PROGRAM DE STUDIU

Revin cu povestirea experienţelor din perioada petrecută la ashramul Chinmaya Mission, prezentând pe scurt programul unei zile de studiu.

Chiar dacă ştiam încă de dinainte de a pleca spre India ce se va  studia la cursuri, am presupus că unele din obiectele de curs  vor fi opţionale.

Deja planificasem că voi frecventa doar cursul de Advaita, iar în timpul rămas liber voi medita şi iar voi medita, ca într-un binemeritat concediu de odihnă.

În linii mari, aş fi fost nevoită să studiez  următoarele:

-                                    Aspecte fundamentale ale Vedantei 

                            = Jnana Yoga (Prakarana Grantha, Upanishads, Gita); 

                            = Bhakti Yoga (Ramayana şi Bhagavatam); 

                            = Karma Yoga.

-                                   Lecţii de sanskrită pentru începători şi avansaţi;

-                                   Lecţii despre cum să conduci şi să te stabilizezi ferm într-o practică

                             spirituală ca:  Meditaţia, Japa, Puja, Homa (Havan);

-                                   Celebrari auspicioase cu ocazia anumitor sărbători.

La ceremonia de deschidere a cursului, unde am primit  mala (şirag cu 108 mărgele, mătănii) şi halatul portocaliu, ce urma să devină uniformă pe timpul şederi acolo, am aflat că nu se poate lipsi de la nici una din activităţile scrise în program, ce de fapt erau mai multe.

Toate activităţile erau necesare şi constituiau în acelaşi timp teste pentru evoluţia fiecărui cursant.

Recunosc că mi-am pus întrebarea dacă voi face faţă, mai ales că totul era în limba engleză, limbă pentru care tocmai făcusem un curs intensiv, cu un an în urmă şi încă nu o stăpâneam prea bine.

Nu eram singura, mai erau 3-4 cursanţi care ca şi mine nu prea se lăudau cu  engleza, iar ei erau indieni.

India este un stat federal, cu o împărţire a statelor asemănătoare cu împărţirea pe judeţe, doar ca în fiecare stat se vorbeşte  limba statului respectiv ca limbă oficială.

Limba engleză este de asemenea limbă oficială pe lângă limba hindi.

Dacă mai adăugăm şi limba sanskrită, descoperim că un elev cu o cultură cât de cât, ar trebui să ştie cel puţin 3-4 limbi.

Împrietenindu-mă cu unele doamne de la curs, m-am convins că şi ele ştiau mai multe limbi. 

Acest lucru se restrânge la persoanele cu posibilităţi de studiu. 

Exemplul colegei Lakshmi: a învăţat la şcoală limba telugu (limba ei maternă), limba hindi, engleza şi sanskrita. După 18 ani, căsătorindu-se a urmat soţul în alt stat al Indiei, Tamil Nadu, iar de 35 ani vorbeşte şi limba tamilă.

Totuşi engleza lor avea ceva specific care mi-a îngreunat mult timp înţelegerea; foloseau pronunţia lui “w” ca fiind “v”; ex: la “weekend” ei spuneau “vikend”, la “we”= “vi”, la “with” = “vit” şi alte câteva particularităţi.

Abia către sfârşitul cursului am ajuns să înţeleg mai mult ce se vorbea şi am reuşit să fiu mulţumită de cum comunicam la rândul meu.

Numărul cursanţilor oscilau în jurul a 45-50 persoane.

Nu am reuşit să ne cunoaştem prea bine căci nici nu era timp, dar toţi păream interesaţi de viaţa spirituală tradiţională şi aplicarea ei în condiţiile actuale.

Mai înfocaţi erau barbaţii decât femeile, dovadă ca studiul scripturilor încă din vechime aparţinea bărbatului, iar femeia era doar o ascultătoare.

Am fost împărţiţi în patru grupe, pentru a putea discuta mai uşor între noi, pe marginea unor subiecte date dar şi pentru unele activităţi zilnice cum ar fi servirea mâncării şi curăţenia în sala de curs.

La discuţiile pe temă dată participam fiecare cu propria sa opinie. 

Aceste opinii erau consemnate şi cumulate cu a celorlante trei grupuri, era făcut apoi un rezumat, ce era apoi prezentat întregii colectivităţi în faţa lui Swamini Vimalananda, ce era responsabilă de întrega desfăşurare a cursului.

