Despre amăgire si dezamăgire.
Fiind pe calea căutării Adevărului spiritual, la un moment dat aflăm că suntem într-o iluzie și ne dorim ieșirea din ea.
Afară din iluzie nu înseamnă să intrăm într-o altă iluzie mai bună, mai frumoasă, mai corespunzătoare nivelului spiritual la care ne aflăm într-un moment sau altul.Iluzia rămâne iluzie, indiferent de cele experimentate în ea.
Dorind ieșirea din ea ca disperatul ce se îneacă, vom experimenta la greu falsitatea tuturor lucrurilor ce o cuprinde, începând de la lucrurile grosiere până la cele mai subtile; de la soliditatea crestelor muntoase la credința in adevărata învățătura a gurului.
Totul va trebui sa capete termenul de falsitate, deșertăciune.
Relațiile de prietenie, de căsătorie, de familie, etc, nu fac excepție; se ajunge până la a te lua de piept cu Creatorul.
Tot exteriorul e menit să dezamăgească la un moment dat pe căutătorul Adevărului. Aici se pune problema să nu fii dual, ca o necesitate a reușitei; nu poți și să vrei adevărul și în același timp să ții cu dinții de iluzie să nu-ți scape.
Se va ajunge până la a descoperi că însăși mintea cu care căutăm nu ne este prieten adevărat; devenim asemănători nebunilor neînțeleși.
Abia atunci Adevarul se va lăsa descoperit.
Până atunci însă, căutătorul primește dovezi de prietenie falsă de pretutindeni, va auzi de guru falși mereu și mereu, timp în care mintea va triumfa arătând cu degetul de jur împrejur.
Nimeni nu scapă de aceste experiențe indiferent de calea aleasă.
Dar când Advaita (non-dualitatea) va fi starea de excelență, plenitudinea se va vedea pe sine Perfectă. Perfecțiunea va fi starea în care vom trăi.
Nu vom mai vedea guru falși, prieteni falși; iar mintea va fi un instrument cu care vom aprecia frumusețea, cu care ne vom minuna de perfecțiunea iluziei.
Rolul fiecaruia în iluzia asta este să dezamăgească pe celălalt până când celălalt experimentează non-dualitatea. Apoi, nu mai există dezamăgire.
Mowgli cel care amăgește.
