ASHRAMUL CHINMAYA MISSION

Drumul din Bucureşti şi până la ashramul din Coimbatore, India, unde urma să participăm la cursurile de Vedanta, a fost o întreagă poveste.

    Am schimbat trei avioane şi cinci aeroporturi: Bucuresti – Helsinki – Delhi international, după care am fost transportaţi la un aeroport apropiat unde sunt dirijate cursele din interiorul Indiei, de unde am plecat apoi spre Coimbatore, 

în sudul Indiei, făcând escală pe aeroportul din Mumbai.

                                                                                       Aeroportul Delhi Intenational în imagine.

La Mumbai avionul s-a golit de călători şi puteai crede că doar noi cinci vom merge mai departe, dar n-a durat mult şi alţi călători au umplut scaunele libere, printre ei şi unii cu care urma să fim colegi la curs.

Drumul de la aeroport la ashram l-am făcut cu o Toyota mare cu şapte locuri şi aer condiţionat.

Timp de o oră jumate cât a durat drumul, şoferul ne era şi ghid, vorbind despre templele pe lângă care treceam şi răspunzând întrebărilor noastre, bineînţeles în limba engleză.

Traversând oraşul de la est la vest, am avut ocazia să mă conving de aspectul civilizat al traficului rutier,  foarte multe intersecţii fiind dotate cu semafoare.

 În India se circulă la fel ca în Anglia unde volanul maşinii e pe partea dreaptă şi se circulă pe partea stângă a drumului.

Am ajuns la ashram spre seară, obosiţi dar plini de speranţă şi curioşi de cum vor evolua lucrurile.

Pentru început, sentimentul trăit era că ai ajuns  ACASĂ.

Eram înconjuraţi de verdeaţa curată a copacilor, a plantelor, a ierbii; un  verde proaspăt,  fără urmă de praf.

 Aerul era curat ca după ploaie şi nici nu era frig aşa cum mă aşteptam să fie.

 Locul era înconjurat de munţi înalţi, plini de verdeaţă, de parcă te aflai pe fundul unei imense găleţi verzi. 

Se vedeau nouri mai jos de vârfurile munţilor, alteori vârfurile  erau total acoperite de nori şi rareori  vedeai cerul  complet senin.

În unele locuri muntele se înălţa parcă direct din curtea şcolii, iar în alte locuri părea la o distanţă apreciabilă de aproximativ doi - trei km.

Ne aflam în mijocul junglei, iar locul era împrejmuit de garduri  spre a fi feriţi de pericolul animalelor din junglă, mai cu seamă

a elefanţilor a caror ”vizită” au mai primit-o şi s-a soldat cu unele pagube. 

 Încă se mai lucra la îmbunătăţirea gardului.

Gardul în construcţie: 

În curtea interioară a ashramului copacii nu erau prea deşi dar ţesătura crengilor întrepătrunse, ne oferea umbra mult necesară împotriva soarelui dogoritor de peste zi.

Pretutindeni îţi atragea privirile culorile vii ale florilor, aflate chiar şi la înalţimea coroanei înalte a copacilor.

În fiecare dimineaţă şi seară se adunau flori proaspete pentru a fi oferite ca ofrandă în ceremonia de puja.

Din grădina ashramului nu lipseau pomii fructiferi, a căror fructe erau prezente în meniul zilnic, printre care: banane, mango, guave, nuca de cocos, rodie, mere şi alte fructe ale caror denumire îmi scapă.

De fapt mare parte a meniului zilnic era pregătit din recoltele produse în grădinile ashramului. Din meniu nu lipsea laptele de la văcuţele ashramului.

Ashramul este o comunitate restrânsă de oameni cu aspiraţii şi practici spirituale asemănătoare, (ceva în genul mânăstirilor), care se gospodăreşte singură, dar  care poate fi susţinută şi de sponsorizarea simpatizanţilor externi ashramului.

Ashramul  are  mai multe clădiri  cu una, două 

 sau trei etaje şi au destinaţie fixă: 

pentru ceremonii, pentru studiu, pentru locuit,

 pentru administraţie, pentru mâncare.

Clădirea centrală este sala de curs,

 numită Holl Tapovan, în amintirea

 îndrumătorului spiritual

 a celui ce a fondat Chinmaya Mission. 

E o clădire mare, pe un singur nivel, unde încap lejer  500 de oameni aşezaţi pe scaune.

Opus intrări, în sala Tapovan, se află scena     

 pe care au loc diferite ceremonii,

 dar şi un postament de pe care profesorii

 predau lecţiile sau ţineau cursul.

De tavan atârnă elicele ce ventilează aerul

 care pătrunde prin ferestrele deschise

 ale sălii.

În apropierea sălii de curs se află bucătăria şi sala de mese de unde răsună clopoţelul ce anunţă servirea mâncării sau a ceaiului.

Aproape de intrarea în ashram se află sala templului dedicat zeului Ganesha.

                                                

Pe un postament tronează sculptura din marmură neagra ce-l reprezentă.

 În fiecare seară participăm la ceremonia de aarti ce-i era oferită.

Clădirile cu spaţiu de locuit, atât pentru cursanţi cât şi pentru cei ce locuiesc permanent  în ashram, sunt răspândite în jurul sălii Tapovan şi au camere pentru 2-3 persoane.

 Unele camere au confort sporit, 

dar toate au strictul necesar.

Clădirea unde locuiam noi, are la parter spaţiu destinat administraţiei, librarie, internet.

În continuarea ashramului nostru, 

despărţit de un gard,  

se întinde mai în adâncul junglei,  

şcoala-liceu-internat pentru elevii din 

clasele a I-a pâna la a XII-a, 

sub aceeaşi tutelă a Trustului Chinmaya Internaţional.

Cu grupul nostru de studiu am vizitat întregul complex şcolar care este foarte mare,

 se întinde pe o suprafaţă imensă şi cuprinde multe clădiri unde locuiesc, învaţă şi se dezvoltă în jur de 800 de elevi, profesori, îndrumători şi tot colectivul ce ajută la buna funcţionare a acestei şcoli-internat.

Clădirile sunt despărţite între ele de alei şi parcuri perfect îngrijite.

Am vizitat sălile de clasă cu specific de: literatură, matematică, chimie, etc.; ateliere de artă, pictură, sculptură, muzică; bibliotecă, săli cu 30 de  calculatoare; bazin de înnot, săli de gimnastică, de forţă, tenis de masă; săli de conferinţe şi de spectacole acoperite sau în aer liber.

Am trecut în revistă şi clădirea internat unde se află dormitoarele şi duşurile; la parter locuiesc cei mici, iar la etaj elevii mari.

Clădirea cu bucătăria şi sala de mese este foarte mare, am încăput şi noi la masă, şi tot mai era loc.

Nu trebuie să uit de terenurile de sport în aer liber: de tenis de câmp, baschet, handball, cricket, fotbal, atletism, bazin de înnot, sutele de biciclete de toate mărimile din curtea şcolii.

Mai mereu îi vedeam  pe elevi în multe activităţi sportive în aer liber.

 Terenurile de sport erau tot timpul pline, chiar şi pe ploaie, având în vedere că era sezonul musonului şi ploua aproape zilnic.

Unii din colegii noştri de la curs, aveau copii ce studiau în  această şcoală şi profitau de plimbarea zilnică prin curtea liceului pentru a se întalni cu ei.

Povestea continuă…