toṭṭaruṭ kaimey kaṭṭiḍā
yeniliyā
naṭṭamā vēnaru ḷaruṇāchala
Unul dintre modurile prin care un învăţător îşi iniţiază
elevul său este prin atingere. În acest verset, sufletul-devot îl invită pe Domnul să-i aplice acest mod particular de
iniţiere. Atingerea mâinii Domnului este atingerea graţiei Sale. Acesta este începutul
unui proces al cărui scop este experienţa non-diferenţierii. În limbajul mistic
al nunţii această experienţă este descrisă ca "îmbrăţişare".
Ardoarea devotului pentru Dumnezeu este atât de intensă
încât el (ca mireasă în această cununie) este sigur că va pieri dacă Dumnezeu
nu i-ar răspunde. Sufletul insistă ca El să nu-l neglijeze sau să-l ignore.
Spre cine altcineva s-ar mai putea întoarce dacă El nu ar veni să-l salveze?
Versetul 52
tōḍamiḷ niyahat tōḍonḍri
yenrunsan
dōḍamon driḍavaru ḷaruṇāchalā
Dumnezeu este unica realitate neîntinată. Întinările sunt
cauzate de
neştiinţă, egoism şi ramificaţiile lor. Dumnezeu este neatins de oricare dintre acestea. În
Yoga Sutra, Patanjali declară că
Dumnezeu este neatins de obstacole sau de fapte, ori de roade, ori prin acumulări
latente. Upanishadele spun că
impurităţile din lume nu afectează originea Sa, întocmai cum poluarea care se
observă pe cer nu aparţine eterului. Dumnezeu este veşnic pur, conştient şi
eliberat.
Prin urmare, sufletul-devot se adresează Domnului în acest verset, ca fiind cel "neîntinat". Acesta este Dumnezeu întotdeauna pur, singurul care poate salva
sufletul devotului prin revărsarea graţiei Sale peste el. Care este efectul revărsării Graţiei?
Este dobândirea uniunii cu Dumnezeu. Aceasta este adevărata fericire pentru
sufletul-devot. Ea este numită adevărata fericire pentru că nu este amestecată
cu mizerie şi este veşnică. Ea este eternă, este fericire neîntreruptă. Realizarea
acestei fericiri este scopul miresei mistice.
Versetul 53
nagaikkiḍa milainin
nāḍiya venaiyaru
ṇagaiyiṭṭup pārni
yaruṇāchalā
Versetul acesta exprimă dorința sufletului-devot de a fi înveșmântat în Grația divină.
Dumnezeu nu ar trebui să respingă sufletul-devot pe considerentul
că (mireasa) este o modestă căutătoare, fără podoabe, rău situată, etc. Există
peţitori lumeşti care se vor ocupa de ornamentele miresei. Mama mirelui poate
dori bani, tatăl mirelui poate dori un comportament nobil, iar mirele poate dori o înfăţişare plăcută. Dar
astfel de consideraţii nu sunt apreciate de Dumnezeu. El nu are părinţi. El
este supremul Domn existent în sine. Dacă sufletul-devot este neornamentat,
cine să-i reproşeze? Cine ar trebui s-o împodobească şi care este podoaba? Dumnezeu
este cel care ar trebui s-o înfrumuseţeze pe mireasă cu cel mai de preţ
ornament şi anume, graţia Sa. Când graţia acoperă sufletul, mireasa ar deveni o
frumuseţe fără pereche, potrivită pentru a fi acceptată de Domnul. Fie ca
Domnul să privească la ea cu ochiul de har. Apoi, El nu va descoperi la mireasă
niciun cusur. Tot ceea ce are de făcut Dumnezeu este să devină iubitul
sufletului. Odată ce sufletul devine obiectul iubirii lui Dumnezeu, toate
defectele sale vor dispărea.
Versetul 54
nāṇilai nāḍiḍa nānā
yondrini
tāṇuvā ninḍranai
yaruṇāchalā
La fel ca și alte versete ale acestui imn și acesta are două sensuri. Primul sens prezintă o aparentă ceartă a îndrăgostiților, în limbajul mistic al căsătoriei. Sufletul-devot îl ceartă pe Domnul ei pentru lipsa replicilor la
apelurile făcute. Renunţând la sentimentul natural al modestiei, el se apropie
de Domnul cerându-i să fie acceptat. Dar nu găseşte răspuns; Domnul stă
nemişcat precum un stâlp. De aceea, îi administrează o dojană astfel încât El
poate va fi înduplecat şi va răspunde.
Sensul tainic al acestui verset este acesta: Domnul
Arunachalei nu este altul decât sufletul care caută. Nu există diferenţă între
căutător şi ceea ce caută. Sufletul, datorită iluziei, îşi imaginează că Domnul
este celălalt şi că ar trebui să fie câştigat. Când cercetarea interioară dă
roade, sufletul descoperă că Domnul a fost tot timpul realitatea sa interioară
sau el însuşi. El este nemişcat (achala)
deoarece nu există un loc unde El să nu fie. El este Atotpătrunzător, Întreg. Atharva Veda îl numeşte Skambha (suportul). Conform unei legende
din Purane, Arunachala este forma lui
Siva ca un stâlp de lumină, al cărui capăt de sus şi de jos, Brahma şi Vishnu
nu l-au putut descoperi.
Versetul 55
ninneri yerittenai
niṛāk kiḍumun
ninnaruṇ mazhaipozhi
yaruṇāchalā
În acest verset, se poate vedea relaţia dintre devoţiune (bhakti) şi cunoaştere (jnana). Suprema Realitate, Brahman sau Arunachala, este de natura
cunoaşterii. Cunoaşterea lui Brahman
este cea care arde toata karma cu originea sa care este neştiinţa.
Sacra cenuşă este un simbol al restului rămas după arderea întregii zguri.
Egoismul, care este un rezultat al neştiinţei este complet distrus când soarele
înţelepciunii răsare. Acesta se reduce la cenuşă în focul cunoaşterii.
Totuşi, ego-ul trebuie să fie pregătit pentru a primi
arderea. Acesta ar trebui să fie înmuiat în ploaia de graţie. Devoţiunea
îndeplineşte acestă muncă pregătitoare. Calea cunoaşterii devine uşor de străbătut
pentru devotul care a primit graţia lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu