bdul Schitul Măgureanu, nr 21; în zilele de vineri 30 martie, ora 6 pm şi sâmbătă 31 martie, ora 5 pm, urmat de un program artistic.
Swamini Vimalananda este profesor în cadrul Chinmaya Mission Coimbatore India, director al programului Chinmaya Vision şi director al Chinmaya International Residential School.
După opinia mea, aâand în vedere că am participat la cursurile Chinmaya Mission din Coimbatore India, unde am avut-o ca profesor-îndrumător principal, Swamini Vimalananda este un om de excepţie, pe care rareori ai şansa să-l întâlneşti.
De aceea nu mă pot abţine să fac o invitaţie insistentă în a o întâlni la Bucureşti, pentru toţi care simt în ei o chemare către spiritualitate.
Merită din plin efortul de a fi în preajma ei măcar o oră.
Va aştept cu drag, căci nici eu nu vreau să pierd evenimentul.
Pentru amănunte vă recomand să vizitaţi site: http://chinmayamission.ro/
Aici se poate vedea locaţia: http://fotografiepro.ro/blog/2011/01/tinerimea-romana
joi, 23 februarie 2012
MULŢUMIRI MAMEI SHRI ADI SHAKTI MATAJI
Vrem să aducem mulţumiri Mamei, azi la un an de la părăsirea corpului terestru.
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să ne numărăm binecuvântările;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat în a ne explica beneficiile unui comportament dharmic, în inocenţă, puritate, non-violenţă, detaşare, pentru obţinerea unei karme favorabile;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să ne transformăm din nişte oameni cu o viziune limitată la corp şi la familia restrânsă, la nişte oameni cu o viziune largă de ansamblu, a întregii creaţii;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să schimbăm pe "eu" şi "mine", cu "noi" şi "nouă";
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să fim deschişi către toate religiile şi să vedem că la baza lor se află un singur Adevăr;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să cântăm şi să experimentăm bucuria colectivităţii lărgite;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să cunoaştem partea subtilă a corpurilor, a lucrurilor, a cuvintelor şi să nu ne oprim nici acolo;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să cunoaştem mesajul transmis umanităţii de marii înţelepţi ai tuturor timpurilor;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să medităm regulat şi să practicăm starea fără gânduri;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să simţim vibraţiile şi să lucrăm cu ele;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să verificăm mereu unde este ATENŢIA noastră;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat mereu în a ne reaminti că suntem Sinele şi că orice altă identificare e falsă;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să ne înveţi că pentru drumul nostru spiritual, mai importantă este recunoaşterea Gurului şi abandonul ego-ului la picioarele Gurului;
Pentru aceşti paşi de dinainte de aflarea Adevărului îţi mulţumim!
Acum ne identificăm cu toţi Copii Floare ai Tăi.
Bolo Shri Adi Shakti Mataji Shri Nirmala Devi Ki Jai!
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să ne numărăm binecuvântările;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat în a ne explica beneficiile unui comportament dharmic, în inocenţă, puritate, non-violenţă, detaşare, pentru obţinerea unei karme favorabile;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să ne transformăm din nişte oameni cu o viziune limitată la corp şi la familia restrânsă, la nişte oameni cu o viziune largă de ansamblu, a întregii creaţii;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să schimbăm pe "eu" şi "mine", cu "noi" şi "nouă";
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să fim deschişi către toate religiile şi să vedem că la baza lor se află un singur Adevăr;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să cântăm şi să experimentăm bucuria colectivităţii lărgite;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să cunoaştem partea subtilă a corpurilor, a lucrurilor, a cuvintelor şi să nu ne oprim nici acolo;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să cunoaştem mesajul transmis umanităţii de marii înţelepţi ai tuturor timpurilor;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să medităm regulat şi să practicăm starea fără gânduri;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să simţim vibraţiile şi să lucrăm cu ele;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să verificăm mereu unde este ATENŢIA noastră;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat mereu în a ne reaminti că suntem Sinele şi că orice altă identificare e falsă;
Îţi mulţumim Mamă, că ai insistat să ne înveţi că pentru drumul nostru spiritual, mai importantă este recunoaşterea Gurului şi abandonul ego-ului la picioarele Gurului;
Pentru aceşti paşi de dinainte de aflarea Adevărului îţi mulţumim!
Acum ne identificăm cu toţi Copii Floare ai Tăi.
Bolo Shri Adi Shakti Mataji Shri Nirmala Devi Ki Jai!
miercuri, 15 februarie 2012
YOGASANA în cadrul cursului Chinmaya Mission
Aşa cum am promis revin cu datele despre yogasana.
Yogasana aparent este un cumul de exerciţii de gimnastică, doar că nu este doar atât.
Este lucrul cu atenţia: ascultăm, privim, executăm, simţim.
Totul într-o simplitate căreia minţii noastre nu-i este pe plac.
Mintea, este obişnuită să acumuleze informaţii, să rezolve enigme din situaţii complexe, să se afle în concurenţă şi să dovedească cât este de capabilă.
E mândră doar dacă ar putea să-şi dovedească importanţa în comparaţie cu alte minţi oricât de strălucite ar fi ele.
Simplitatea lucrurilor o împiedică să-şi arate valoarea şi existenţa şi de aceea caută cu disperare ceva din trecut sau din viitor de care să se agaţe, spre a fi activă iar.
Yogasana este una din milioanele de tehnici de lucru cu Atenţia.
Nu e cea mai bună dar nici cea mai rea, nu e cea mai simplă dar funcţionează, motiv pentru care o recomand ca o variantă printre atâtea altele.
De ce e necesar lucru cu atenţia?
Pentru că atenţia ne ajută să stăpânim agitaţia mentală.
În consecinţă vom controla mentalul şi nu ne vom lăsa noi conduşi (controlaţi, manipulaţi) de mental.
Mentalul lăsat liber, necontrolat este motivul încarcerării noastre în atâtea ataşamente.
Şi este atât de şmecher că nici măcar nu ne lasă să vedem că avem ataşamente, ba mai aduce în plus argumente şi justificări să le menţinem.
Prin urmare adevărata noastră luptă nu este cu "jungla" societăţii în care trebuie să ne descurcăm, ci cu mentalul pe care trebuie să-l aducem sub control.
Şi nici măcar nu e o luptă: trebuie doar observată cum se agită, aducând-o la simplitatea cea mai la îndemână, adica la TĂCERE.
La cursurile din India am făcut Yogasana zilnic de la ora 6 la 6,30 şi era nevoie de un preş, un şal sau izopren pe care să facem exerciţiile.
De fiecare dată Prahladji, care conducea cursul ne reamintea să focusăm atenţia pe CEL CARE SUNTEM indiferent de poziţia sau postura în curs.
Mişcarea oricare ar fi, trebuie făcută cu foarte multă încetineală.
El însuşi ne arăta cât de încet trebuie făcute şi mi se părea că timpul stă pe loc, ceva în genul mişcărilor făcute prin parcuri de practicanţii de Taichi şi Qigong, doar că ei au totuşi o viteză mai mare în comparaţie cu ce făceam noi.
