Poezia DECEMBRIE

Privesc întinsa mare liniştită,
Şi-L văd pe Brahman ca o gigantică oglindă.
Mă uit la valuri ce se sparg la mal,
Şi-L văd pe Brahman în fiecare val.

Privesc ţărâna, drag pământ,
Şi-L văd pe Brahman germinând.
Mă uit la soare, foc dogorâtor,
Şi-L văd pe Brahman ca far, de viaţă veghetor.

Privesc la cerul încărcat de stele,
Şi-L văd pe Brahman în distanţa dintre ele.
Mă uit la vântul ce adie încetişor,
Şi-L văd pe Brahman fără de un cuibuşor.

Privesc copacii ce înfloresc iar,
Şi-L văd pe Brahman dând rod peste an.
Mă uit la florile ce se deschid în zori,
Şi-L văd pe Brahman în parfumul lor.

Privesc înţelepţii de seamă ai omenirii,
Şi-L văd pe Brahman în cutele gândirii.
Mă uit la îngeri, zei şi lumea lor ascunsă,
Şi-L văd pe Brahman şi-n lumea nevăzută.

Privesc decembrie cum vine cu Iisus, cu Maharshi,
Şi-L văd pe Brahman cum ia chip fericit.
Mă uit la cei ce le sărbătoresc venirea în trup
Şi-L văd pe Brahman, karma venerând.

Privesc biserici, culte, religiile rebele,
Şi-L văd pe Brahman descătuşat de ele.
Mă uit şi la femeie, cu cât greu ea străbate,
Şi-L văd pe Brahman zâmbind, deci “se poate”.

Privesc la sărăcia cu griji şi cu nevoi,
Şi nu-L văd pe Brahman. Aici suntem doar noi.
Mă uit la ego-ul ce ne ţine în uitare,
Şi-L văd pe Brahman zâmbind tot mai tare.

Privesc pe Shri Mataji dând semnul de trezire,
Şi-L văd pe Brahman senin cum se destinde.
Mă uit la epoci ca înşirate pe aţă,
Şi-L văd pe Brahman cu un şirag în braţe.

Mă uit şi în oglindă şi-mi vine ca să spun:
O Brahman, eşti Tu, sau un nebun?!