De fiecare dată Swamini Vimalananda ne oferea varianta corectă a problemei pusă în discuţie, iar noi în interior înţelegeam dacă opinia noastră a coincis sau nu şi eventual puteam cere lămuriri suplimentare.

La unele ore de studiu, ceremonii sau chanting participau şi grupul de “studenţi-teologi”, ce-şi făceau studiile timp de un an şi jumătate în acelaşi ashram Chinmaya Mission.

Ei se pregăteau să devină preoţi în templele hinduse. 

Mulţi dintre ei nu împliniseră 18 ani şi păreau nişte copii cu preocupări serioase.

Îi vedeai toată ziulica în fel de fel de activităţi, îngânând mantre, cantece, bhajanuri; erau deja în activitate când ne trezeam noi la 4-4,30 dimineaţa, iar seara când plecam noi la culcare la ora 23, ei erau încă prezenţi pe aleeile ashramului.

Pentru noi fiecare zi începea cu duşul rece, înviorător (aveam boiler, dar funcţiona cu toane, mai mult nu funcţiona), după care mergeam spre sala de curs sub un cer întunecat. 
Aici, ne pregăteam de meditaţie sau chanting şi yogasana (voi reveni cu amănunte ce anume cuprinde yogasana într-o viitoare postare) până la ora 6,30 când aveam pauză de ceai.

Nu în toate dimineţile aveam acelaşi program, în unele dimineţi începeam cu ceremonia de puja, iar de regulă duminică se săvârşea ceremonia de venerare  a focului homa (havan).

Meditaţiile erau conduse de Swamini Vimalananda, prin urmare începeam ziua cu ea şi de cele mai multe ori încheiam ziua cu ea.

Pentru chanting şi yogasana îl aveam ca professor pe  Prahlad  Chaitanya.

După pauza de ceai eram suficient de trează spre a recepţiona şi înţelege ce ne preda Swamini Vimalananda la ora de Vedanta.

Apoi urma micul dejun/breakfast, după care continuam cu studiul limbi  sanskrite, ce iniţial era predată de Prahlad C. 

După două ore de curs ne-a dat un test ca să afle la ce nivel de sanskrită suntem fiecare. Am luat doar 3 din 50 de puncte posibile…

După aceste rezultate, ne-a împărţit în grupe de începători şi avansaţi. 

Începătorii urmând să facă lecţii suplimentare în cele două ore de pauză de la prânz.

Poate cineva să-şi închipuie că este uşor, dar se spune că trebuie să faci şcoala doi ani, timp în care să înveţi şi să stăpâneşti bine doar alfabetul sanskrit.

În ora suplimentară de începători îl aveam ca profesor pe Naresh, care avea multă răbdare cu fiecare. 

Apoi am avut ca profesor de sanskrită la începători  chiar o colegă de la curs, care în viaţa cotidiană era profesoară de sanskrită, franceză şi engleză. 

Metoda ei a funcţionat mai bine şi aşa am reuşit ca la examenul final să obţin 22 de puncte din 50 posibile. 

Nu punctajul a contat ci faptul că am înţeles multe secrete ale limbii sanskrite într-un timp atât de scurt.

Timpul dintre ora de sanskrită şi masa de pranz era programat  diferit în fiecare zi şi era denumit “Learning time”. 

Astfel aveam zile dedicate pentru ceremonia Puja Vidhi, Homa, Japa, CVP, Parenting, Grand parenting, Inerpersonal relation, Life management, Healt management, etc.

Tot în această perioadă de timp, în unele zile aveam acele discuţii pe grupe şi satsang – întrebări şi răspunsuri cu Swamini Vimalananda.

Toate acestea se încheiau cu o jumătate de oră de Naam Sankartanam (cântece sacre), din care amintesc: Vishnu Sahasranama, Om namah Shivaya, Shri Guru Paduka Puja, Shri Hanuman Chalisa, Hari Rama Hari Rama Rama Rama Hari Hari. Către sfârşit, de fiecare dată intrăm în starea de linişte, pace şi satisfacţie.

Urma masa de prânz,  unde aveam invariabil orez  cu legume şi sosuri mai mult sau mai puţin condimentate. 