În primele zile exerciţiile erau mai simple şi mai puţine, dar Prahladji mereu adăuga ceva în plus, astfel că până la finalul cursului am experimentat cele ce urmează:
1. În poziţie de drepţi, se ridică mâinile în sus, prin faţă şi se coboară apoi prin lateral; de două ori, foarte încet, cu atenţia pe cine sunt;
2. Mâinile ridicate în faţă la orizontală, paralele, la nivelul umerilor;
- o mână rămâne nemişcată iar cealaltă mână se roteşte încet de trei ori în sens orar şi apoi invers orar; urmează şi cealaltă mână la fel, într-o mişcare circulară de sens orar şi invers orar;
3. Mâinile pe umeri se repetă mişcarea de rotire dar aparent a coatelor;
4. O mână pe langă corp, cealaltă e ridicată la nivelul umărului, lateral întinsă; se mişcă doar pumnul de 3 ori în sensur orar şi invers orar; apoi se inversează mâna;
5. O mână se îndoaie la nivelul pieptului, cealaltă o susţine; mâna îndoită se roteşte de la nivelul cotului de 3 x în cele două sensuri; apoi se face la fel cu cealaltă mână;
6. Mâinile pe lângă corp; se întoarce capul foarte încet spre stânga şi spre dreapta de 3 x;
7. Se apleacă capul spre în faţă şi spre spate, spre stânga şi spre dreapta de acelaşi număr de ori şi în acelaşi ritm, cu aceeaşi atenţie;
8. Picioarele uşor depărtate, mâinile în şolduri; se roteşte bazinul cât de mult se poate, (stânga, faţă, dreapta, spate şi invers); de 3 x ;
9. Picioarele apropiate, genunchii uşor îndoiţi; se rotesc genunchii, cu aceeaşi viteză şi tot de atâtea ori;
10. Sprijinit pe un picior, celălalt picior se ridică uşor-în faţă; se roteşte laba piciorului în cele două sensuri de 3 x; apoi se schimbă piciorul;
11. Se înalţă pe vârfurile picioarelor, se ridică mâinile sus, corpul se întinde la maxim; în această poziţie se fac cinci paşi în faţă şi cinci paşi în spate; de două ori şi cu aceeaşi lipsă de viteză;
12. Din poziţia căţelului, adică în patru labe; se ridică capul şi se curbează spre interior coloana vertebrală; apoi se apleacă capul şi se ridică coloana; de 3 x şi încetişor;
13. Poziţionat în genunchi, cu şezutul pe călcâie; se face aplecarea spre în faţă prin alunecarea mâinilor pe covor, atât cât se poate, rămânând cu genunchii îndoiţi şi abdomenul lipit de genunchi, după care revenim la poziţia cu şezutul pe călcâie; mişcarea prin alunecare se face de 3 x;
14. Aceeaşi poziţie şezând pe călcâie; mâinile împreunate la spate; trunchiul se apleacă în faţă cu viteza melcului, până se atinge cu nasul covorul; cu aceeaşi viteză se revine la poziţia iniţială; mişcarea se repetă de 3 x;
15. Aceeaşi poziţie şezând pe călcâie; trunchiul se arcuieşte spre spate la maxim, ajutat de sprijinirea mâinilor; aceeaşi viteză şi tot de atâtea ori;
16. Poziţia culcat pe spate; se întind mâinile la maxim, în opoziţie cu picioarele; de două ori cu pauze de relaxare totală;
17. Pe spate, mâinile întinse lateral, genunchii îndoiţi se rotesc spre dreapta iar capul se roteşte spre stânga şi invers; cu pauză de relaxare totală de două ori şi viteza de melc;
18. Culcat pe spate se face bicicleta în ambele sensuri de 10 ori dar foarte încet;
19. Relaxare totală simplă;
20. Poziţia cu faţa în jos, pe burtă, capul se sprijină pe mâinile împreunate;
21. Poziţia pe burtă, îndoim coatele şi sprijinim capul în palme; picioarele se îndoiae de la genunchi şi se întind la loc; de 3 x;
22. Relax.
23. Mâinile se aşează sub burtă, bărbia în covor; se ridică picioarele cu genunchii bine întinşi, atât cât se poate; de 2 x foarte încet; cu pauză de relaxare totală;
24. Poziţia culcat pe burtă; mâinile îndoite lângă umeri; se ridică trunchiul şi capul spre spate, dar fără a ne sprijini în mâini; de 2 x; cu pauze de relax.
25. Întoarcere pe o parte şi ridicare prin folosirea cotului;
26. Pranayama; poziţia lotus cu picioarele încrucişate; dosul palmei drepte se sprijină pe frunte putând folosi degetul mare şi arătătorul pentru a astupa pe rând cele două nări în procesul respiraţiei controlate; degetul mare astupă nara dreaptă; inspirăm pe nara stângă rămasă liberă; astupăm nara stângă cu arătătorul, eliberăm nara dreaptă, expirăm... o mică pauză, inspirăm pe aceeaşi nară; astupăm nara dreaptă şi eliberăm nara stângă prin care şi expirăm; o mică pauză... inspirăm pe nara liberă (stângă), astupăm cu arătătorul; eliberăm nara dreaptă, expirăm şi după o mică pauză inspirăm iar. se repetă mişcările coordonate cu multă atenţie şi încetineală; de 20 de ori sau de câte ori vrea fiecare, dar să fie o respiraţie profundă;
27. Poziţia lotus; ochii închişi; atenţia pe zona dintre sprâncene; se inspiră adânc şi se mârâie sunetul "m" prelung de 7 ori;
28. Poziţia lotus; mâinile pe genunchi; atenţia pe stomac; corpul nemişcat; se trage stomacul spre interior ca şi cum s-ar goli de aer; ritmul este de 1-2-3-4; 1-2-3-4; 1-2-3-4; la 4 se trage stomacul spre interior; se repetă de 20 ori; apoi frecvenţa este de 1; 1; 1; adică mai rapid, cu pauze mai mici; tot de 20 ori fără să se mişte şi trupul, doar stomacul;
29. Relaxare;
30. Poziţie lotus; arătătorul mâinii drepte, la o distanţă de ochi de circa 20-30 cm. se roteşte de la stânga la dreapta şi înapoi; trunchiul şi capul nemişcat, doar cu privirea urmărim degetul; de 3 x şi încet;
31. Degetul se deplasează pe direcţia nasului cât permite lungimea mâinii în faţă şi înapoi până la vârful nasului; ochii urmăresc arătătorul în mişcare înceată de 3 x;
32. Palmele se freacă energic una de alta şi se pun peste ochi; de 3 x;
33. Cu ochii închişi se repetă incantaţia OM de trei ori; se inspiră profund şi pe expiraţie se cântă OM ce vine din inimă.
Cam asta a fost, e posibil să-mi fi scăpat câte ceva, dar pe ansamblu asta a fost.
Atenţie şi simplitate.
Yogasana aparent este un cumul de exerciţii de gimnastică, doar că nu este doar atât.
Este lucrul cu atenţia: ascultăm, privim, executăm, simţim.
Totul într-o simplitate căreia minţii noastre nu-i este pe plac.
Mintea, este obişnuită să acumuleze informaţii, să rezolve enigme din situaţii complexe, să se afle în concurenţă şi să dovedească cât este de capabilă.
E mândră doar dacă ar putea să-şi dovedească importanţa în comparaţie cu alte minţi oricât de strălucite ar fi ele.
Simplitatea lucrurilor o împiedică să-şi arate valoarea şi existenţa şi de aceea caută cu disperare ceva din trecut sau din viitor de care să se agaţe, spre a fi activă iar.
Yogasana este una din milioanele de tehnici de lucru cu Atenţia.
Nu e cea mai bună dar nici cea mai rea, nu e cea mai simplă dar funcţionează, motiv pentru care o recomand ca o variantă printre atâtea altele.
De ce e necesar lucru cu atenţia?
Pentru că atenţia ne ajută să stăpânim agitaţia mentală.
În consecinţă vom controla mentalul şi nu ne vom lăsa noi conduşi (controlaţi, manipulaţi) de mental.
Mentalul lăsat liber, necontrolat este motivul încarcerării noastre în atâtea ataşamente.
Şi este atât de şmecher că nici măcar nu ne lasă să vedem că avem ataşamente, ba mai aduce în plus argumente şi justificări să le menţinem.
Prin urmare adevărata noastră luptă nu este cu "jungla" societăţii în care trebuie să ne descurcăm, ci cu mentalul pe care trebuie să-l aducem sub control.
Şi nici măcar nu e o luptă: trebuie doar observată cum se agită, aducând-o la simplitatea cea mai la îndemână, adica la TĂCERE.
La cursurile din India am făcut Yogasana zilnic de la ora 6 la 6,30 şi era nevoie de un preş, un şal sau izopren pe care să facem exerciţiile.
De fiecare dată Prahladji, care conducea cursul ne reamintea să focusăm atenţia pe CEL CARE SUNTEM indiferent de poziţia sau postura în curs.
Mişcarea oricare ar fi, trebuie făcută cu foarte multă încetineală.
El însuşi ne arăta cât de încet trebuie făcute şi mi se părea că timpul stă pe loc, ceva în genul mişcărilor făcute prin parcuri de practicanţii de Taichi şi Qigong, doar că ei au totuşi o viteză mai mare în comparaţie cu ce făceam noi.
În primele zile exerciţiile erau mai simple şi mai puţine, dar Prahladji mereu adăuga ceva în plus, astfel că până la finalul cursului am experimentat cele ce urmează:
1. În poziţie de drepţi, se ridică mâinile în sus, prin faţă şi se coboară apoi prin lateral; de două ori, foarte încet, cu atenţia pe cine sunt;
2. Mâinile ridicate în faţă la orizontală, paralele, la nivelul umerilor;
- o mână rămâne nemişcată iar cealaltă mână se roteşte încet de trei ori în sens orar şi apoi invers orar; urmează şi cealaltă mână la fel, într-o mişcare circulară de sens orar şi invers orar;
3. Mâinile pe umeri se repetă mişcarea de rotire dar aparent a coatelor;
4. O mână pe langă corp, cealaltă e ridicată la nivelul umărului, lateral întinsă; se mişcă doar pumnul de 3 ori în sensur orar şi invers orar; apoi se inversează mâna;
5. O mână se îndoaie la nivelul pieptului, cealaltă o susţine; mâna îndoită se roteşte de la nivelul cotului de 3 x în cele două sensuri; apoi se face la fel cu cealaltă mână;
6. Mâinile pe lângă corp; se întoarce capul foarte încet spre stânga şi spre dreapta de 3 x;
7. Se apleacă capul spre în faţă şi spre spate, spre stânga şi spre dreapta de acelaşi număr de ori şi în acelaşi ritm, cu aceeaşi atenţie;
8. Picioarele uşor depărtate, mâinile în şolduri; se roteşte bazinul cât de mult se poate, (stânga, faţă, dreapta, spate şi invers); de 3 x ;
9. Picioarele apropiate, genunchii uşor îndoiţi; se rotesc genunchii, cu aceeaşi viteză şi tot de atâtea ori;
10. Sprijinit pe un picior, celălalt picior se ridică uşor-în faţă; se roteşte laba piciorului în cele două sensuri de 3 x; apoi se schimbă piciorul;
11. Se înalţă pe vârfurile picioarelor, se ridică mâinile sus, corpul se întinde la maxim; în această poziţie se fac cinci paşi în faţă şi cinci paşi în spate; de două ori şi cu aceeaşi lipsă de viteză;
12. Din poziţia căţelului, adică în patru labe; se ridică capul şi se curbează spre interior coloana vertebrală; apoi se apleacă capul şi se ridică coloana; de 3 x şi încetişor;
13. Poziţionat în genunchi, cu şezutul pe călcâie; se face aplecarea spre în faţă prin alunecarea mâinilor pe covor, atât cât se poate, rămânând cu genunchii îndoiţi şi abdomenul lipit de genunchi, după care revenim la poziţia cu şezutul pe călcâie; mişcarea prin alunecare se face de 3 x;
14. Aceeaşi poziţie şezând pe călcâie; mâinile împreunate la spate; trunchiul se apleacă în faţă cu viteza melcului, până se atinge cu nasul covorul; cu aceeaşi viteză se revine la poziţia iniţială; mişcarea se repetă de 3 x;
15. Aceeaşi poziţie şezând pe călcâie; trunchiul se arcuieşte spre spate la maxim, ajutat de sprijinirea mâinilor; aceeaşi viteză şi tot de atâtea ori;
16. Poziţia culcat pe spate; se întind mâinile la maxim, în opoziţie cu picioarele; de două ori cu pauze de relaxare totală;
17. Pe spate, mâinile întinse lateral, genunchii îndoiţi se rotesc spre dreapta iar capul se roteşte spre stânga şi invers; cu pauză de relaxare totală de două ori şi viteza de melc;
18. Culcat pe spate se face bicicleta în ambele sensuri de 10 ori dar foarte încet;
19. Relaxare totală simplă;
20. Poziţia cu faţa în jos, pe burtă, capul se sprijină pe mâinile împreunate;
21. Poziţia pe burtă, îndoim coatele şi sprijinim capul în palme; picioarele se îndoiae de la genunchi şi se întind la loc; de 3 x;
22. Relax.
23. Mâinile se aşează sub burtă, bărbia în covor; se ridică picioarele cu genunchii bine întinşi, atât cât se poate; de 2 x foarte încet; cu pauză de relaxare totală;
24. Poziţia culcat pe burtă; mâinile îndoite lângă umeri; se ridică trunchiul şi capul spre spate, dar fără a ne sprijini în mâini; de 2 x; cu pauze de relax.
25. Întoarcere pe o parte şi ridicare prin folosirea cotului;
26. Pranayama; poziţia lotus cu picioarele încrucişate; dosul palmei drepte se sprijină pe frunte putând folosi degetul mare şi arătătorul pentru a astupa pe rând cele două nări în procesul respiraţiei controlate; degetul mare astupă nara dreaptă; inspirăm pe nara stângă rămasă liberă; astupăm nara stângă cu arătătorul, eliberăm nara dreaptă, expirăm... o mică pauză, inspirăm pe aceeaşi nară; astupăm nara dreaptă şi eliberăm nara stângă prin care şi expirăm; o mică pauză... inspirăm pe nara liberă (stângă), astupăm cu arătătorul; eliberăm nara dreaptă, expirăm şi după o mică pauză inspirăm iar. se repetă mişcările coordonate cu multă atenţie şi încetineală; de 20 de ori sau de câte ori vrea fiecare, dar să fie o respiraţie profundă;
27. Poziţia lotus; ochii închişi; atenţia pe zona dintre sprâncene; se inspiră adânc şi se mârâie sunetul "m" prelung de 7 ori;
28. Poziţia lotus; mâinile pe genunchi; atenţia pe stomac; corpul nemişcat; se trage stomacul spre interior ca şi cum s-ar goli de aer; ritmul este de 1-2-3-4; 1-2-3-4; 1-2-3-4; la 4 se trage stomacul spre interior; se repetă de 20 ori; apoi frecvenţa este de 1; 1; 1; adică mai rapid, cu pauze mai mici; tot de 20 ori fără să se mişte şi trupul, doar stomacul;
29. Relaxare;
30. Poziţie lotus; arătătorul mâinii drepte, la o distanţă de ochi de circa 20-30 cm. se roteşte de la stânga la dreapta şi înapoi; trunchiul şi capul nemişcat, doar cu privirea urmărim degetul; de 3 x şi încet;
31. Degetul se deplasează pe direcţia nasului cât permite lungimea mâinii în faţă şi înapoi până la vârful nasului; ochii urmăresc arătătorul în mişcare înceată de 3 x;
32. Palmele se freacă energic una de alta şi se pun peste ochi; de 3 x;
33. Cu ochii închişi se repetă incantaţia OM de trei ori; se inspiră profund şi pe expiraţie se cântă OM ce vine din inimă.