                                       21 Decembrie 2009

Lupta cu mentalul

În munca noastră spirituală, prin studiul scripturilor, rugăciuni, pelerinaje, meditaţii, reflecţii, analize, contemplări şi altele se întâmplă din când în când să primim nişte revelaţii, fleshuri, străfulgerări care prin semnificaţia lor (diferită de la caz la caz), ne impulsionează şi ne face să perseverăm pe cale.
Dacă timp mai îndelungat nu obţinem un succes cât de mic, entuziasmul scade şi foarte uşor ne lamentăm şi chiar renunţăm să mai urmăm o disciplină spirituală.
De fapt asta e tactica minţii, strategia de a te ţine ocupat cu orice altceva, decât de a urma o practică spirituală.
Într-o activitate spirituală mintea se simte încolţită, încarcerată, băgată la colţ, sub lupă, lucru care o înspăimântă ca şi cum şi-ar vedea sfârşitul.
Mintea nu se vrea văzută, analizată, pusă cu "cărţile pe faţă". Fuge mâncând pământul de astfel de situaţii. Şi este destul de şireată să păcălească pe oricine. Este ca un "geamăn", semn de aer, duplicitar: te lasă să crezi că este aici pe masa de operaţie sub ochii tăi, dar dublura ei te cheamă la telefon şi-ţi şopteşte îngrijorător că eşti foarte palid, foarte bolnav, conform cu analiza sângelui recent făcută se pare că nu prea mai ai şanse; urgent trebuie să te odihneşti, să stai la pat, să iei medicamente, eventual să mergi la munte câteva zile, căci s-ar putea să-ţi revii totuşi. E foarte grijulie cu starea sănătăţii tale. Asta e strategia minţii: duplicitară.Te laşi păgubaş să o mai analizezi, să o pui sub lupă.
Dacă totuşi nu renunţi, cu riscul să-ţi periclitezi sănătatea şi continui să pui sub observare mintea, se întâmplă că cedează.
În aceste momente străfulgerările, revelaţiile sunt mai luminoase, cu o semnificaţie şi o profunzime greu de egalat.
Intri într-o stare de bucurie şi simţi cum sufletul cântă o muzică necreată până atunci.
Ei, dar mintea?! Mintea îşi adună forţele, îşi colectează de prin zonele trecutului forţe nebănuite, uitate şi triumfătoare ciocăne la geam: "cioc, cioc! nu ştii că aceste apariţii sunt noi şi că tot ce apare are şi sfârşit şi dispare, deci nu sunt reale?!"
Şi uite cum te-a dezumflat, ai căzut din bucuria revelaţiei în starea de dinainte, când mintea e iar stăpână şi preia conducerea.
Doar pentru o altă perioadă de timp, pentrucă şi tu nu te laşi şi-i spui minţii: "măi mental drăguţ, dar şi tu apari şi dispari şi tu ai început şi sfârşit, ca urmare şi tu nu eşti reală".
Atunci, băgată la înghesuială mintea tace.
Dar revine repede pe poziţii: "oricum nu poţi face nimic fără mine!".
Recunosc, aşa este, dar rămâi totuşi doar un instrument. Un instrument necesar, dar doar un INSTRUMENT.
Şi ca pe orice instrument va trebui să fiu atent cum te folosesc, nu cumva să mă lovesc ca de un ciocan sau o puşcă, sau mai rău să mă identific cu instrumentul.
Din când în când, dacă nu mereu, trebuie să fiu vigilent şi să curăţ instrumentul (mentalul) de mizerie.
Să-l spăl cu apa Prezentului Aici şi Acum; să îndepărtez praful Trecutului, lipiciul Identificărilor false, straturile groase de Condiţionări, nesfârşitele Dorinţe, amuzantele Bârfe şi "dreptele" Judecăţi.
În schimb voi lustrui DISCERNĂMÂNTUL, voi îngriji PRIETENIA şi IUBIREA faţă de mine, apoi faţă de APROAPELE; voi permite COMPASIUNII să se exprime conştientizând pe deplin că-L manifest pe CEL CE ESTE.
The new Mowgli.

Grămada cu bobi

Căutând prin “grămada” de bloguri, ce se împrospătează în fiecare minut, am dat peste Grămada cu bobi. Şi aşa cum ne-am obişnuit să fim înşelaţi de aparenţe, am testat şi de data asta nu numai ambalajul dar şi conţinutul. Am constatat păcăleala: grămada cu bobi nu era cu bobi. Grămada era cu perle. Adevărate perle fabricate îndelung, într-o inimă de copil. Acum grămada se revarsă, oferindu-ne şi nouă din belşugul ei.
Ca dintr-un izvor: să se adape cine-i însetat. Eu nu am ştiut că sunt însetată, dar citind blogul i-am descoperit savoarea. Am luat fiecare articol postat pe blog, l-am trecut prin inima mea şi am construit apoi un puzzle. Un puzzle care te invită la reflecţie, la meditaţie. Un puzzle ce-l voi completa cu fiecare nouă ocazie.
Acest puzzle are parfum de toamnă şi e străbătut de o adiere de vânt ce susţine în echilibru fragila balerină. Balerină care peste timp devine creatoare de perle.
În ce foc al inimii, în ce taină au stat ascunse perlele, pentrucă acum, la vedere fiind, să te provoace la adânci reflecţii?
Spui simplu “vecinul nu sunt eu”. Dar când vecinul e Adevărul, realizezi brutalitatea situaţiei: eu nu sunt Adevărul, eu sunt vecinul... aaa...
Oare nu e prea târziu să doresc să fiu una cu Adevărul?!
Mai vreau să rămân vecin cu el?!
Aşa încep îndelungi introspecţii...
Salut creatoarea de perle.

