miercuri, 7 decembrie 2011

Meditaţie cu Eckhart Tolle

Deşi cu întârziere, ne putem bucura împreună de meditaţia cu Eckhart Tolle
  http://www.eckharttolletv.com/free-meditation/vod/
şi de traducerea făcută de Daniela Lefterovici.


Meditaţie Eckhart Tolle 25 septembrie 2011

(Meditaţia începe cu imaginea unui scaun gol, având ca fond sonor melodia Moola Mantra interpretată de Deva Premal 5 minute, până apare E. T., care ia loc pe scaun).

Ei bine, cred că un scaun gol lucrează la fel de bine ca şi mine stând în el, pentru că meditaţia noastră este despre accesarea dimensiunii spirituale din interiorul tău, pe care Buddha o numea “emptiness” (gol) - probabil nu cea mai bună traducere a termenului original, adică “spaciousness” (spaţiozitate) ar fi o traducere mai bună decât “emptiness” (gol), deci găsind acea dimensiune în interiorul tău, accesând acea dimensiune şi trăindu-ţi viaţa cu conştienţa acelei dimensiuni, ceea ce înseamnă să-ţi trăieşti viaţa cu conştienţa mai degrabă decât cu mintea.

De obicei, oamenii cred că atunci când cineva crede în Dumnezeu sau îngeri sau în viaţa de după moarte, că ei sunt spirituali, că asta-i face spirituali, dar nu este chiar aşa, sunt milioane de oameni în lumea asta care cred în Dumnezeu şi nu au accesat, nu au găsit în ei dimensiunea spirituală.

Deci noi suntem aici – în cazul în care cineva dintre voi este nou, ca să zic aşa, suntem aici, pentru unii dintre voi, să vă dau poate o idee despre asta în timp ce staţi aici şi priviţi şi ascultaţi  şi să încerc să vă pun în contact cu acea adâncime din voi fără de care viaţa voastră este frustrantă şi fără de care tot ce intreprindeţi, fiecare iniţiativă, fiecare activitate devine în cele din urmă frustrantă.

Şi pentru alţii, noi suntem aici doar pentru a merge mai adânc în interior, pentru a furniza o reamintire la nivel conceptual, ca să meargă mai adânc în nivelul pe care deja îl accesează, astfel încât să fie susţinuţi în viaţa de zi cu zi.

Una e să accesezi dimensiunea spirituală stând în meditaţie, aşa cum facem noi Aici şi Acum, care este deja un lucru bun, eşti deja capabil să faci asta când stai liniştit, când devii liniştit în interior, un alt lucru este să duci asta cu tine, ca să zic aşa, când îţi conduci viaţa, când faci lucruri, când vorbeşti cu oamenii, când interacţionezi, chiar şi când gândeşti, să ai starea asta la bază.

Deci avem 2 paşi: unul – să nu fii deranjat în interior de factori exteriori sau să nu fii deranjat de mintea ta, ceea ce ar fi posibil, ca ea să zică: “despre ce vorbeşte acesta?” – pentru că mintea nu înţelege, mintea conceptuală singură nu e suficientă să facă această  experienţă satisfăcătoare pentru voi, aceste 30-40 de minute, aici, deci pentru ca aceasta să fie o experienţă satisfăcătoare este nevoie să ai cel puţin o licărire despre ce este asta spre care indic şi de asemenea, o licărire despre ceea ce stă la baza cuvintelor şi este în cele din urmă în mine şi poate fi şi în tine. 
Este o linişte în spatele cuvintelor, aşa cum vorbesc, în mine şi poate fi şi în tine, în timp ce asculţi cuvintele. Şi acesta poate fi deja o licărire a unei dimensiuni spirituale, realizarea că pe de o parte, la un nivel tu ai percepţia auditivă – asculţi cuvintele, percepţia vizuală – vezi imaginea şi la un alt nivel, tu de asemenea, îţi dai seama că este o linişte în interiorul tău acum.