Cam asta a fost, e posibil să-mi fi scăpat câte ceva, dar pe ansamblu asta a fost.
Atenţie şi simplitate.
marți, 31 ianuarie 2012
MAI MULŢI GURU?
Postarea anterioară a creat ceva controverse privind posibilitatea de a avea mai mulţi Guru.
Cu acest subiect am primit două scrisori pe adresa de e-mail de la două din cele douăzeci de prietene.
Le răspund aici pentru a putea dezbate problema mai pe larg, prin comentarii ulterioare ale tuturor celor care citesc blogul. Cine doreşte să comenteze şi să-şi păstreze anonimatul poate folosi un nume fictiv sau "anonim".
Dacă este să întrebăm un preot de câţi guru avem nevoie, oare ce ar răspunde el ?
Noi înţelegem prin Guru o persoană care ne poate arăta sau învăţa despre Adevăr.
Acest lucru îl fac părinţii pentru copil, şcoala, biserica, prietenii, cărţile, filmele, etc şi experienţele intime.
Toţi şi toate au rol de învăţător, de guru.
Putem avea un singur guru?
Singurul guru este de fapt Dumnezeu, care apare în forma grosieră pentru fiecare la fiecare nivel de înţelegere a lucrurilor.
E unul mai bun ca altul?
Fireşte, este în funcţie de înţelegerea la care am ajuns fiecare. Cel din clasa a-l-a nu mai este bun în comparaţie cu nivelul celui de la facultate la care cineva se află acum, dar asta nu înseamnă că nu a fost de folos atunci în clasa a-l-a.
Noi toţi încercăm să nu intrăm sub influienţa unor guru falşi pe de o parte, iar pe altă parte ne mândrim că gurul nostru e cel mai tare din parcare.
Dar, fiecare primim ce merităm.
E bine să avem în vedere un lucru important în aderarea la un guru: ca acel guru pe care-l urmăm să ne susţină în acţiunea intimă de debarasare a ignoranţei acumulate de-a lungul vremii.
Acest lucru se întâmplă tot mai des în ultimul timp, tot mai mulţi guru ajută în această acţiune.
Tot mai mulţi oameni au ajuns la o înţelegere matură a lucrurilor.
Tot mai mulţi trăiesc experienţa Sinelui în mod conştient şi se află în acel loc unde nu se mai pot întovărăşi cu minciuna, cu falsitatea, cu ignoranţa.
Iar acei care vorbesc din "acel loc", din acea perspectivă spun că orice îţi poate fi guru atât timp cât te consideri un căutător.
Mie mi-a fost guru: soarele şi norii; ziua şi noaptea; anotimpurile şi astrologia; apa în formă lichidă, solidă şi gazoasă; fizica şi matematica; poezia şi filosofia; naşterea şi moartea; copii şi poveştile; meditaţia asupra călcâiului; Mihai Eminescu şi Al P. Hasdeu; Bedri Cetin şi Mahatma Gandhi; Eckhart Tolle şi Oprah; scripturile, biblia şi upanishadele; Iisus Christos şi SS Shri Mataji Nirmala Devi; Înţeleptul de la Arunachala şi discipolii săi; Kahlil Gibran şi Kabir; Adi Shankaracharya şi Zazen; Scarlat Demetrescu şi Lazarev; maica Veronica şi preotul Arsenie Papacioc; filme printre care Matrix şi Hollyman; site-uri şi bloguri spirituale; şi ca să nu mai lungesc lista mi-au fost guru şi experienţele marilor inimi iubitoare din toate timpurile.
Guru exterior trezeşte gurul interior şi devenim propriul nostru Guru.
Atunci de ce nu te-aş preţui pe tine ca guru?
Îmi eşti guru, chiar dacă tu nu te preţuieşti pe tine ca guru.
Mai important dintre noi două este faptul că eu sunt capabilă să învăţ ceva de la tine.
Un preot sârb aducea mulţumiri prietenilor, dar mai mult mulţumea ne-prietenilor pentrucă ei îl ajutau să se desprindă de ataşamente, de lumesc, de deşertăciune.
Prin urmare poţi învăţa şi de la ne-prieteni şi de la cei care sunt sub stăpânirea unui viciu.
Am nevoie să-mi scot bârna din ochi spre a putea scoate paiul din ochiul aproapelui.
Şi de fapt cine este aproapele meu?
Eşti tot tu...
Aceasta e unimea, destinaţia, Eu şi Tatăl Una suntem!
Şi dacă eu vreau să aduc slavă şi laudă şi mulţumiri şi să efectuez puja Întregului univers de la furnică, iarbă, floare, copac, munte, ocean, planete şi sori... greşesc cu ceva?
Dacă eu o venerez pe mama mea biologică, greşesc cu ceva?
Poate cineva crede că mama nu merită, e incultă, senilă şi nu are nimic spiritual în ea, pe lângă toate poate nici nu m-a vrut când era însărcinată cu mine, încercând să facă avort...
Cu toate astea, doar prin ea am putut veni, ca o săgeată printr-un arc şi am putul lua formă de trup omenesc; pentru asta îi mulţumesc şi o venerez.
Voi faceţi cum ştiţi este jocul vostru, piesa voastră de teatru, rolul vieţii voastre.
Nu uitaţi ca din când în când să fiţi sincere cu voi înşivă, atunci când vă răspundeţi la întrebări de genul: "ce vreau cu adevărat?" şi "cine sunt cu adevărat?'.
Vă mulţumesc că mi-aţi pus aceste întrebări despre guru, astfel am avut ocazia să clarific nişte lucruri ce trebuiau clarificate din punctul meu de vedere.
Aştept comentarii cu sau fără nume.
Cu acest subiect am primit două scrisori pe adresa de e-mail de la două din cele douăzeci de prietene.
Le răspund aici pentru a putea dezbate problema mai pe larg, prin comentarii ulterioare ale tuturor celor care citesc blogul. Cine doreşte să comenteze şi să-şi păstreze anonimatul poate folosi un nume fictiv sau "anonim".
Dacă este să întrebăm un preot de câţi guru avem nevoie, oare ce ar răspunde el ?
Noi înţelegem prin Guru o persoană care ne poate arăta sau învăţa despre Adevăr.
Acest lucru îl fac părinţii pentru copil, şcoala, biserica, prietenii, cărţile, filmele, etc şi experienţele intime.
Toţi şi toate au rol de învăţător, de guru.
Putem avea un singur guru?
Singurul guru este de fapt Dumnezeu, care apare în forma grosieră pentru fiecare la fiecare nivel de înţelegere a lucrurilor.
E unul mai bun ca altul?