Mâncarea era relativ  variată având ca bază orez, cartofi şi fasole, sosuri, fructe şi lapte bătut. 

Erau zile în care unii cursanţi ofereau biksha, adică sponsorizau meniul zilei şi atunci mâncarea era mai diferită. 

Spre exemplu, câţiva colegi proveneau din statul Goa (un stat mic in vestul Indiei), iar atunci când ofereau biksha, aduceau produse din acea zonă dar şi bucătar să gătească în mod tradiţional ca acolo.

Se cântau mantre de începutul mesei şi mantre de sfârşitul mesei, iar în unele zile fiecare, pe rând eram puşi să cântăm o mantra sau un cântec care să fie cu referire la tema zilei. 

Astfel fiecare afla mantre, cântece foarte vechi din diferite zone ale Indiei, pentru că şi cursanţii veneau din zone diferite ale Indiei, cu excepţia noastră veniţi din Romania şi a Elenei din Australia.  

Swamini Vimalananda sublinia după fiecare cântec sau mantra provenienţa, sursa lor, lucru pentru care era aplaudată şi ea şi cel care a cântat.

După masa de prânz şi spălatul veselei proprii, toţi aveam program de odihnă două ore, sau de studiu cum eram noi cei începători în sanskrită.

După încă o oră de sanskrită adormeam buştean şi mă trezeam cu greu la auzul clopoţelului pentru ceaiul de la ora 15,30.

Ceaiul iute şi fierbinte nu reuşea să mă trezească din oboseală, iar la cursul următor de la ora 16 îmi cădeau ochii de somn. 

Făceam orice să păstrez ochii deschişi; mă înţepam cu unghiile, cu creionul îmi propteam genele, doar, doar să nu adorm. 

Abia după două săptămâni am reuşit să fiu atentă 100% la acea oră; până atunci dormeam pe mine şi nu eram singura. 

Era prea mult pentru mine, aveam impresia că treceau trei zile într-o singură zi.

După ora de Bhagavad Gita cu Swamini Vimalananda, aveam program de plimbare pe aleeile construcţiei liceului, 

unde pe lângă faptul că ne dezmorţeam picioarele după atâtea ore de stat pe scaun sau în poziţie  lotus, repetam mantre folosind cele 108 bile ale malei de la gât.

Reveneam la ashram pentru a putea participa la ceremonia de Aarti de la templul lui Shri Ganesha, 

apoi la următorul aarti din sala Tapovan, unde intonam un foarte frumos imn dedicat gurului Tapovan.

Urmau două ore de satsang şi bhajanuri conduse de Swamini sau de Prahlad C.

Cel mai adesea Prahlad C. ne purta într-o lume de basm, povestind întâmplări din marea epopee Ramayana. 

Era foarte talentat şi ca actor (imitând toate rolurile), dar şi ca solist, 

ca voce, presărând povestirea cu cântece, având un glas deosebit de frumos.

Swamini Vimalananda ne aducea în unele seri muzicieni de profesie spre a ne preda unele noţiuni de muzică şi a ne familiariza cu muzica clasică indiană.

O profesoară de muzică de la liceu a venit şi ne-a învăţat cântece scurte, 

ca la rândul nostru să-i învăţăm pe copiii sau nepoţii noştri;  mulţi dintre noi aveam nepoţi.

În permanenţă Swamini Vimalananda venea cu ceva interesant ca să umple timpul nostru cu lucruri utile gen “cum să conduci...” nu o maşină ci o afacere, o acţiune.

Aducea în mijlocul nostru persoane pregătite în diverse domenii să ne dezvăluie din secretele muncii lor.

Ziua continua cu masa de seară de la 8,30 pm, după care tot în sala Tapovan se  viziona dvd-uri cu conferinţe, în care Gurudev Chinmayananda comenta şi cânta capitole din Bhagavad Gita.

Erau zile când vizionarea DVD era înlocuită cu diverse alte programe. 

Spre exemplu sâmbăta era dedicată petrecerii timpului în familia grupului, mod de a ne cunoaşte mai bine, de a socializa.

Mergeam la culcare după lungi discuţii, făcând un rezumat al zilei, plimbându-ne pe aleeile ashramului.

Aşa arată în mare un program zilnic la cursurile Chinmaya Mission.

Dar povestea continuă.