Mintea nu e activă, tu nu ai nevoie să gândeşti chiar acum, să adaugi ceva la această experienţă, lasă doar să se întample aşa cum este şi astfel, dimensiunea liniştii - care e o dimensiune spirituală – începe să răsară în tine, sau, putem spune: eşti conştient că este acolo. Ea este întotdeauna acolo, acesta este lucrul ciudat, este întotdeauna acolo şi totuşi mulţi oameni nu ştiu încă asta.

Desigur că este asemănător cu faptul de a spune unui peşte că există în ceva ce se numeste apă şi peştele spune: “Unde? Nu pot să văd ceva ce se numeşte apă. Unde e? Nu pot s-o văd”.

Deci asta este sarcina mea, este să-ţi arăt apa în care înoţi şi care este şi în interiorul tău, ca să terminăm această analogie.

Aşa cum am arătat la început, Buddha numeşte dimensiunea spirituală “emptiness” (vid) -  care ar fi tradus mai bine ca spaţiozitate – şi Iisus o denumeşte “Împărăţia Cerurilor” (Kingdom of Heaven) – care într-o terminologie modernă, dacă schimbăm cuvântul Împărăţie – care e un concept vechi - cu cel de “dimensiune – care este un concept modern, ar fi: “dimensiunea Cerurilor”. Şi poţi traduce cer cu un concept modern, ca să fie pe înţelesul tău. Deci ce sunt Cerurile (Heaven)? În anumite limbaje, Ceruri şi cer (Heaven şi sky) înseamnă acelaşi lucru. Deci ce sunt Cerurile şi cerul? E spaţiozitate. Dimensiunea spaţiozităţii e împărăţia cerurilor. Dimensiunea spaţiozităţii este Împărăţia Cerurilor. Deci Buddha a denumit-o aşa, Iisus a denumit-o aşa şi Time Magazin o denumeşte “Mambo-Jambo”. Este de asemenea adevărat din perspectiva minţii conceptualizate. Pentru că, dacă eşti total prins în concept, gânduri, atunci nu are nici un sens.

Şi singurul lucru pe care îl poţi obţine din spiritualitate este un sistem de credinţe; toţi oamenii spirituali au tot felul de sisteme de credinţe, sunt oameni spirituali cu tot felul de nevoi, de credinţe. Şi Dumnezeu nu este deloc aşa.

Deci este deja acolo, este deja prezent în tine, lucrul ciudat e că este în mod continuu scăpat din vedere pentru că atenţia este condusă spre percepţia senzorială, experienţe cu simţurile: atingerea, ascultarea, vederea, mirosirea, totul cere atenţia ta şi atunci, atenţia ta e dirijată chiar mai puternic spre interpretările minţii tale, cu alte cuvinte în activitatea de a gândi, care de fapt te-ar putea face să uiţi mare parte din percepţia senzorială. În lumea modernă, contemporană este mai multă activitate mentală decât percepţie senzorială.


Viaţa ta e constituită în principal din 3 nivele perceptive: senzorială, gânduri şi emoţii.
Deci ceea ce a scăpat din vedere este acea dimensiune în care toate acestea 3 există, este spaţiozitatea din tine. Este întodeauna acolo. Este doar o problemă de a redirecţiona atenţia ta către ea, dar nu este absolut corect să spunem aşa, din nefericire, aşa operează limbajul.

Aşa cum stai Aici sau în timp ce tu stai aici, hai să mergem către ea din nou: tu eşti conştient de percepţiile senzoriale, în special vizuală, auditivă, poate unele gânduri venite în mintea ta – orice gând îţi vine în minte Aici şi Acum e irelevant, dar asta-i altă treabă – deci gânduri apar în mintea ta din când în când şi poate şi emoţii, nelinişte poate sau gânduri despre ziua de mâine, deci aşa cum stăm aici, remarci aceste nivele operând în tine şi te poţi întreba cine sau ce  observă aceste lucruri. Cine sau ce este în mine care observă? Ce este în mine, care e conştient de percepţii, conştient de gânduri, conştient de emoţii şi acesta este CINE EŞTI TU la nivelul cel mai adânc al dimensiunii spirituale, conştienţa a tot, conştiinţa liniştită şi spaţioasă ca bază, ca să zic aşa.

Poţi să o numeşti, ca să utilizăm o analogie, pânza pe care este pictura.

 O veche întrebare în spiritualitate este: Cine sunt Eu? Şi dacă priveşti îndeaproape, vezi că tu nu eşti percepţiile tale, nu eşti emoţiile tale, ele vin şi pleacă. Ce rămâne este conştiinţa conştientă. Asta este apa despre care peştele nu ştie.

Şi este uimitor când realizezi că există ceva mai adânc în tine decât viaţa ta superficială care constă din percepţii senzoriale, gânduri şi emoţii. Ele vin spre tine în diferite forme. Deci fiecare om are o poveste diferită alcătuită din diferite forme de percepţii, gânduri, emoţii. Ele vin împreună ca percepţii, gânduri, emoţii, formând fiinţa umană, persoana. Ele vin împreună în fiecare persoană într-un mod diferit.  Ele vin împreună şi creează o formă temporară pe care o numim “persoana”, dar ele pot exista numai în lumina conştiinţei. Fără asta nu e nimeni, nimic, acolo.

Deci viaţa e cam aşa: vezi ecranul – asta este altă analogie – ecranul de cinema şi tot felul de lucruri care se întâmplă acolo, desigur ecranul este în interiorul tău. 
E-n regulă, deci hai să ne imaginăm că ecranul e în mintea ta şi pe acest ecran viaţa ta umplută cu gânduri, lucruri, emoţii şi lucruri care se întâmplă, drama, asta şi cealaltă, “o, ce interesant este!”, sau “e groaznic!”, sau “nu mai pot să suport” sau “vreau mai mult din asta”, “nu am destul”, şi aşa mai departe şi deodată realizezi că este un ecran în interiorul tău şi tu eşti cel care proiectează, tu eşti lumina proiectorului şi această schimbare este desigur fundamentală pentru modul în care te raportezi la evenimentele de pe ecran.

Cum lucrează asta tu poţi vedea pentru tine dacă percepi că tu eşti lumina proiectorului şi asta adaugă dimensiunea conştienţei la tot ceea ce eşti martor că se petrece pe ecran. 
Îţi dă o anumită detaşare de tot ce se întâmplă, deoarece realizezi că este ceva mult mai important, fundamental, în tine, decât toate lucrurile care se întâmplă pe acel ecran. 
Şi dacă nu ştii asta eşti total atras de evenimentele de pe ecran şi pentru cei mai mulţi oameni, mai devreme sau mai târziu evenimentele de pe ecran îi conduc într-un fel de dramă: “nimic nu durează o veşnicie”, “nu e nici o siguranţă în viaţa mea”, “de ce trebuie să mă simt mereu atât de frustrat?”, şi cauţi în continuare un fel de soluţie pe ecran…
Nu e niciodată acolo.
Şi sigur că soluţiile vin din când în când şi apar momente de fericire iar apoi se întâmplă din nou, asta pentru că tu nu ştii Cine eşti, Ce eşti Tu.

Nu are importanţă dacă spunem Cine sau Ce, Cine sau Ce eşti Tu în esenţă, care e lumina conştiinţei, care e proiectorul, care poate fi simţită în interiorul tău în orice moment, ca acum, ca o prezenţă conştientă.

Poţi să o simţi nu ca pe ceva de care tu eşti conştient, e o conştiinţă de sine, nu o poţi simţi ca pe un obiect care apare în conştiinţa ta. 
O poti simţi numai ca sinele tău, care e subiectul etern al tuturor experienţelor. Deci nu o poţi arăta şi spune: ”A! Uite! Asta sunt! Acolo este!”. Nu e niciodată “acolo”. Nu poţi spune: ”Am văzut-o” sau “O am”.

Iisus deja a spus asta: “Împărăţia lui Dumnezeu este în voi”. Nu spune: ”O! E acolo, uite, acolo!” El a spus: “Împărăţia lui Dumnezeu este în voi”, nu acolo sau acolo.

Deci, în alte cuvinte, nu o putem transforma într-un obiect, nu te poţi transforma pe tine într-un obiect al cunoaşterii.

 De asemenea, în acest punct al Realizarii Sinelui, când te realizezi pe tine ca şi conştiinţă, nu e nimic de care să ai nevoie să ştii conceptual, prin activitatea minţii. În fapt, cu cât mai puternic simţi prezenţa că Tu eşti, mai puţine gânduri sunt, poate mai apar uneori, dar tu nu mai eşti ataşat de ele sau, un cuvant mai adecvat, tu nu te mai identifici cu fiecare gând, nu te mai laşi atras de el.

Este ecranul, ţine minte analogia, e un ecran în interiorul tău, un ecran de cinema sau orice ecran, iar tu eşti lumina. 
Şi tu ai conştienţa în viaţa ta, conştiinţa conştientă şi asta schimbă în primul rând schimbă modul în care tu experimentezi viaţa, cu spaţiozitate.
Lucruri vin şi pleacă dar nu te mai trag către ele. O dramă se poate întâmpla dar tu nu mai eşti total prins în ea.
Poate mai sunt disturbanţe pe ecran, dar există întotdeauna o parte din tine care e acolo conştientă, privind la ce se întâmplă acolo sau privind la reacţiile tale.

Şi mai e ceva. Dacă ai văzut imagini cu Buddha, el are un zâmbet ascuns, interior,  care apare atunci când nu eşti prins complet în lumea formelor, în ce se întâmplă pe ecran. Şi este o anumită eliberare în acest zâmbet.

Deci cum experimentezi schimbările din viata ta, cum spaţiozitatea intră în tine, si apoi felul în care faci tu lucrurile, de asemenea, se schimbă, felul în care interacţionezi cu alţii – şi este întotdeauna un element de spaţiozitate când interacţionezi cu oamenii, este un lucru minunat. 
Dacă tu nu ai asta, toate relaţiile cu oamenii sunt foarte problematice şi automat, întotdeauna nesatisfăcătoare.

Când nu este nici o spaţiozitate, nici un câmp care să se aplice tuturor interacţiunilor, de la cele mai mărunte,  cele mai scurte interacţiuni -  întâlniri întâmplătoare cu o persoană străină sau, la relaţii intime de prietenie de lungă durată, când nu există un element de spaţiozitate, nu e o relaţie satisfăcătoare.

 S-ar putea să fie satisfăcătoare pentru scurt timp, de exemplu până se termină luna de miere, dar apoi tu realizezi: “O!”... 

Indiferent cu cine îţi petreci luna de miere, chiar dacă ţi-o petreci cu Buddha, dacă nu poţi să-l vezi pe Buddha cu spaţiozitate, atunci tot ce vezi e limitat la o formă particulară. 
Şi ca formă, de asemenea, si Buddha si Isus au limitările lor. 

Deci aşa operează când priveşti o altă fiinţă sau vorbeşti cu altă fiinţă, eşti conştient în interiorul tău de faptul că eşti conştient. 

Tu poţi simţi de fapt prezenţa conştientă din tine.
Deci eşti tu liniştit – ca să punctăm asta - când te uiţi la o fiinţă umană şi el sau ea îţi vorbeşte? Asculţi şi priveşti în acel spaţiu liniştit? 
Sau când te uiţi la o fiinţă şi nici măcar nu interacţionezi, doar te uiţi la ea, poţi să te uiţi fără să o etichetezi? 
Dacă etichetele apar, să zicem ceva despre fiinţa umană, poţi să rămâi conştient: “asta este doar o etichetă mentală”? 
Şi să poţi vedea încă prezenţa luminoasă din spate, care eşti tu, lumina prezenţei? 
Şi e o trezire, e mai multă vigilenţă în viaţa ta, atenţie la ce vezi şi ce percepi şi mult mai puţină judecată a  ceea ce percepi, care bine, se poate întâmpla, dar tu nu mai eşti complet prins în asta.

Asta este o practică. Este meditaţie. Începe Aici şi Acum.

Vă invit acum să fiţi, să intraţi cu mine în acest spaţiu frumos al negândirii, pe cât de mult puteţi voi. 
Eşti capabil să fii conştient şi să nu gândeşti?

Aceasta e o ocazie să aprinzi scânteia din tine sau să mergi mai adânc în tine.

Doar Conştienţa… Prezenţa… prezenţa că tu eşti… fără să fie nevoie să spui nimic în mintea ta. 
Vocea din cap se odihneşte şi tu nu ai dispărut. 
Nu e ciudat? 
Mulţi oameni cred că ei sunt vocea din cap, că aşa este normal. 
Şi acum vocea din cap slăbeşte şi poţi simţi foarte clar că cine eşti tu în mod esenţial nu a dispărut.
În fapt, tu îţi simţi identitatea mai clar, mai puternic. 
Aceasta este esenţa ta, eu o numesc identitatea ta esenţială, cine eşti tu dincolo de lucrurile care se întâmplă pe ecranul minţii tale.

Din nou, vă invit în acest moment să vă odihniţi cu mine, nu să vă duceţi la culcare, nu are legatura cu asta, nu să fiţi hipnotizaţi, nu sunt interesat în asta, vă invit să vă odihniţi în simpla Prezenţă şi să simţiţi această Prezenţă. 
Simţirea şi prezenţa sunt una. În cuvinte obişnuite aş putea spune: ”îmi simt prezenţa” – subiect şi obiect, dar când se întâmplă (de fapt, nici măcar nu se întâmplă nimic - vezi cât de neadecvat este fiecare cuvânt), este o autosimţire a conştiinţei.
Şi când se întâmplă aceasta,  ai putea să remarci o mică exaltare, o oarecare trezire,  vieţuire,  un simţ  înalt de a fi viu.

Şi e un loc frumos în care să te duci când ai un moment şi se întâmplă de multe ori în cursul zilei, chiar şi în viaţa ocupată, un moment în care alegi să mergi în Prezenţă şi alegi să nu gândeşti. 
Şi atunci Prezenţa, ca să zic aşa, creşte în tine, ca zic aşa şi atunci persoana se reaşează puţin, se restructurează.

Când utilizăm expresia “să creştem spiritual” înseamnă că persoana devine mai puţin tensionată şi prezenţa creşte mai mult. 
Şi gradat, Prezenţa este cea care vorbeşte şi acţionează prin tine, mintea ta intră într-o prezenţă intimă şi tu spui lucruri care vin din Prezenţă mai degrabă decât din lucruri vechi.

Deci saltul se produce de la “a fi prins într-o persoană” şi răsărirea a ceea ce e dincolo de persoană şi asta este metamorfoza unui vierme de mătase, care e persoana, într-un future, ca să zic aşa.

Dacă asta se întâmplă pe scară mai mare pe planetă, ar fi echivalent cu apariţia unei specii noi, pentru că fiinţa umană care trăieşte în prezent e foarte diferită de fiinţa umană inconştientă de această Prezenţă, care operează fără conştienţă. 
Şi fiinţele umane care trăiesc în Prezenţă crează o lume diferită faţă de fiinţele umane care trăiesc complet prinse în condiţionările lor.

2 comentarii:

Dalia Cris spunea...

Felicitari pentru traducere . O meditatie extrem de profunda si plina de gratie .

shanti spunea...

Felicitari pentru traducerea aceastei maditatii. Am fost foarte impresionata de claritatea, cursivitatea si nu in ultimul rand de frumusetea ei.