După o pauză îndelungată voi începe să postez unele povestiri inspiratoare preluate din traducerile pe care le-am făcut. Fiecare povestire are o inspirație spirituală înălțătoare. Unele le voi posta așa cum au fost traduse de mine iar altele vor fi ușor modificate pentru a nu fi prea lungi căci acum timpul de citit s-a scurtat. Urez lectură plăcută celor care vor avea răbdarea de a citi!
SADHU ȘI CELE TREI PIETRE
În martie 1949
a avut loc inaugurarea Templului Mamei, iar munca dedicată acestui templu a
fost deseori consacrată în prezența lui Sri Bhagavan. În fața altarului Matrubhuteswara,
fusese construită Sala Jubileului pentru a găzdui numărul tot mai mare de
devoți. În această sală a fost instalată o canapea mare din granit cu o gravură
elaborată peste care s-a așezat o saltea de mătase pentru confortul lui
Bhagavan. Întrucât o pernă mare era așezată lateral pentru ca Bhagavan să-și
rezeme brațele, o altă pernă mare era așezată la spatele lui pentru sprijin și
o a treia pernă era puă la picioarele lui, spațiul efectiv de ședere era
considerabil redus.
Într-o zi, când Suri Nagamma a intrat în sală, Sri
Bhagavan a spus, privind la însoțitorii săi: “Vedeți cum alunecă această saltea
dintr-o parte în alta? Oamenii cred că va fi confortabil pentru Bhagavan dacă
este folosită o saltea costisitoare. Cu toate acestea, nu este posibil să stai
în tihnă pe ea. De ce a trebuit asta? Ar fi mult mai confortabil dacă aș sta
direct pe canapeaua de piatră. După cum se spune în povestea despre sadhu, oamenii
cred că unii Swami se confruntă cu
mari greutăți atunci când trăiesc într-o baracă acoperită cu paie și se odihnesc
pe o bancă de piatră, lucru pentru care oamenii fac atâta zarvă. Poate că ar fi
mai bine dacă, la fel cu acel sadhu
din poveste, adun niște pietre asemănătoare cu cele pe care le-am avut în peștera
Virupaksha, le duc cu mine în orice loc merg și le așez în locul unei saltele
ca aceasta”. Un devot a întrebat: “Care este povestea despre sadhu, pe care Bhagavan a menționat-o acum?” După
aceea, Bhagavan a început să spună următoarea poveste.
Un mare mahatma trăia ca un sadhu
sub un copac într-o pădure. Întotdeauna păstra cu el trei pietre. În timp ce
dormea, obișnuia să țină o piatră sub cap, una sub talie iar a treia sub
picioare și se acoperea cu o pânză. Atunci când ploua, corpul său era așezat pe
pietre și astfel apa curgea pe dedesupt, iar apa care cădea peste pânză se
prelingea pe pământ. Întrucât somnul său nu era tulburat, el obișnuia să doarmă
profund. Când nu dormea, obișnuia să pună cele trei pietre laolaltă ca o vatră
și se așeza confortabil pe ele. Prin urmare, șerpii și alte reptile nu-l
deranjau și nici el nu le tulbura, căci obișnuiau să se târască printre fantele
dintre pietre. Unele persoane obișnuiau să-i aducă mâncare, iar el o mânca.
Așadar, nu avea de ce să-și facă griji.
Un rege, care a venit în
acea pădure pentru vânătoare, l-a văzut pe acest sadhu și a simțit, ’Ce păcat! Cât de mult trebuie să sufere,
trebuind să-și acomodeze corpul la acele pietre și să doarmă pe ele. Îl voi lua
acasă și îl voi ține cu mine cel puțin o zi sau două și îl voi face să se simtă
confortabil’. Gândind așa, s-a dus acasă și a trimis doi dintre soldații săi cu
o lectică și cu purtătorii de lectică, cu instrucțiuni de a invita pe sadhu cu tot respectul cuvenit și a-l
aduce la palatul său. El le-a mai spus că dacă nu vor reuși să-l aducă pe sadhu, vor fi pedepsiți. Aceștia au
venit, l-au găsit pe sadhu și i-au
spus că regele le-a poruncit să-l ducă la palat și deci ar trebui să vină. Când
el a arătat că nu era dispus să meargă, ei au spus că vor fi pedepsiți dacă se
vor întoarce fără el. Prin urmare, ei l-au implorat să vină doar pentru a-i
salva de necazuri. Deoarece nu a vrut ca ei să aibă probleme din această cauză,
a acceptat să meargă cu ei. Ce avea el să-și împacheteze? O kowpinam (o pânză mică folosită pentru
acoperirea părților intime), un cearșaf și cele trei pietre. A împăturit și a
pus kowpinam și cele trei pietre în
cearșaf și le-a legat împreună. ’Ce este asta? Acest swami aduce cu el pietre când merge la un palat regal? Este nebun,
sau ce?’, cugetau acei soldați. Oricum, a intrat în lectică cu pachetul său și
a ajuns la rege.
Regele a văzut pachetul și
gândind că conține unele lucruri personale, l-a dus pe sadhu în palat cu respectul cuvenit, l-a ospătat corespunzător și a
aranjat un pat cu o saltea din bumbac mătăsos pentru a dormi. Sadhu și-a desfăcut pachetul, a scos
cele trei pietre, le-a aranjat pe pat, s-a acoperit cu cearșaful și a dormit ca
de obicei.
A doua zi dimineață a venit
regele, s-a înclinat în fața lui cu respectul cuvenit și l-a întrebat: “Swami,
îți este confortabil aici?”
Swami: “Da. Ce
este diferit aici? Eu sunt întotdeauna fericit.”
Regele: “Nu
este așa, Swami. Tu ai experimentat în pădure dificultăți grele fiind nevoit să
dormi pe acele pietre. Aici, acest pat și această locuință trebuie să-ți fi
oferit fericire. De aceea întreb.”
Swami: “Patul
care era acolo este și aici. Patul care este aici este și acolo. Prin urmare,
am fericire pretutindeni. Nu este nimic schimbat până acum, fie cu privire la
somnul meu, fie la fericirea mea.”
Regele era nedumerit și se
uită la pat. A văzut că cele trei pietre erau pe pat. După care, regele s-a
prosternat imediat în fața lui swami
și a spus: “Oh, om măreț! Fără să-ți cunosc măreția, te-am adus aici cu
intenția de a te face fericit. Nu știam că ești întotdeauna într-o stare de
fericire și m-am comportat în această manieră prostească. Te rog să mă ierți și
să mă binecuvântezi!” După ce și-a compensat greșeala în acest fel, regele i-a
permis lui sadhu să-și urmeze drumul.
Aceasta este povestea acelui sadhu și
a pietrelor sale.
“Deci din punctul de vedere
al unui Mahatma, viața liberă este
adevărata viață fericită?” a întrebat acel devot.
“Ce altceva? Viața în
clădiri mari ca aceasta este ca viața în închisoare. Doar că eu pot fi un
prizonier de categoria A. Când stau pe saltele ca aceasta simt că stau pe un prickly pears (fructe de cactus). Unde
este liniștea și confortul?” a spus Bhagavan.
A doua zi, salteaua a fost
luată și o saltea obișnuită a fost întinsă pe canapea. Chiar și așa, multe
persoane s-au gândit că ar fi fost mult mai bine ca Bhagavan să plece și să
ducă o viață liberă ca cea a lui sadhu
din poveste. Dar Bhagavan a trebuit să rămână numai acolo, ca un papagal în
colivia devoților, pentru că devoții nu-l lăsau niciodată liber.