Un dialog obişnuit

Extras din “Înţeleptul de la Arunachala” vol.2 trad. E. L. Popescu.
.
Discipolul: Trebuie citită Bhagavad-Gita din când în când?
Maharshi: Oricând.
D: Putem citi Biblia?
M: Biblia şi Gita nu sunt diferite una de alta.
D: Dar Biblia spune că omul este păcătos prin naştere.
M: Păcatul constă în faptul de a te simţi om. Sentimentul de a fi om nu există în timpul somnului profund. Gândul că deţii un corp este cel care face să se nască ideea de păcat.
Oricine dintre noi nu vede decât Sinele. Chiar formele divine nu sunt decât valuri pe oceanul Realităţii sau ca imaginile de film pe un ecran.
D: Biblia afirmă că omul poate să-şi piardă sufletul.
M: Gândul “eu” este eul şi el este cel care se pierde. Adevăratul “eu” este: “Eu sunt cel ce sunt”.
D: Se pare că la ashramul de la Pondichery au existat divergenţe între învăţătura lui Sri Aurobindo şi cea a “Mamei”.
M: Începe prin a te supune Sinelui şi după aceea ocupă-te de a armoniza spiritele altora.
D: Ce este renunţarea?
M: Abandonarea eului.
D: Nu este oare abandonarea posesiunilor materiale?
M: Este şi abandonarea celui care le posedă.
D: Lumea se va schimba şi oamenii se vor debarasa de bunurile lor în favoarea celorlalţi.
M: Debarasează-te mai întâi de tine însuţi, după care vei putea să te gândeşti la ceilalţi...
Metodele spirituale apar mai mult sau mai puţin uşoare potrivit naturii oamenilor şi disciplinelor spirituale pe care ei le-au practicat până atunci.
D: Dar nu se poate obţine realizarea instantaneu?
M: Realizarea nu este ceva nou. Ea este eternă. Nu poate fi deci vorba de realizare progresivă sau instantanee.
D: Există reîncarnare?
M: Reîncarnare nu există decât dacă tu eşti acum încarnat. Dar de fapt tu nici nu eşti născut...
Eul este cauza tuturor relelor. Abandonează eul şi nu vor mai exista rele.
D: Daca toată lumea renunţă la eu, nu va mai exista, practic nimeni. Cine va ara? Cine va secera?
M: Fă mai întâi aceasta şi vei vedea după aceea. Folosul pe care îl aduce Realizarea este superior tuturor foloaselor pe care le pot aduce gândirea, cuvintele, acţiunile, etc. Dacă vei ajunge să înţelegi propria ta realitate, aceea a rishilor şi a Maeştrilor îţi va apărea cu claritate. Nu există decât un singur Maestru, Sinele.
D: De ce Maeştrii insistă asupra tăcerii şi a receptivităţii?
M: Ce este tăcerea, dacă nu elocvenţa eternă?
D: În ce constă atitudinea receptivă a mentalului?
M: În a nu fi distras în mod mental
Pag 151-153.