Fireşte, este în funcţie de înţelegerea la care am ajuns fiecare. Cel din clasa a-l-a nu mai este bun în comparaţie cu nivelul celui de la facultate la care cineva se află acum, dar asta nu înseamnă că nu a fost de folos atunci în clasa a-l-a.
Noi toţi încercăm să nu intrăm sub influienţa unor guru falşi pe de o parte, iar pe altă parte ne mândrim că gurul nostru e cel mai tare din parcare.
Dar, fiecare primim ce merităm.
E bine să avem în vedere un lucru important în aderarea la un guru: ca acel guru pe care-l urmăm să ne susţină în acţiunea intimă de debarasare a ignoranţei acumulate de-a lungul vremii.
Acest lucru se întâmplă tot mai des în ultimul timp, tot mai mulţi guru ajută în această acţiune.
Tot mai mulţi oameni au ajuns la o înţelegere matură a lucrurilor.
Tot mai mulţi trăiesc experienţa Sinelui în mod conştient şi se află în acel loc unde nu se mai pot întovărăşi cu minciuna, cu falsitatea, cu ignoranţa.
Iar acei care vorbesc din "acel loc", din acea perspectivă spun că orice îţi poate fi guru atât timp cât te consideri un căutător.
Mie mi-a fost guru: soarele şi norii; ziua şi noaptea; anotimpurile şi astrologia; apa în formă lichidă, solidă şi gazoasă; fizica şi matematica; poezia şi filosofia; naşterea şi moartea; copii şi poveştile; meditaţia asupra călcâiului; Mihai Eminescu şi Al P. Hasdeu; Bedri Cetin şi Mahatma Gandhi; Eckhart Tolle şi Oprah; scripturile, biblia şi upanishadele; Iisus Christos şi SS Shri Mataji Nirmala Devi; Înţeleptul de la Arunachala şi discipolii săi; Kahlil Gibran şi Kabir; Adi Shankaracharya şi Zazen; Scarlat Demetrescu şi Lazarev; maica Veronica şi preotul Arsenie Papacioc; filme printre care Matrix şi Hollyman; site-uri şi bloguri spirituale; şi ca să nu mai lungesc lista mi-au fost guru şi experienţele marilor inimi iubitoare din toate timpurile.
Guru exterior trezeşte gurul interior şi devenim propriul nostru Guru.
Atunci de ce nu te-aş preţui pe tine ca guru?
Îmi eşti guru, chiar dacă tu nu te preţuieşti pe tine ca guru.
Mai important dintre noi două este faptul că eu sunt capabilă să învăţ ceva de la tine.
Un preot sârb aducea mulţumiri prietenilor, dar mai mult mulţumea ne-prietenilor pentrucă ei îl ajutau să se desprindă de ataşamente, de lumesc, de deşertăciune.
Prin urmare poţi învăţa şi de la ne-prieteni şi de la cei care sunt sub stăpânirea unui viciu.
Am nevoie să-mi scot bârna din ochi spre a putea scoate paiul din ochiul aproapelui.
Şi de fapt cine este aproapele meu?
Eşti tot tu...
Aceasta e unimea, destinaţia, Eu şi Tatăl Una suntem!
Şi dacă eu vreau să aduc slavă şi laudă şi mulţumiri şi să efectuez puja Întregului univers de la furnică, iarbă, floare, copac, munte, ocean, planete şi sori... greşesc cu ceva?
Dacă eu o venerez pe mama mea biologică, greşesc cu ceva?
Poate cineva crede că mama nu merită, e incultă, senilă şi nu are nimic spiritual în ea, pe lângă toate poate nici nu m-a vrut când era însărcinată cu mine, încercând să facă avort...
Cu toate astea, doar prin ea am putut veni, ca o săgeată printr-un arc şi am putul lua formă de trup omenesc; pentru asta îi mulţumesc şi o venerez.
Voi faceţi cum ştiţi este jocul vostru, piesa voastră de teatru, rolul vieţii voastre.
Nu uitaţi ca din când în când să fiţi sincere cu voi înşivă, atunci când vă răspundeţi la întrebări de genul: "ce vreau cu adevărat?" şi "cine sunt cu adevărat?'.
Vă mulţumesc că mi-aţi pus aceste întrebări despre guru, astfel am avut ocazia să clarific nişte lucruri ce trebuiau clarificate din punctul meu de vedere.
Aştept comentarii cu sau fără nume.
luni, 30 ianuarie 2012
ZILE SPECIALE ÎN ASHRAMUL CHINMAYA MISSION
Am cam întârziat cu povestirile din India, revin acum cu aspecte mai speciale din perioada cursurilor.
Chiar dacă fiecare zi în ashram era pregătită cu minuţiozitate spre a fi specială pentru cursanţi, totuşi au fost unele zile care se distingeau prin importanţă.
În mare acestea ar fi:
1. Ziua în care s-a sărbătorit Gurudev's Maha Samadhi (3 august), zi în care fiecare am învăţat să facem ceremonia de venerare a gurului propriu. În scopul săvârşirii aceastei ceremonii "Guru Paduka Pooja", fiecare cursant a primit o pereche de papuci în miniatură, presupunând a fi ai gurului venerat de fiecare în parte. Bineînţeles, eu mi-am imaginat că papuceii ar fi aparţinut lui Bhagavan Ramana Maharshi, în onoarea căruia am compus şi o scurtă poezie, inspirată direct în limba engleză:
"It was necessary to search for you.
It was a bliss to find you.
You are all that I neded in this life.
Your grace is constantly present upon me.
Only you are: Ramana Sat Guru."
2. O altă zi importantă a fost ziua în care am învăţat cum se face homa (havan), ceremonie de venerare a focului. Spre deosebire de zilele de duminică dimineaţa când se făcea homa împărţiţi în două grupe, în care eram mai mult participanţi pasiv, acum eram direct implicaţi în ceremonie, făcând propria noastră homa.
3. Erau zile speciale în care se făcea puja unei vaci şi viţelului, din grajdurile ashramului, animale considerate sacre în India;
4. Au fost zile de ekadesha, ce erau ţinute la fiecare a 11 zi de şedere în ashram şi era considerată şi zi de post;
5. O zi de mauna = tăcere completă;
6. Zi de cerşit mâncarea, asemănătoare asceţilor călugări rătăcitori, doar că acum a fost ceva modern, fiind invitaţi să mâncăm împreună cu elevii liceului, în sala lor de mese.
7. Zile de întâlniri particulare cu teachers, cu Swamini Vimalananda şi Swami Guruji Tejomayananda;
8. Zile de sărbătoare: ziua lui Sri Rama, ziua Lui Sri Krishna.
9. Ziua lui Sri Krishna, Sri Krishnna Janmashtami se sărbătoreşte aşa cum la creştini se serbează ziua de naştere a Domnului Iisus, până noaptea târziu, cu momente tradiţionale şi cu artificii.
10. Raksha - bandhan pe 13 august, o zi deosebită, plină de veselie, cântece şi dans.
Este ziua tradiţională în care surorile îşi fac legături de frate Rakhi. Fiind mai mulţi fraţi decât surori, fiecare soră şi-a făcut câte doi fraţi din colegii de curs, dar ne-am înfrăţit şi cu teachers.
11. Ziua Independenţei Indiei, pe 15 august, a fost o zi cu o mare încărcătură emoţională şi solemnă în acelaşi timp.
Pregătirile au început cu câteva zile mai devreme, prin învăţarea alinierii pentru marş, a marşului şi imnului, a poziţiei de drepţi, în faţa ridicării şi coborârii drapelului Indiei. Mi-a amintit de demonstraţiile de la noi de 23 august, din alte vremuri.
Swamini Vimalananda ne-a dat ca temă de meditaţie şi reflecţie două subiecte, la care aştepta să luăm şi atitudine de asumare în faţa colectivităţii.
Acestea erau: De ce iubesc India? şi Ce fac pentru asta?
Ca urmare, fiecare veneam în faţa sălii la microfon şi răspundeam acestor două întrebări cum ştia sau simţea fiecare.
Cei mai mulţi colegi aveau răspunsuri similare la prima întrebare şi diferite la a doua, în funcţie de posibilităţile fiecăruia în parte.
Totuşi nu puţini erau cei care au susţinut că şi-ar da viaţa pentru India.
La rândul meu am adus argumente de ce iubesc India: pentru că-l iubesc pe Ramana Maharshi, pe Adi Shankaracharya, pe Mahatma Gandhi, înţelepciunea vedelor şi că toate aceste se aflau pe teritoriul Indiei.
La ce voi face pentrucă iubesc India am spus că voi scrie pe blogul meu pentru prietenii români, despre toate acestea, dar şi despre cursurile Chinmaya Mission, ce mi-au facilitat participarea la viaţa de ashram.
Cu o seară înainte am fost invitaţi în mijlocul liceenilor pentru a urmări un spectacol special dedicat Independence Day.
12. În seara zilei Independenţei Indiei, am sărbătorit şi ziua României, deoarece era programat să prezentăm un documentar despre România, ţară aproape necunoscută multor cursanţi din ashram.
Daniela a făcut prezentarea documentarului la care a lucrat două săptămâni, printre picături căci programul de curs nu-i permitea mai mult.
Prezentarea a fost foarte frumoasă şi a avut un mare succes, mulţi colegi dorind să viziteze cât mai curând locurile prezentate în documentar.
13. Zile deosebite au fost şi cele în care plini de emoţie am dat examen la limba sanskrită, la Bhagavad Geeta şi la chanting;
14. O zi specială a fost pe 24 august, când îmbarcaţi în două autocare am făcut un pelerinaj la trei temple din apropierea oraşului Coimbatore. Primul templu era dedicat lui Sri Siva şi era cel mai vechi din India.
Al doilea templu era situat pe vârful unui munte, unde nu se putea urca cu maşinile noastre, singura posibilitate era o cursă specială ce făcea legătura cu templul, ce urca pe nişte serpentine periculoase.
Din parcarea unde ne lăsa cursa specială şi până la templu mai trebuia să urcăm multe trepte largi, săpate în stâncă. Acest templu era dedicat lui Sri Kartikeya.
Următorul popas a fost ashramul Isha, unde trona un lingam (reprezintă manifestarea corpului subtil şi este piesa de rezistenţă în ceremoniile de venerare) imens, înconjurat simbolic de un şarpe încolăcit de şapte ori, totul sub o cupola perfectă ca o jumătate de sferă.
Templul şi ashramul Isha este o construcţie relativ recentă, ce se întinde pe o suprafaţă foarte mare, iar construcţia este încă în plină desfăşurare. Am văzut cum se lucra la nişte blocuri imense de marmură albă, iar în curtea interioară a ashramului era finisată statuia din marmură neagră, de marime impresionantă a unei vaci.
Fiecare templu transmite o stare aparte, cel puţin aşa am simţit eu. La templul lui Sri Siva mi-am simţit nimicnicia, la templul lui Sri Kartikeya am simţit sprijin şi ajutor, iar la templul lingam de la ashramul Isha am simţit că nu era locul meu acolo.
În aceeaşi zi, masa de prânz a fost luată în oraşul Coimbatore, la un restaurant aflat la parterul unui mare magazin cu multe etaje. Meniul a fost diferit faţă de cel din ashram, dar tot cu mâncare satvica, cu specific indian.
O mică pauză după ora de masă ne-a permis să vizităm magazinul de la etajele superioare, de unde am cumpărat şi câteva suveniruri pentru acasă.
15. O altă zi specială a fost sosirea în ashram, pentru o perioadă de nouă zile, a lui Swami Guruji Tejomayananda, conducătorul actual al Chinmaya Mission International.
L-am avut în mijlocul nostru ca teacher la cursuri dimineaţa şi seara, cu diverse tematici ca: Drg Drishya Vivek, Madhurashtakam, Bhaja Govindam, Manasa Bhakti Sutram şi altele.
Ne-a fermecat cu blândeţea şi devoţiunea sa, cu muzica şi stările de meditaţie spontană, cu capacitatea sa de a citi sufletul omului în tăcere.
Exista o comuniune telepatică cu el, lucru pe care-l simţeam şi la Swamini Vimalananda, ce părea să fie ceva obişnuit.
Prezenţa lui Swami Tejomayananda a făcut ca ashramul să se umple de lume venită special să-l vadă, să-l asculte, să se bucure de prezenţa sa.
Nu ştiu de unde venea atâta lume, dar sala era mereu arhiplină.
Recunosc că am fost binecuvântaţi aceste 9 zile.
16. Ultima zi specială a fost ziua despărţirii de ashram, de curs, de colegi, de profesori, după ce făcusem fotografia de grup şi după festivitatea de închidere a cursului.
Emoţia de final se îmbina cu emoţia de continuare a pelerinajului catre muntele sfânt Arunachala, a cărui chemare o simţeam tot mai puternică şi la poalele căruia urma să petrecem şapte zile.
Întâmplările celor şapte zile le voi povesti cât de curând, dar următoarea postare va fi despre exerciţiile făcute zilnic la programul de yogasana.
Pe curand.
Chiar dacă fiecare zi în ashram era pregătită cu minuţiozitate spre a fi specială pentru cursanţi, totuşi au fost unele zile care se distingeau prin importanţă.
În mare acestea ar fi:
1. Ziua în care s-a sărbătorit Gurudev's Maha Samadhi (3 august), zi în care fiecare am învăţat să facem ceremonia de venerare a gurului propriu. În scopul săvârşirii aceastei ceremonii "Guru Paduka Pooja", fiecare cursant a primit o pereche de papuci în miniatură, presupunând a fi ai gurului venerat de fiecare în parte. Bineînţeles, eu mi-am imaginat că papuceii ar fi aparţinut lui Bhagavan Ramana Maharshi, în onoarea căruia am compus şi o scurtă poezie, inspirată direct în limba engleză:
"It was necessary to search for you.
It was a bliss to find you.
You are all that I neded in this life.
Your grace is constantly present upon me.
Only you are: Ramana Sat Guru."
2. O altă zi importantă a fost ziua în care am învăţat cum se face homa (havan), ceremonie de venerare a focului. Spre deosebire de zilele de duminică dimineaţa când se făcea homa împărţiţi în două grupe, în care eram mai mult participanţi pasiv, acum eram direct implicaţi în ceremonie, făcând propria noastră homa.
3. Erau zile speciale în care se făcea puja unei vaci şi viţelului, din grajdurile ashramului, animale considerate sacre în India;
4. Au fost zile de ekadesha, ce erau ţinute la fiecare a 11 zi de şedere în ashram şi era considerată şi zi de post;
5. O zi de mauna = tăcere completă;
6. Zi de cerşit mâncarea, asemănătoare asceţilor călugări rătăcitori, doar că acum a fost ceva modern, fiind invitaţi să mâncăm împreună cu elevii liceului, în sala lor de mese.
7. Zile de întâlniri particulare cu teachers, cu Swamini Vimalananda şi Swami Guruji Tejomayananda;
8. Zile de sărbătoare: ziua lui Sri Rama, ziua Lui Sri Krishna.
9. Ziua lui Sri Krishna, Sri Krishnna Janmashtami se sărbătoreşte aşa cum la creştini se serbează ziua de naştere a Domnului Iisus, până noaptea târziu, cu momente tradiţionale şi cu artificii.
10. Raksha - bandhan pe 13 august, o zi deosebită, plină de veselie, cântece şi dans.
Este ziua tradiţională în care surorile îşi fac legături de frate Rakhi. Fiind mai mulţi fraţi decât surori, fiecare soră şi-a făcut câte doi fraţi din colegii de curs, dar ne-am înfrăţit şi cu teachers.
11. Ziua Independenţei Indiei, pe 15 august, a fost o zi cu o mare încărcătură emoţională şi solemnă în acelaşi timp.
Pregătirile au început cu câteva zile mai devreme, prin învăţarea alinierii pentru marş, a marşului şi imnului, a poziţiei de drepţi, în faţa ridicării şi coborârii drapelului Indiei. Mi-a amintit de demonstraţiile de la noi de 23 august, din alte vremuri.
Swamini Vimalananda ne-a dat ca temă de meditaţie şi reflecţie două subiecte, la care aştepta să luăm şi atitudine de asumare în faţa colectivităţii.
Acestea erau: De ce iubesc India? şi Ce fac pentru asta?
Ca urmare, fiecare veneam în faţa sălii la microfon şi răspundeam acestor două întrebări cum ştia sau simţea fiecare.
Cei mai mulţi colegi aveau răspunsuri similare la prima întrebare şi diferite la a doua, în funcţie de posibilităţile fiecăruia în parte.
Totuşi nu puţini erau cei care au susţinut că şi-ar da viaţa pentru India.
La rândul meu am adus argumente de ce iubesc India: pentru că-l iubesc pe Ramana Maharshi, pe Adi Shankaracharya, pe Mahatma Gandhi, înţelepciunea vedelor şi că toate aceste se aflau pe teritoriul Indiei.
La ce voi face pentrucă iubesc India am spus că voi scrie pe blogul meu pentru prietenii români, despre toate acestea, dar şi despre cursurile Chinmaya Mission, ce mi-au facilitat participarea la viaţa de ashram.
Cu o seară înainte am fost invitaţi în mijlocul liceenilor pentru a urmări un spectacol special dedicat Independence Day.
12. În seara zilei Independenţei Indiei, am sărbătorit şi ziua României, deoarece era programat să prezentăm un documentar despre România, ţară aproape necunoscută multor cursanţi din ashram.
Daniela a făcut prezentarea documentarului la care a lucrat două săptămâni, printre picături căci programul de curs nu-i permitea mai mult.
Prezentarea a fost foarte frumoasă şi a avut un mare succes, mulţi colegi dorind să viziteze cât mai curând locurile prezentate în documentar.
13. Zile deosebite au fost şi cele în care plini de emoţie am dat examen la limba sanskrită, la Bhagavad Geeta şi la chanting;
14. O zi specială a fost pe 24 august, când îmbarcaţi în două autocare am făcut un pelerinaj la trei temple din apropierea oraşului Coimbatore. Primul templu era dedicat lui Sri Siva şi era cel mai vechi din India.
Al doilea templu era situat pe vârful unui munte, unde nu se putea urca cu maşinile noastre, singura posibilitate era o cursă specială ce făcea legătura cu templul, ce urca pe nişte serpentine periculoase.
Din parcarea unde ne lăsa cursa specială şi până la templu mai trebuia să urcăm multe trepte largi, săpate în stâncă. Acest templu era dedicat lui Sri Kartikeya.
Următorul popas a fost ashramul Isha, unde trona un lingam (reprezintă manifestarea corpului subtil şi este piesa de rezistenţă în ceremoniile de venerare) imens, înconjurat simbolic de un şarpe încolăcit de şapte ori, totul sub o cupola perfectă ca o jumătate de sferă.
Templul şi ashramul Isha este o construcţie relativ recentă, ce se întinde pe o suprafaţă foarte mare, iar construcţia este încă în plină desfăşurare. Am văzut cum se lucra la nişte blocuri imense de marmură albă, iar în curtea interioară a ashramului era finisată statuia din marmură neagră, de marime impresionantă a unei vaci.
Fiecare templu transmite o stare aparte, cel puţin aşa am simţit eu. La templul lui Sri Siva mi-am simţit nimicnicia, la templul lui Sri Kartikeya am simţit sprijin şi ajutor, iar la templul lingam de la ashramul Isha am simţit că nu era locul meu acolo.
În aceeaşi zi, masa de prânz a fost luată în oraşul Coimbatore, la un restaurant aflat la parterul unui mare magazin cu multe etaje. Meniul a fost diferit faţă de cel din ashram, dar tot cu mâncare satvica, cu specific indian.
O mică pauză după ora de masă ne-a permis să vizităm magazinul de la etajele superioare, de unde am cumpărat şi câteva suveniruri pentru acasă.
15. O altă zi specială a fost sosirea în ashram, pentru o perioadă de nouă zile, a lui Swami Guruji Tejomayananda, conducătorul actual al Chinmaya Mission International.
L-am avut în mijlocul nostru ca teacher la cursuri dimineaţa şi seara, cu diverse tematici ca: Drg Drishya Vivek, Madhurashtakam, Bhaja Govindam, Manasa Bhakti Sutram şi altele.
Ne-a fermecat cu blândeţea şi devoţiunea sa, cu muzica şi stările de meditaţie spontană, cu capacitatea sa de a citi sufletul omului în tăcere.
Exista o comuniune telepatică cu el, lucru pe care-l simţeam şi la Swamini Vimalananda, ce părea să fie ceva obişnuit.
Prezenţa lui Swami Tejomayananda a făcut ca ashramul să se umple de lume venită special să-l vadă, să-l asculte, să se bucure de prezenţa sa.
Nu ştiu de unde venea atâta lume, dar sala era mereu arhiplină.
Recunosc că am fost binecuvântaţi aceste 9 zile.
16. Ultima zi specială a fost ziua despărţirii de ashram, de curs, de colegi, de profesori, după ce făcusem fotografia de grup şi după festivitatea de închidere a cursului.
Emoţia de final se îmbina cu emoţia de continuare a pelerinajului catre muntele sfânt Arunachala, a cărui chemare o simţeam tot mai puternică şi la poalele căruia urma să petrecem şapte zile.
Întâmplările celor şapte zile le voi povesti cât de curând, dar următoarea postare va fi despre exerciţiile făcute zilnic la programul de yogasana.
Pe curand.
joi, 12 ianuarie 2012
ATMA VIDYA
Discipol: Care este semnificaţia ultimei strofe din Atma Vidya (Cunoaşterea Sinelui) scrisă de Sri Bhagavan?
Ramana Maharshi: Percepi lumea după cum o vezi. Viziunea ta nu este decât o aparenţă care pretinde pentru existenţa sa o localizare în spaţiu şi pentru percepţia sa, lumina. Această existenţă şi această percepţie a obiectelor apar în acelaţi timp, în momentul în care mentalul se manifestă. Până într-atât încât s-ar putea spune că existenţa fizică a obiectelor cât şi percepţia lor, conştiinţa luminată relativ la ele, fac parte din existenţa şi din lumea mentalului. Ori, aceasta nu este absolut deoarece dispare în timpul somnului şi reapare în timpul veghei. Trebuie deci să existe un substratum, o origine de unde el apare.
