Lupta cu mentalul

În munca noastră spirituală, prin studiul scripturilor, rugăciuni, pelerinaje, meditaţii, reflecţii, analize, contemplări şi altele se întâmplă din când în când să primim nişte revelaţii, fleshuri, străfulgerări care prin semnificaţia lor (diferită de la caz la caz), ne impulsionează şi ne face să perseverăm pe cale.
Dacă timp mai îndelungat nu obţinem un succes cât de mic, entuziasmul scade şi foarte uşor ne lamentăm şi chiar renunţăm să mai urmăm o disciplină spirituală.
De fapt asta e tactica minţii, strategia de a te ţine ocupat cu orice altceva, decât de a urma o practică spirituală.
Într-o activitate spirituală mintea se simte încolţită, încarcerată, băgată la colţ, sub lupă, lucru care o înspăimântă ca şi cum şi-ar vedea sfârşitul.
Mintea nu se vrea văzută, analizată, pusă cu "cărţile pe faţă". Fuge mâncând pământul de astfel de situaţii. Şi este destul de şireată să păcălească pe oricine. Este ca un "geamăn", semn de aer, duplicitar: te lasă să crezi că este aici pe masa de operaţie sub ochii tăi, dar dublura ei te cheamă la telefon şi-ţi şopteşte îngrijorător că eşti foarte palid, foarte bolnav, conform cu analiza sângelui recent făcută se pare că nu prea mai ai şanse; urgent trebuie să te odihneşti, să stai la pat, să iei medicamente, eventual să mergi la munte câteva zile, căci s-ar putea să-ţi revii totuşi. E foarte grijulie cu starea sănătăţii tale. Asta e strategia minţii: duplicitară.Te laşi păgubaş să o mai analizezi, să o pui sub lupă.
Dacă totuşi nu renunţi, cu riscul să-ţi periclitezi sănătatea şi continui să pui sub observare mintea, se întâmplă că cedează.
În aceste momente străfulgerările, revelaţiile sunt mai luminoase, cu o semnificaţie şi o profunzime greu de egalat.
Intri într-o stare de bucurie şi simţi cum sufletul cântă o muzică necreată până atunci.
Ei, dar mintea?! Mintea îşi adună forţele, îşi colectează de prin zonele trecutului forţe nebănuite, uitate şi triumfătoare ciocăne la geam: "cioc, cioc! nu ştii că aceste apariţii sunt noi şi că tot ce apare are şi sfârşit şi dispare, deci nu sunt reale?!"
Şi uite cum te-a dezumflat, ai căzut din bucuria revelaţiei în starea de dinainte, când mintea e iar stăpână şi preia conducerea.
Doar pentru o altă perioadă de timp, pentrucă şi tu nu te laşi şi-i spui minţii: "măi mental drăguţ, dar şi tu apari şi dispari şi tu ai început şi sfârşit, ca urmare şi tu nu eşti reală".
Atunci, băgată la înghesuială mintea tace.
Dar revine repede pe poziţii: "oricum nu poţi face nimic fără mine!".
Recunosc, aşa este, dar rămâi totuşi doar un instrument. Un instrument necesar, dar doar un INSTRUMENT.
Şi ca pe orice instrument va trebui să fiu atent cum te folosesc, nu cumva să mă lovesc ca de un ciocan sau o puşcă, sau mai rău să mă identific cu instrumentul.
Din când în când, dacă nu mereu, trebuie să fiu vigilent şi să curăţ instrumentul (mentalul) de mizerie.
Să-l spăl cu apa Prezentului Aici şi Acum; să îndepărtez praful Trecutului, lipiciul Identificărilor false, straturile groase de Condiţionări, nesfârşitele Dorinţe, amuzantele Bârfe şi "dreptele" Judecăţi.
În schimb voi lustrui DISCERNĂMÂNTUL, voi îngriji PRIETENIA şi IUBIREA faţă de mine, apoi faţă de APROAPELE; voi permite COMPASIUNII să se exprime conştientizând pe deplin că-L manifest pe CEL CE ESTE.
The new Mowgli.