Verset 1
aruṇāchalamena vahamē
ninaippava
rahattaivē raṛuppā yaruṇāchalā
În acest verset este
subliniat faptul că Harul divin este cel care conduce sufletul către Realizarea
Sinelui. Ceea ce împiedică sufletul de la realizarea acestui lucru este ego-ul,
născut din ignoranţă. Acesta este falsul ‘eu’ ce a uzurpat locul originalului ‘Eu’,
Dumnezeu.
Sufletul, identificându-se cu egoul, s-a
înstrăinat de Dumnezeu. Scopul devoțiunii este să risipească această înstrăinare
și să determine recunoașterea lui Dumnezeu ca adevăratul ‘Eu’. Realizarea finală
este de forma “Eu sunt Arunachala”, “Eu și Tatăl din Ceruri, una suntem”.
Identitatea Supremă este sfârşitul chiar şi al
devoţiunii, al bhakti. În acest imn,
evaluarea se bazează pe principiul micşorării distanţei dintre devot şi
zeitate. Prin urmare, scopul trebuie să fie anihilarea chiar și a infimei
distanțe dintre suflet și Dumnezeu; cu alte cuvinte, scopul este realizarea
Supremei Identități. Ceea ce stă în calea acestei realizări este ego-ul, iar
cauza apariției ego-ului
este ignoranța. Devoţiunea față de Dumnezeu duce la distrugerea ignoranței, care
este cauza rădăcină a ego-ului.
Versetul spune că cei care gândesc ‚Eu sunt într-adevăr, Arunachala!’ au rădăcinile ego-ului smulse de către acest Har
divin.
Verset
2
azhagu
sundarampō lahamum niyumu
ṭrabinnamā
yiruppō maruṇāchalā
Aici avem două cuvinte cu acelaşi înţeles. Cuvântul
tamil azhagu, înseamnă ‘frumusețe’.
Cuvântul sanskrit sundara de asemenea,
înseamnă același lucru. Când cineva înțelege conotația identică dintre cele
două cuvinte, atunci el ar ști cât de rău este să fie indus în eroare de
diferența din exprimare. În acest verset este oferit un exemplu de diferenţiere
aparentă şi de non-diferenţiere esenţială.
Verset 3
ahampugun
tirttun nahaguhai śiraiyā
yamarvitta denko laruṇāchalā
Mintea este o casă a frământărilor plină de
dorinţe şi este locuinţa lui jiva,
sufletul individual. Eterul inimii care este neîntinat și pur, este locuința
Domnului. Harul Său mântuitor îl determină să ridice sufletul din marasmul
disperării și să-l tragă în interiorul locuinței Sale, Inima, care este palatul
de beatitudine. El este pregătit să salveze sufletul chiar și sub cel mai mic
pretext. În starea sa empirică, sufletul este un captiv al minții hoinare. Prin
harul Domnului, sufletul este eliberat de tortura minții și i se acordă
siguranță și protecție.
Versetul 4
āruk kāvenai yāṇḍanai yagaṭridi
lakilam
pazhittiḍu maruṇāchalā
Aici, se vorbeşte despre incertitudinea
sufletului. Adăpostind sufletul salvat, Domnul îl va proteja pentru totdeauna. Dar
sufletul devotului este prins de incertitudine. După ce a trebuit să plătească
amarnic pentru asocierea cu însoțitorii săi efemeri – locuitorii lumii și după
ce a redobândit acum harul Domnului, sufletul este temător că protecția divină
i-ar putea fi retrasă. Prin urmare, el face apel la bunul simț al Domnului său,
rugându-L să nu aibă o atitudine inconstantă faţă de el.
Versetul 5
ippazhi
tappunai yēninaip pittā
yiniyār viḍuvā raruṇāchalā
Sufletul devotului nu ar putea suporta să
creadă că Domnul, cel plin de compasiune, ar putea fi acuzat de asprime şi
abandon. Privind la starea sa este de parere că nu ar fi fost nicio problemă
dacă nu ar fi fost salvat de loc. Ar fi continuat să se bucure de răsfățul din
lume imaginându-și că acest răsfăț constituie fericirea. Dar Domnul a creat în
devot un gust pentru Infinit, prin revelarea Sa în acesta; iar sufletul
devotului a învățat să tânjească după El. Chiar și putința sufletului de a
tânji după El este consecința harului Său. După ce în prezent a fost acceptat
de El, cum ar putea devotul să-L mai părăsească? „Când floarea de lotus este
plină cu miere, albina nu va mai arunca nici măcar o privire spre tulpina
trestiei de zahăr.”
Se poate intra pe pagina de site pentru a asculta imnul, selectând fiecare verset în parte:
http://www.sriramanamaharshi.org/portfolio-item/sri-arunachala-akshara-mana-malai-english/