Această origine este Sinele care este evident în sine, adică lumina şi existenţa sa sunt de o certitudine evidentă. Sinele este viaţa Fiinţei care continuă mereu, în timpul somnului, visului sau a veghei.
Lumea este diversitate, o funcţie a mentalului. Aceasta străluceşte datorită unei lumini reflectate, reflectarea Sinelui. Să considerăm exemplul cinematografului.
Imaginile de pe ecran nu pot fi percepute decât într-un amestec de lumină şi întuneric, adică într-o lumină artificială. Dacă lumina ar fi prea strălucitoare sau întunericul prea puternic, nu s-ar mai vedea nimic. La fel se întâmplă în cazul imaginilor lumii care nu sunt perceptibile decât într-o lumină difuză şi anume în lumina Sinelui, reflectată prin întunericul ignoranţei. Lumea nu este perceptibilă nici în întunericul total sau ignoranţa pură (ca în somn), nici în lumina totală sau cunoaşterea pură (ralizarea Sinelui). Deci ignoranţa (avidya) este cauza diversităţii.
Discipol: Nu pot înţelege toate acestea decât din punct de vedere intelectual.
Ramana Maharshi: Pentru că acum eşti victima intelectului tău. Atunci când te ocupi cu acest gen de speculaţii eşti treaz şi te afli sub influenţa intelectului.
Graţia este necesară Realizării.
Discipol: Cum se poate obţine Graţia?
Ramana Maharshi: Graţia este Sinele. Tu nu îţi dai seama de aceasta pentru că ignoranţa prevalează încă în tine. Însă din momentul în care se va instaura shraddha (credinţa), se va manifesta Graţia.
Termenii shraddha, Graţia, Lumina, Spiritul sunt sinonime ale Sinelui.
Citat din INTELEPTUL DE LA ARUNACHALA,
tradus de Elena Liliana Popescu.
Ramana Maharshi: Percepi lumea după cum o vezi. Viziunea ta nu este decât o aparenţă care pretinde pentru existenţa sa o localizare în spaţiu şi pentru percepţia sa, lumina. Această existenţă şi această percepţie a obiectelor apar în acelaţi timp, în momentul în care mentalul se manifestă. Până într-atât încât s-ar putea spune că existenţa fizică a obiectelor cât şi percepţia lor, conştiinţa luminată relativ la ele, fac parte din existenţa şi din lumea mentalului. Ori, aceasta nu este absolut deoarece dispare în timpul somnului şi reapare în timpul veghei. Trebuie deci să existe un substratum, o origine de unde el apare.
Această origine este Sinele care este evident în sine, adică lumina şi existenţa sa sunt de o certitudine evidentă. Sinele este viaţa Fiinţei care continuă mereu, în timpul somnului, visului sau a veghei.
Lumea este diversitate, o funcţie a mentalului. Aceasta străluceşte datorită unei lumini reflectate, reflectarea Sinelui. Să considerăm exemplul cinematografului.
Imaginile de pe ecran nu pot fi percepute decât într-un amestec de lumină şi întuneric, adică într-o lumină artificială. Dacă lumina ar fi prea strălucitoare sau întunericul prea puternic, nu s-ar mai vedea nimic. La fel se întâmplă în cazul imaginilor lumii care nu sunt perceptibile decât într-o lumină difuză şi anume în lumina Sinelui, reflectată prin întunericul ignoranţei. Lumea nu este perceptibilă nici în întunericul total sau ignoranţa pură (ca în somn), nici în lumina totală sau cunoaşterea pură (ralizarea Sinelui). Deci ignoranţa (avidya) este cauza diversităţii.
Discipol: Nu pot înţelege toate acestea decât din punct de vedere intelectual.
Ramana Maharshi: Pentru că acum eşti victima intelectului tău. Atunci când te ocupi cu acest gen de speculaţii eşti treaz şi te afli sub influenţa intelectului.
Graţia este necesară Realizării.
Discipol: Cum se poate obţine Graţia?
Ramana Maharshi: Graţia este Sinele. Tu nu îţi dai seama de aceasta pentru că ignoranţa prevalează încă în tine. Însă din momentul în care se va instaura shraddha (credinţa), se va manifesta Graţia.
Termenii shraddha, Graţia, Lumina, Spiritul sunt sinonime ale Sinelui.
Citat din INTELEPTUL DE LA ARUNACHALA,
tradus de Elena Liliana Popescu.
sâmbătă, 7 ianuarie 2012
PROPRIA MĂSURĂ
Discipolul: O persoană spune un lucru într-o anumită manieră, o altă persoană spune acelaşi lucru în mod diferit. Cum poţi fi sigur în aceste condiţii care este adevărul?
Ramana Maharshi: Orice om nu se vede decât pe sine totdeauna şi oriunde.
Fiecare interpretează atât pe Dumnezeu cât şi lumea cu propria sa măsură.
Un ghid (nayanar) mergea la Kalahasti pentru a încerca să obţină învăţătura (darshan) de la Dumnezeu.
El îi vedea pe toţi oamenii ca pe Shiva sau ca pe Shakti pentru că el însuşi atinsese deja un nivel spiritual foarte înalt.
De asemenea, Dharmaputra era atât de umil, în ciuda obârşiei sale regale, încât considera că lumea întreagă e compusă numai din oameni de valoare şi care îi erau superiori prin vreun talent sau vreo trăsătură de caracter.
În timp ce, dimpotrivă, regele Duryodhana nu putea găsi nici măcar o singură persoană bună în lumea întreagă.
Fiecare dintre noi reflectă propria sa natură.
Citat din Inteleptul de la Arunachala, vol.ll. editura Herald;
tradus de Elena Liliana Popescu
Ramana Maharshi: Orice om nu se vede decât pe sine totdeauna şi oriunde.
Fiecare interpretează atât pe Dumnezeu cât şi lumea cu propria sa măsură.
Un ghid (nayanar) mergea la Kalahasti pentru a încerca să obţină învăţătura (darshan) de la Dumnezeu.
El îi vedea pe toţi oamenii ca pe Shiva sau ca pe Shakti pentru că el însuşi atinsese deja un nivel spiritual foarte înalt.
De asemenea, Dharmaputra era atât de umil, în ciuda obârşiei sale regale, încât considera că lumea întreagă e compusă numai din oameni de valoare şi care îi erau superiori prin vreun talent sau vreo trăsătură de caracter.
În timp ce, dimpotrivă, regele Duryodhana nu putea găsi nici măcar o singură persoană bună în lumea întreagă.
Fiecare dintre noi reflectă propria sa natură.
Citat din Inteleptul de la Arunachala, vol.ll. editura Herald;
tradus de Elena Liliana Popescu
vineri, 6 ianuarie 2012
SANNYASIN
Ramana Maharshi: Omul care gândeşte “Am renunţat la tot” este
inferior celui care îşi îndeplineşte sarcina sa în lume şi care, în plus, nu se
identifică cu activitatea sa spunându-şi : “Eu fac aceasta”, “Eu sunt autorul
faptelor mele” etc.
Chiar sannyasinul care gândeşte că este un sannyasin, nu poate fi în consecinţă unul veritabil.
În timp ce un cap de familie care nu gândeşte “Eu sunt un grihasta (un cap de familie)” este un sannyasin veritabil.
Citat din Înţeleptul de la Arunachala, vol II,
Editura Herald; tradus de Elena Liliana Popescu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)