Disputa dintre Eu-l meu si eu-l obişnuit

Să vedem ce nebunie mai este şi asta.
Care dintre cei doi Eu este adevărat şi care este fals.
De cum mă scol dimineaţa apare Eu-l obişnuit, vechi camarad cu care sunt toată ziulica.
Şi parcă mă aud spunând: acum trebuie să mă spăl, să mă îmbrac, să-mi fac o cafea şi ce-o mai fi. Trag concluzia că este vorba de eu-l meu. Al Meu. Dacă este al meu înseamnă că nu sunt Eu. Nu-i tot una Eu cu al Meu. Dar când sunt Eu? Poate când mănânc spun “Eu mănânc”, dar cu siguranţă corpul meu mănâncă şi nu eu. Pe scurt, tot ce fac eu, face corpul meu, tot ce gândesc gândeşte mintea mea. Dar şi corpul şi mintea sunt ale mele, nu sunt Eu.
Dar în faza cu meditaţia cum este?! Când meditez, cine meditează? Corpul meu stă în poziţie de repaos iar mintea mea încearcă să se liniştească. S-ar părea că eu sunt cel care dirijează ce să facă corpul meu şi mintea mea. Ca şi cum acest eu simplu care stăpâneşte corpul şi mintea este cel adevărat. Corpul şi mintea se conformează sugestiilor date de acest eu pentru meditaţie şi ca o concluzie se instaurează liniştea şi pacea.
Parcă aud o voce: “vezi, acesta eşti tu, cel care stăpâneşte şi corpul şi mintea; acum nu trebuie decât să te stabilizezi în această stare de stăpan al corpului şi mentalului.”
E simplu, zic eu. O să-mi ia ceva vreme până să stăpânesc şi mintea şi corpul dar timp am berechet, nu mă grăbesc, doar sunt stăpânul. Mintea vreau s-o fac să gândească numai pozitiv, iar corpul vreau să-l învăţ să se mişte uşor, ca în zbor şi să nu mănânce deloc.
Dar apare o întrebare: cine mi-a sugerat ideea că eu sunt stăpânul? A reieşit de la sine ca o concluzie?! Sau mi-a fost sugerată tot de minte?! Deja am stabilit că mentalul este al meu, nu invers. Mai mult, mentalul are momentele lui când dispare iar eu nu. Eu continui să exist chiar şi fără mental.
Cum rămâne cu eu cel din visele de fiecare noapte? Şi în vis am un corp şi un mental, care de asemenea sunt ale mele. Ale mele. Dar eu? Unde este Eu? Acel Eu simplu fără al meu.
Mai apare faza în care eu fac călătorii extracorporale. Adică îmi las corpul într-un loc iar eu mă deplasez fără corp. Seamănă foarte mult cu visele şi aici am un corp şi un mental care la fel sunt ale mele, nu sunt Eu.
Călătoriile la fel ca visele şi ca starea de veghe sunt vremelnice, trecătoare, le poţi monitoriza. Eu le monitorizez. Eu sunt chiar şi atunci când ele nu sunt. Existenţa mea este continuă; ştiu asta; sunt asta.

Ekchart Tolle

Un "învăţător" occidental al spiritualităţii orientale,Ekchart Tolle, expune într-un alt mod învăţătura lui Ramana Maharshi: eliberarea de falsa cunoaştere, falsa identificare cu corpul/minte.
Face acest lucru minunat şi cu ocazia interviului la Oprah:

nr.1: http://www.viddler.com/explore/FreeYourMind/videos/13/

nr.2:http://fymaaa.blogspot.com/2009/03/eckhart-tolle-invitat-la-oprah-winfrey.html;

nr.3: http://video.google.com/videoplay?docid=-8789768587159879372

şi a conferinţelor în diverse locuri:
Conferinţa 1 şi 2 Dependenţa de suferinţă:

http://video.google.co.uk/videoplay?docid=3318706451536274428&hl=en

http://video.google.co.uk/videoplay?docid=-8361418375735578062&hl=en

Ekchart Tolle la Findhorn part 1:
http://video.google.com/videoplay?docid=5857536286040180959&ei=geLYSfS_E4bN-QavrfzmDQ&q=eckhart+tolle+findhorn

part 2:
http://video.google.com/videoplay?docid=-7827751287619768799&hl=ro
Interviu luat de pe:
http://eusuntcelcesunt.blogspot.com/2009/02/httpwww.html
în continuare sunt prezentate 6 conferinţe din 2002 la Rishikesh, India.