Primele cinci versete ale imnului ARUNACHALA SIVA

                                                 

      Verset 1

                                       aruṇāchalamena vahamē ninaippava

                                          rahattaivē raṛuppā yaruṇāchalā

În acest verset este subliniat faptul că Harul divin este cel care conduce sufletul către Realizarea Sinelui. Ceea ce împiedică sufletul de la realizarea acestui lucru este ego-ul, născut din ignoranţă. Acesta este falsul ‘eu’ ce a uzurpat locul originalului ‘Eu’, Dumnezeu.

Sufletul, identificându-se cu egoul, s-a înstrăinat de Dumnezeu. Scopul devoțiunii este să risipească această înstrăinare și să determine recunoașterea lui Dumnezeu ca adevăratul ‘Eu’. Realizarea finală este de forma “Eu sunt Arunachala”, “Eu și Tatăl din Ceruri, una suntem”.

Identitatea Supremă este sfârşitul chiar şi al devoţiunii, al bhakti. În acest imn, evaluarea se bazează pe principiul micşorării distanţei dintre devot şi zeitate. Prin urmare, scopul trebuie să fie anihilarea chiar și a infimei distanțe dintre suflet și Dumnezeu; cu alte cuvinte, scopul este realizarea Supremei Identități. Ceea ce stă în calea acestei realizări este ego-ul, iar cauza apariției ego-ului este ignoranța. Devoţiunea față de Dumnezeu duce la distrugerea ignoranței, care este cauza rădăcină a ego-ului.

Versetul spune că cei care gândesc ‚Eu sunt într-adevăr, Arunachala!’ au rădăcinile ego-ului smulse de către acest Har divin.

      Verset 2

                               azhagu sundarampō lahamum niyumu

                                    ṭrabinnamā yiruppō maruṇāchalā  

Aici avem două cuvinte cu acelaşi înţeles. Cuvântul tamil azhagu, înseamnă ‘frumusețe’. Cuvântul sanskrit sundara de asemenea, înseamnă același lucru. Când cineva înțelege conotația identică dintre cele două cuvinte, atunci el ar ști cât de rău este să fie indus în eroare de diferența din exprimare. În acest verset este oferit un exemplu de diferenţiere aparentă şi de non-diferenţiere esenţială.

      Verset 3

                                 ahampugun tirttun nahaguhai śiraiyā

                                        yamarvitta denko laruṇāchalā

Mintea este o casă a frământărilor plină de dorinţe şi este locuinţa lui jiva, sufletul individual. Eterul inimii care este neîntinat și pur, este locuința Domnului. Harul Său mântuitor îl determină să ridice sufletul din marasmul disperării și să-l tragă în interiorul locuinței Sale, Inima, care este palatul de beatitudine. El este pregătit să salveze sufletul chiar și sub cel mai mic pretext. În starea sa empirică, sufletul este un captiv al minții hoinare. Prin harul Domnului, sufletul este eliberat de tortura minții și i se acordă siguranță și protecție.

   Versetul 4

                                         āruk kāvenai yāṇḍanai yagaṭridi

                                             lakilam pazhittiḍu maruṇāchalā

Aici, se vorbeşte despre incertitudinea sufletului. Adăpostind sufletul salvat, Domnul îl va proteja pentru totdeauna. Dar sufletul devotului este prins de incertitudine. După ce a trebuit să plătească amarnic pentru asocierea cu însoțitorii săi efemeri – locuitorii lumii și după ce a redobândit acum harul Domnului, sufletul este temător că protecția divină i-ar putea fi retrasă. Prin urmare, el face apel la bunul simț al Domnului său, rugându-L să nu aibă o atitudine inconstantă faţă de el.

   Versetul 5

                                      ippazhi tappunai yēninaip pittā

                                            yiniyār viḍuvā raruṇāchalā

Sufletul devotului nu ar putea suporta să creadă că Domnul, cel plin de compasiune, ar putea fi acuzat de asprime şi abandon. Privind la starea sa este de parere că nu ar fi fost nicio problemă dacă nu ar fi fost salvat de loc. Ar fi continuat să se bucure de răsfățul din lume imaginându-și că acest răsfăț constituie fericirea. Dar Domnul a creat în devot un gust pentru Infinit, prin revelarea Sa în acesta; iar sufletul devotului a învățat să tânjească după El. Chiar și putința sufletului de a tânji după El este consecința harului Său. După ce în prezent a fost acceptat de El, cum ar putea devotul să-L mai părăsească? „Când floarea de lotus este plină cu miere, albina nu va mai arunca nici măcar o privire spre tulpina trestiei de zahăr.”

Se poate intra pe pagina de site pentru a asculta imnul, selectând fiecare verset în parte: 

http://www.sriramanamaharshi.org/portfolio-item/sri-arunachala-akshara-mana-malai-english/

Imnul ARUNACHALA SIVA aniverseaza o sută de ani.

Voi împărtăși cu cititorii acestui blog înțelesul acestui imn, o ghirlandă formată din 108 versete, preluate după o traducere din limba engleză.

Este doar interpretarea mea a acestei versiuni din engleză (există mai multe versiuni). Nu este o traducere și menționez acest lucru. Traducerea urmează să fie finalizată, corectată și abia după aceea ar putea fi publicată. Dar pentru că nu vreau să treacă acest eveniment fără bucuria împărtășirii mă grăbesc să postez periodic câteva interpretări modeste ale acestor versete.

În tradiția căsătoriei din zona Indiei se obișnuiește ca mirii să-și ofere ghirlande de flori în dar.

Orice suflet devotat lui Dumnezeu își dorește unirea cu Dumnezeu prin cununia mistică. 

Astfel, sufletul-devot se consideră ca fiind mireasa iar Dumnezeu este considerat mirele. 

Ghirlanda oferită de mireasa mistică nu este făcută din flori ci din cântece de slavă, din cuvinte ale inimii. 

În această etapă care este cunoscută ca taină a cununiei, taina este revelată în jocul iubirii cu Divinul. Dragostea nu este împlinită atâta timp cât este menținută conștiința dualității. Unde este dualitate, acolo nu este iubire adevărată. 

Punctul culminant al acestui imn este Realizarea non-dualității. Când iubirea este matură, acolo nu mai rămâne nimic decât Arunachala.

Muntele Arunachala se află în sud-estul Indiei. Este considerat a fi un simbol vizibil, al celui nevăzut, al Spiritului Absolut, a lui Siva în formă de coloană de lumină. De-a lungul timpului muntele de foc a devenit munte de diamant, apoi de aur, de fier, de piatră. Atracția muntelui este resimțită de sufletele devotate care-și caută locaș în peșterile acestuia.

Astfel, Sri Ramana Maharshi și-a găsit adăpost în acest munte încă de la frageda vârstă de șaptesprezece ani, de unde nu a mai plecat până la sfârșitul vieții sale pământești. El nu a găsit nicio contradicție între experiența lui de Advaita și devoțiunea sa către Arunachala. 

În anul 1914, adoratorii lui Sri Ramana au insistat ca el să le compună un cântec pe care ei să-l fredoneze când plecau să ceară milostenie pentru hrana zilei, de la locuitorii orașului aflat la poalele acestui munte sfânt.

Acest imn a țâșnit în mod spontan și neașteptat din inima lui Sri Ramana în timpul unui pelerinaj în jurul muntelui Arunachala (un pelerinj cotidian, numit giri pradakshina) și este oferit către Domnul Arunachala.

Voi începe interpretarea mea cu refrenul care este mantra sau tema acestei mari litanii. 

Refrenul este repetat la sfârșitul fiecărui vers. Chiar și cei care nu sunt familiarizați cu versurile se alătură în repetarea acestei mantre în cor,

                          aruṇāchala-siva aruṇāchala-siva;

                                  aruṇāchala-siva aruṇāchalā

                          aruṇāchala-siva aruṇāchala- siva; 

                                   aruṇāchala-siva aruṇāchalā 

Siva este cel mai auspicios nume al lui Dumnezeu.

Este o legendă potrivit căreia Siva a apărut ca o coloană de lumină în acest loc, iar Brahma și Vishnu nu au reușit să descopere capătul de sus și de jos al acestei coloane. 

Simbolul luminos al lui Siva care nu are nici început și nici sfârșit este Linga - forma asumată de Cel fără formă. 

Pentru a marca asocierea muntelui cu focul, o lampă este aprinsă în vârful acestuia o dată pe an. 

Arunachala, Muntele-Flacără, este simbolul Realității neschimbătoare. 

Pentru devot, Arunachala, este Mirele.

http://www.sriramanamaharshi.org/resource_centre/akshara-mana-malai-100-years/